luni, 28 noiembrie 2011
joi, 4 august 2011
luni, 20 iunie 2011
Epopeea celor 1000 km
Micuta PLU a pufnit, a marait pe sub mustatile de praf, a aruncat ocheade de sub farurile imbacsite de praful Bucurestiului betonat si si-a cerut dreptul la libertate. Povestea noastra incepe asa:
Cu o plimbare domoala, de dres incheieturile, pe E85
Pe inserat, un popas scurt, pentru musinat flori si aer proaspat de padure
O zi de plaja montana
Nisip, pietre rotofeie si apa de rau, nu chiar atat de cristalina ca Ozana, dar buna, repede si rece cum ii sade bine unei moldovence cu renume
Dupa un amurg de leneveala pisiceasca,
de admirat mosia
si cules de romanite
eroina si-a plantat botul in flori
de care mai-mai ca nu se mai satura
Dupa inca un drum iute ca vantul si ca gandul (plus o furtuna cu grindina care era cat pe-aci sa-i strice coafura), Micuta PLU a descoperit comoara cea mult cautata: Vi-si-ne-culege din copac
De rumene si frumoase ce erau, la soare te putea uita, dar la visine ba!
Inca putin de La Vie en Visiniu si ziua era deja perfecta
Epopeea se incheie inapoi pe drumurile Baraganului
Unde eroii nostri au condus fericiti si, spre norocul lor, nu pana la adanci batraneti.
- Sfarsit -
Cu o plimbare domoala, de dres incheieturile, pe E85
Pe inserat, un popas scurt, pentru musinat flori si aer proaspat de padure
O zi de plaja montana
Nisip, pietre rotofeie si apa de rau, nu chiar atat de cristalina ca Ozana, dar buna, repede si rece cum ii sade bine unei moldovence cu renume
Dupa un amurg de leneveala pisiceasca,
de admirat mosia
si cules de romanite
eroina si-a plantat botul in flori
de care mai-mai ca nu se mai satura
Dupa inca un drum iute ca vantul si ca gandul (plus o furtuna cu grindina care era cat pe-aci sa-i strice coafura), Micuta PLU a descoperit comoara cea mult cautata: Vi-si-ne-culege din copac
De rumene si frumoase ce erau, la soare te putea uita, dar la visine ba!
Inca putin de La Vie en Visiniu si ziua era deja perfecta
Epopeea se incheie inapoi pe drumurile Baraganului
Unde eroii nostri au condus fericiti si, spre norocul lor, nu pana la adanci batraneti.
- Sfarsit -
joi, 9 iunie 2011
Despre arta. In Romania
Artmark. Intri sfios, pasesti pe covorul moale, in galeria cu tavan inaaalt, cu tapet luminos al incaperii in care totul spune "detaliu". E un sentiment combinat de piosenie, curiozitate, incantare si crestere in volum a inimii. Ii recunosti apoi pe Grigorescu, Luchian, Petrascu, Tonitza, Bunescu.. Subit, te indragostesti la prima vedere de straturile suprapuse ale lui Mutzner. Apoi de simtul inimaginabil al detaliului dintr-un peisaj oriental. Ori de imaginea de care trebuie sa te indepartezi ca sa o vezi cu adevarat. Si, asa, cumva, stii ca ai mai crescut putin.
Pasesti printre tablouri, in aroma fina de parfum si bunastare a clientilor invitati la.. ARTA. Iti vorbeste apoi un jurnalist cu vechime si pasionat de cultura al carui nume tu, cu cei 3-4 ani de jurnalism ai tai, esti incapabil sa il recunosti. Si te simti mic. De aici si pana la infim nu mai e decat urmatorul discurs:
"Daca francezii ar hotari intr-o zi sa doneze Monalisa romanilor, n-am avea ce sa facem cu ea. Romaniei ii lipseste cu desavarsire un sistem de valorizare a artei."
