..si nu mai posteaza pe blog, Danii isi viziteaza cu religiozitate blogul. Nu scrie, doar spera sa gaseasca posturi noi la oamenii din lista. Nu gaseste.
..sau asteapta venirea ei, Danii asteapta luna urmatoare de munca asa cum asteapta restul vacanta.
..si cutreiera orasele, lumea, plajele, Danii parcurge carti. Multe si diferite, pagina dupa pagina.
..si numai de munca n-are chef, Danii are. Sau n-are incotro, depinde acuma. 8 ore plus pe zi razbeste printre taskuri si deadline-uri, cu pofta si nesat, cu grija si emotii, cu dedicare si bucurie timida.
..si e arsa de soare si de vant, Danii are pielea inca alba.
..si Bucurestiul e gol, Suceava s-a umplut instant de oameni dragi, energici si voiosi. Danii ii intampina cu drag si cu ochii mijiti de somn, in fiecare seara, dupa o zi de munca epuizanta.
..si inima este. A plecat in vacanta de vara si-n locul ei e o minte care lucreaza neincetat. Noaptea, oboseste saraca si debiteaza nonsensuri in scris.
miercuri, 5 august 2009
miercuri, 29 iulie 2009
Spleen
Somnolenta - continua
Plictiseala - N-ai cu cine, bre!
Lehamite - de rutina si vederi mici
Entuziasm - fata de munca si de companie
Emotii - vizavi de proiectele viitoare si performanta
Nerabdare - Bucuresti?
Plictiseala - N-ai cu cine, bre!
Lehamite - de rutina si vederi mici
Entuziasm - fata de munca si de companie
Emotii - vizavi de proiectele viitoare si performanta
Nerabdare - Bucuresti?
duminică, 26 iulie 2009
Weekend-spa cu 6 lei
Atat m-a costat drumul pana la casa de la tara a familiei mele.
Gratar, plaja, vinut, somn de voie si relaxare cat cuprinde - gratis. Cum?
Pai, asa:
- gratarel cu de toatele din magazia varului
- garnitura (cartofi noi natur, legume si verdeata proaspete, direct din gradina)
- la desert, mere si zmeura din livada sau dulceata de cirese (si alea tot din gradina culese)
- extra: porumb (de pe camp) copt in jar;
- vin de casa sau de protocol, dupa preferinte.
- apa rece din fantana.
- soare din abundenta, numai bun de plaja; apa Moldovei la 500 m distanta, pentru diversitate. Acces la plaja nelimitat si gratuit.
- Cazare gratuita, in stil autentic taranesc, confort sporit, pace, racoare. Ce aer conditionat? Ce CD cu muzica de fundal pentru insomniaci? (totusi, pentru situatii exceptionale, varianta originala a CD-ului este disponibila la un-deschis-de-usa distanta, afara, departe, pe iaz)
- Ce ora de trezit, care check-out?
Am propria mea pensiune:)
Gratar, plaja, vinut, somn de voie si relaxare cat cuprinde - gratis. Cum?
Pai, asa:
- gratarel cu de toatele din magazia varului
- garnitura (cartofi noi natur, legume si verdeata proaspete, direct din gradina)
- la desert, mere si zmeura din livada sau dulceata de cirese (si alea tot din gradina culese)
- extra: porumb (de pe camp) copt in jar;
- vin de casa sau de protocol, dupa preferinte.
- apa rece din fantana.
- soare din abundenta, numai bun de plaja; apa Moldovei la 500 m distanta, pentru diversitate. Acces la plaja nelimitat si gratuit.
- Cazare gratuita, in stil autentic taranesc, confort sporit, pace, racoare. Ce aer conditionat? Ce CD cu muzica de fundal pentru insomniaci? (totusi, pentru situatii exceptionale, varianta originala a CD-ului este disponibila la un-deschis-de-usa distanta, afara, departe, pe iaz)
- Ce ora de trezit, care check-out?
Am propria mea pensiune:)
vineri, 24 iulie 2009
Mic studiu antropologic - claxonarii
De cateva zile bune ma confrunt cu o situatie extraordinar de iritanta. Pur romaneasca, de altfel, chiar atat de impamantenita in cultura populara incat a ajuns sa fie trecuta repede cu vederea, asemenea unui gest firesc.
Inainte de toate, descriu contextul: Sediul firmei in care m-am angajat de curand este o fabrica (foarte occidentala ca arhitectura, design si tehnologie), pozitionata -cum altfel? - intr-o zona periferica a orasului, alaturi de alte depozite, magazine tip cash&carry, etc. Si cu foarte putine case! Un fel de centura a Sucevei, daca vreti.
