Romania posibila

Sau "Specula-Connecting people".

M-am mutat in urma cu 10 zile intr-un apartament nou, dintr-un cartier nou, cu linie de metrou noua, cu alte cuvinte, undeva inspre marginea Bucurestiului. Prima data cand am iesit pe balcon, m-am bucurat de vederea din fata ochilor: o straduta mica-mica, ingusta, cu copaci inalti pe o margine si blocul meu de 7 etaje pe cealalta margine. Dincolo de copaci, o intindere destul de mare de case vechi, tipic Bucurestiului interbelic, cochete, placute ochiului.
In ziua doi, ma trezesc la cantecul "suav" al picamerelor si al excavatoarelor. In zilele trei-patru-cinci, cat nici n-am avut timp bine sa despachetez, o groapa mare, menita parca unei piscine olimpice sau, mai bine, fundatiei unei noi cladiri, a luat, nerabdatoare, nastere sub balconul meu, fix la marginea stradutei de un metru jumate latime.
Plec un weekend de acasa, si ma intorc la o fundatie in toata regula, beton-armat, pe care lucreaza de zor 15 muncitori. I-am numarat, caci in zilele noastre, nu ti-e dat sa vezi foarte des atatia muncitori trebaluind cu atata spor la o constructie.
Gandesc imediat ca mai sunt si romani dedicati, opusi modelului Dorel de la Unirea, unii care nu au timp sa bea, sa se joace si sa se lege de fetele de pe strada cu fiecare ocazie.
Surpriza!
Ziua zece. Ma trezesc la sunetul insistent al soneriei, ca sa vad, in spatele vizorului, o doamna usor agitata cu o foaie de hartie in mana. Deschid usa intrigata si vadit deranjata de ora matinala, si simt cum ma luminez. Doamna ma roaga grabit sa semnez o petitie, "bloc P+4", construit fara autorizatie, peste trotuar.. Nu mai stiu ce mai zice. In mintea mea, muncitorii nu mai lucreaza cu dedicare, ci cu frica - trebuie sa termine lucrarea rapid, ca, pana se prinde lumea de lipsa autorizatiei, sa fie prea tarziu si oarecum inutil sa o mai anuleze. Mai mult ca sigur lucreaza la negru, si atunci sunt direct motivati sa "isi faca treaba".
Ii raspund mecanic vecinei cu petitia ca nu sunt proprietara apartamentului si daca vrea, pot vorbi cu ea sa semneze. "Nu, nu e timp, azi trebuie sa semnam, deja il ridica."
Inchid usa, ma duc in balcon, la straduta mea devenita groapa, devenita fundatie, acum aproape parter de bloc.. Numar; 15 muncitori, unul sudeaza, doi calculeaza, doi sapa de zor la o groapa in mijlocul betonului (&%#$%??), si tot asa, ditai forfota, cum nu vom vedea niciodata pe autostrada, inca virtuala, a Transilvaniei, platita in avans prea scump si in urma cu mult prea multi ani.
Am mai vazut o singura data o constructie ridicata intr-un timp atat de scurt - McDonald's-ul din Suceava. Atunci, copilul crescut in Romania de tranzitie s-a mirat ca o cladire se poate ridica asa de repede, dar adultii din jur i-au explicat ca se intampla asa pentru ca e o proprietate privata si constructorii nu-si iau banii daca nu isi respecta dead-line-ul.
Nu cum se intampla in cazul autostrazilor, proprietate publica, unde constructorii au un asemenea contract, incat iau mai multi bani daca intarzie lucrarile.
Ei, si ce? Imi zic in final. 15 oameni fara posibilitati fac un ban cu care sa-si hraneasca familia (si nu setea, sper), si eu o sa ma hranesc zi de zi de acum incolo cu un sandvis de blocuri cu umplutura de copaci, caci la cat de ingusta e strada si daca speculatorul ambitios de vizavi "vede oportunitatea" unui bloc P+6, voi putea in curand sa trec prin copac direct in balconul de peste drum.