N-am crezut ca sarutarea unei bucati de lemn imi va putea fi vreodata atat de draga. Sau ca imi va putea alina vreun dor. Sau ca visul unei bucati generoase de cascaval to-be-pane imi va aduce atata bucurie in chip si in minte.
Si iata, de Sarbatorile acestea, mi-a fost drag. Si sa pup bucata sfanta de lemn, si sa planuiesc cu ardoare achizitia unei roti de cascaval pe care sa o frig in tigaie, desi atat produsul, cat si reteta, imi par cele mai nesanatoase cu putinta. Da, total nesanatos si complet de inteles daca stai si te gandesti bine.
Mi-e dor de tata. Stiu bine acum. Si dupa aproape 4 luni de absenta de langa mine, cu astfel de lucruri am ajuns sa imi domolesc dorul. A fost primul Paste in formula minus 1. Si ar fi fost Paste minunat daca am fi fost cu totii. Intoarsa (de) acasa, la capatul celor o mie de kilometri pascali, va zic asa:
Sa-i pretuiti pe cei pe care ii aveti, atat cat ii aveti. Sa mai lasati de la voi, daca asta inseamna sa faceti o bucurie cuiva drag. Sa spuneti ce aveti pe suflet, cand aveti; mai tarziu, s-ar putea sa fie prea tarziu. Sa iubiti, cat va e inima de larga. Si sa va bucurati de fiecare farama de clipa, pentru ca ea e tot ce aveti si, fie cat de mica, ea va schimba viitorul.
Maine, o farama de clipa va consta cu siguranta intr-o felie de cascaval pane. Pe celelalte, le astept cu voiosie si curiozitate maxima.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu