Batranica din Piata Romana

In seara asta, in Romana. O batranica - mica, mai mica decat mine, imbrobodita si cu privirea blanda - a venit la mine cu un buchet de flori - mare, galben. M-a intrebat daca nu vreau sa le cumpar, ca sa se poata duce si ea acasa. Am intrebat-o cat costa - 6 lei. Am deschis geanta si, cat scotoceam prin ea dupa portofel, batranica a inceput sa mi se destainuie - ca are artrita, ca strange bani pentru medicamente. Mecanic, mi-am inchis urechile fata de vorbele ei - aceeasi pleiada de povesti pe care o spun toti pe pilot automat ca sa ii induplece pe potentialii cumparatori, mi-am zis. Doar ca eu eram induplecata de cand am zarit-o - blandetea aceea din ochii ei o mai vedeam in copilarie, in privirea bunicii mele. Am scos 10 lei si i-am intins batranicii care imi ajungea pana la umar.
Nu pot sa-mi scot din cap reactia ei - a scos un sunet temator, de uimire bucuroasa, a intins mana si, in aceeasi secunda, si-a aplecat si fruntea si mi-a sarutat mana care tinea bancnota. Asa cum saruta credinciosii mana preotului care le intinde impartasania.
Nu am cuvinte sa descriu ce durere simt si acum cand imi revine imaginea in fata ochilor. Pentru unii, fericirea inseamna aceiasi 10 lei pe care noi nu dam doi bani.