Pasesti printre tablouri, in aroma fina de parfum si bunastare a clientilor invitati la.. ARTA. Iti vorbeste apoi un jurnalist cu vechime si pasionat de cultura al carui nume tu, cu cei 3-4 ani de jurnalism ai tai, esti incapabil sa il recunosti. Si te simti mic. De aici si pana la infim nu mai e decat urmatorul discurs:
"Daca francezii ar hotari intr-o zi sa doneze Monalisa romanilor, n-am avea ce sa facem cu ea. Romaniei ii lipseste cu desavarsire un sistem de valorizare a artei."
marți, 7 iunie 2011
Despre cum a fost Ziua Fondant
Nu stii cat de tare iubesti un om ori cata nevoie ai de el pana nu-l pierzi - de tot, definitiv, iremediabil. Asta o stie toata lumea.
Nu stii cat de tare te imbogateste si te intareste pierderea unui om pe care il iubesti si de care ai nevoie pana nu treci printr-un lung sir de plansete, spaime, disperare, durere, chin, dubii, intrebari... dislocari, relocari si chirciri de mici bucatele din suflet, din creier, din sistemul de valori si din obiceiuri. Asta, nu stiu cata lume o stie.
La inceput, te confrunti cu fractiunea aia de secunda in care ai omis sa te concentrezi pe realitatea imediata, ceea ce ii permite vorbei aleia neobrazate sa se rostogoleasca instinctiv pe varful limbii: "Si ... ce mai face?", "Lasa ca-l intreb pe .. ", "Mama, ce chestie tare, sa i-o arat si lui ...".
Pe urma, nevoia de contact fizic care te sfasie, te invaluie, te copleseste si te face sa simti ca ti se taie picioarele de neputinta - strangerea aceea de mana de care ai nevoie ca de lumina, mangaierea pe obraz, sarutul pe frunte ori imbratisarea zdravana din preaplinul inimii.
Mai apoi, e dorul crunt "sa-i auzi vocea". Sa stii ca e bine. Si disperarea ca n-ai sa afli niciodata.
In final, e asemanarea izbitoare cu omul iubit a unui trecator banal si ignorant care iti taie calea - convingerea aceea de moment ca prezentul s-a intors in trecut pentru o clipa, doar ca tu sa te mai bucuri, macar putin, de omul mult-lipsit.
Pana aici, toata lumea cunoaste - cel putin de la altii, daca nu prin ei insisi.
Pana aici, ai constatat deja ca esti singur. De aici, insa, incep mutatiile definitive si imprevizibile din Eul propriu.
In ce directie alegi sa mergi, cum controlezi ce bucati din tine dispar, care raman, care cresc si care doar isi schimba locul - aceasta e o experienta pentru care nu exista nici manual de initiere, nici ghid turistic. Nimeni nu are cum sa te pregateasca, sa te invete, sa te ajute sa arzi etape ca sa ajungi mai repede la noul tau EU - unul mai bun.
Din pacate, nu sunt multi cei dispusi sa faca tot ce le sta in putinta ca sa ajunga la noul EU mai bun. Multi sunt cei care, din comoditate, ignoranta sau lasitate prefera sa ramana un EU oarecare suspendat in niste valuri naclaite, dar caldute, familiare, de resemnare. Prea putini sunt cei convinsi ca au ajuns la un EU mai bun, si care nu se inseala. Pentru ca un EU bun nu exista. Sau exista, daca e inteles ca un EU propriu, constient, asumat, impacat cu EU din urma, cu EU din fata, cu EUrile posibile si cele imposibile.
Ziua Fondant a fost despre EU mai putin decat mi-as fi dorit. Insa a fost cu roz, si bleo, si zambete, si ganduri bune. Pe care trebuie sa le fi simtit si omul iubit caruia i-am dedicat-o, doar e mereu cu mine.
Nu stii cat de tare te imbogateste si te intareste pierderea unui om pe care il iubesti si de care ai nevoie pana nu treci printr-un lung sir de plansete, spaime, disperare, durere, chin, dubii, intrebari... dislocari, relocari si chirciri de mici bucatele din suflet, din creier, din sistemul de valori si din obiceiuri. Asta, nu stiu cata lume o stie.
La inceput, te confrunti cu fractiunea aia de secunda in care ai omis sa te concentrezi pe realitatea imediata, ceea ce ii permite vorbei aleia neobrazate sa se rostogoleasca instinctiv pe varful limbii: "Si ... ce mai face?", "Lasa ca-l intreb pe .. ", "Mama, ce chestie tare, sa i-o arat si lui ...".
Pe urma, nevoia de contact fizic care te sfasie, te invaluie, te copleseste si te face sa simti ca ti se taie picioarele de neputinta - strangerea aceea de mana de care ai nevoie ca de lumina, mangaierea pe obraz, sarutul pe frunte ori imbratisarea zdravana din preaplinul inimii.
Mai apoi, e dorul crunt "sa-i auzi vocea". Sa stii ca e bine. Si disperarea ca n-ai sa afli niciodata.
In final, e asemanarea izbitoare cu omul iubit a unui trecator banal si ignorant care iti taie calea - convingerea aceea de moment ca prezentul s-a intors in trecut pentru o clipa, doar ca tu sa te mai bucuri, macar putin, de omul mult-lipsit.
Pana aici, toata lumea cunoaste - cel putin de la altii, daca nu prin ei insisi.
Pana aici, ai constatat deja ca esti singur. De aici, insa, incep mutatiile definitive si imprevizibile din Eul propriu.
In ce directie alegi sa mergi, cum controlezi ce bucati din tine dispar, care raman, care cresc si care doar isi schimba locul - aceasta e o experienta pentru care nu exista nici manual de initiere, nici ghid turistic. Nimeni nu are cum sa te pregateasca, sa te invete, sa te ajute sa arzi etape ca sa ajungi mai repede la noul tau EU - unul mai bun.
Din pacate, nu sunt multi cei dispusi sa faca tot ce le sta in putinta ca sa ajunga la noul EU mai bun. Multi sunt cei care, din comoditate, ignoranta sau lasitate prefera sa ramana un EU oarecare suspendat in niste valuri naclaite, dar caldute, familiare, de resemnare. Prea putini sunt cei convinsi ca au ajuns la un EU mai bun, si care nu se inseala. Pentru ca un EU bun nu exista. Sau exista, daca e inteles ca un EU propriu, constient, asumat, impacat cu EU din urma, cu EU din fata, cu EUrile posibile si cele imposibile.
Ziua Fondant a fost despre EU mai putin decat mi-as fi dorit. Insa a fost cu roz, si bleo, si zambete, si ganduri bune. Pe care trebuie sa le fi simtit si omul iubit caruia i-am dedicat-o, doar e mereu cu mine.
duminică, 5 iunie 2011
vineri, 6 mai 2011
Colaj pink si-o bucata de matase neagra
Astazi am avut una dintre acele zile - perfecta in imperfectiunea ei, completa cu toate micile ei inconsecvente.
Am trisat putin, am jubilat, am muncit, m-am plimbat, am invatat, am gatit, am ras, am stat la povesti, am creat altele, m-am enervat, m-am intristat, m-am ambitionat si mi-a iesit, sau nu, dar mi-e totuna, am experimentat si am planuit
- mda, bilantul suna satisfacator, asa ca trec repede la colajul pink cu iz de primavara si liliac mov:
1. Parov Stelar - pus in playlist, pe shuffle si repeat all, si ascultat pana se termina curentul la Enel.
2. Cascaval pane - am visat o propunere de nerefuzat, care, da, includea si o felie de cascaval pane, asa ca m-am pus repede pe treaba in viata reala, cu oua, pesmet, shortz de bucatarie si toate alea.. ca sa ajung la inevitabila concluzie - cascavalul pane nu e bun la sanatate, dar face bine la starea de spirit. Si felia produce energie cat pentru intreaga zi.
3. O ora de intarziere e permisa, atata timp are un scop nobil. Cum ar fi.. Maiastra Arta a Lenevitului in Pat:)
4. Perlute, bomboane cu cafea si vanzoleala pe internet - reteta magica pentru documentarea perfecta.
si 5. The Perfect Little Black Dress
- Nu exista. Mai bine sa stiti din start.
Expeditia mea inversunata dupa The Perfect Little Black Dress:
am incheiat-o obliterata, cu buza umflata, parul vraiste si creierul chircit in ditai migrena dupa ce am luat la puricat multe magazine mici, un Vogue de 800 de pagini, toate magazinele online pe care le stiam si 2 (doua!) mall-uri, magazin cu magazin, rochie dupa rochie, eu, cea care nu sta in vreun mall pret de mai mult de 2 cabine de probe. (In concluzie, daca vreti sa stiti care rochie neagra in ce colt al carui magazin este, feel free sa-mi dati un telefon.)
Pana la urma, bula fina de euforie in care mi-am petrecut ultimele trei zile s-a spart si eu am capitulat in fata celei mai simple alegeri - una bucata de panza neagra, dreapta, fara vreo forma anume sau un alt rost in viata decat acela de a atarna lălâi pe un corp, oricare ar fi el. Ca s-a nimerit sa fiu eu corpul si ca panza aia s-a nimerit sa fie singura marime 34 dintr-un morman de sclempiciuri si volane.. We'll just call it luck, then.
Toate ca toatele, the prettiest dresses are worn to be taken off. Și, până ajung la ele, îmi mai trebuie doar o fâșie de mătase neagră și mă declar bine acoperită.
Am trisat putin, am jubilat, am muncit, m-am plimbat, am invatat, am gatit, am ras, am stat la povesti, am creat altele, m-am enervat, m-am intristat, m-am ambitionat si mi-a iesit, sau nu, dar mi-e totuna, am experimentat si am planuit
- mda, bilantul suna satisfacator, asa ca trec repede la colajul pink cu iz de primavara si liliac mov:
1. Parov Stelar - pus in playlist, pe shuffle si repeat all, si ascultat pana se termina curentul la Enel.
2. Cascaval pane - am visat o propunere de nerefuzat, care, da, includea si o felie de cascaval pane, asa ca m-am pus repede pe treaba in viata reala, cu oua, pesmet, shortz de bucatarie si toate alea.. ca sa ajung la inevitabila concluzie - cascavalul pane nu e bun la sanatate, dar face bine la starea de spirit. Si felia produce energie cat pentru intreaga zi.
3. O ora de intarziere e permisa, atata timp are un scop nobil. Cum ar fi.. Maiastra Arta a Lenevitului in Pat:)
4. Perlute, bomboane cu cafea si vanzoleala pe internet - reteta magica pentru documentarea perfecta.
si 5. The Perfect Little Black Dress
- Nu exista. Mai bine sa stiti din start.
Expeditia mea inversunata dupa The Perfect Little Black Dress:
am incheiat-o obliterata, cu buza umflata, parul vraiste si creierul chircit in ditai migrena dupa ce am luat la puricat multe magazine mici, un Vogue de 800 de pagini, toate magazinele online pe care le stiam si 2 (doua!) mall-uri, magazin cu magazin, rochie dupa rochie, eu, cea care nu sta in vreun mall pret de mai mult de 2 cabine de probe. (In concluzie, daca vreti sa stiti care rochie neagra in ce colt al carui magazin este, feel free sa-mi dati un telefon.)
Pana la urma, bula fina de euforie in care mi-am petrecut ultimele trei zile s-a spart si eu am capitulat in fata celei mai simple alegeri - una bucata de panza neagra, dreapta, fara vreo forma anume sau un alt rost in viata decat acela de a atarna lălâi pe un corp, oricare ar fi el. Ca s-a nimerit sa fiu eu corpul si ca panza aia s-a nimerit sa fie singura marime 34 dintr-un morman de sclempiciuri si volane.. We'll just call it luck, then.
Toate ca toatele, the prettiest dresses are worn to be taken off. Și, până ajung la ele, îmi mai trebuie doar o fâșie de mătase neagră și mă declar bine acoperită.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