Zilnic, iau mijloacele de transport in comun pana la si de la fabrica. Bineinteles, acestea opresc in statii, situate la o distanta de maxim 5 minute fata de intrarea in incinta fabricii. La mine la birou, tinuta este business-casual, iar tocurile sunt, cel putin pentru cei 1,5 m ai mei, o necesitate.
Strada pe care trebuie sa ma deplasez pe respectivele tocuri, zilnic, pret de 5 minute, nu are, evident, trotuare. Mai mult, este arhicirculata de masini, camioane, tiruri, autobuze, dubite de tot felul. Asa ca, de doua ori pe zi, sunt nevoita sa imi exersez mersul balansat si echilibrul pe tocuri in cele mai vajnice conditii.
Asta nu ar fi asa o problema daca in cele maxim 5 minute de mers nu ar trebui sa suport in jur de 10-15 claxoane (si nu de atentionare). Cele mai multe dintre ele se succed insistent, claxon dupa claxon, din momentul in care primul curajos si-a exprimat entuziasmul melodic si pana intru eu in raza fabricii. S-ar zice ca 5 minute de mers pe jos e putin..
La inceput m-am enervat, dar am reactionat in spiritul bunului-simt cu care s-a obisnuit jumatate din populatia tarii si am ignorat cu demnitate gestul. Apoi m-am enervat, dar am reusit sa ma abtin de la riposte verbale. Pe urma, m-am enervat atat de tare, incat a trebuit sa imi repet de cateva ori in cap promisiunile fierbinti ca nu ma voi cobori niciodata la nivelul unor asemenea comportamente. Ultima data, am intrat pe poarta fabricii atat de iritata, incat eram gata sa intru direct in biroul sefului pentru a-mi revendica dreptul la o masina de serviciu (inca nejustificata acum de atributiile de serviciu).
In final, insa, m-am multumit sa imi canalizez energia negativa astfel acumulata si am inceput sa incropesc studii psihologice si comportamentale ale partenerilor mei de trafic. Cercetarea s-a desfasurat pe parcursul a 15 zile si pe un esantion de aproximativ 500 subiecti.
Concluziile...
1. Claxonarii sunt persoane de sex masculin, uneori insotite de reprezentante ale sexului opus (ca de frumos nu e cazul aici), care par sa ingaduie si sa se bucure de manifestarea sonora a tovarasului de vehicul.
2. Abilitatile claxonariale cresc direct proportional cu dimensiunea autovehiculului. Prin abilitati claxonariale intelegem: viteza de reactie, intensitatea semnalului, durata si creativitatea expunerii (ocazional, semnalele sonore sunt insotite de limbaj verbal si nonverbal consistent).
3. Aceleasi abilitati sunt in stransa legatura cu starea caroseriei si varsta masinii: Prin acest mod inedit de exprimare, subiectii cu cele mai darapanate masini resimt aparent bucuria enorma de a arata lumii ca exista.
3. Nivelul de educatie, cultura si statutul social al manifestantilor sunt invers proportionale cu abilitatile claxonariale. Indici relevanti in acest sens pot fi dimensiunea vehiculului condus, starea si varsta caroseriei.
4. Frecventa si calitatea expunerii sonore cresc direct proportional cu inaltimea tocurilor. (in acest sens, am realizat si un mic experiment, iar sandalele romane au beneficiat de silentio stampa in randul subiectilor).
5. Spiritul de turma este un atribut specific acestei categorii de subiecti. De obicei, semnalul este dat de un lider claxonagiu si este urmat cu religiozitate, aproape instantaneu, de toti urmasii sai.
Ca studiu de caz, intamplarea de aseara:
Asteptam in statie autobuzul. Care, vorba lui Cosbuc, nu mai vine. Agenda sub brat, pantalonii la dunga intinsi regulamentar pe toata lungimea piciorului, bluza inchisa pana in gat, fata de corporatist trecut prin lunga zi de munca. Si totusi..
Fix in dreptul meu opreste o masina break, de culoare (candva) rosie, cu aer conditionat de viteza vantului prin geamurile deschise sau prin fisurile portierei. Camesa in patratele, si ele candva rosii, dinti candva albi (pe alocuri, candva existenti).
Pozitia corpului: mana stanga pe volan, barbateste, restul organismului intins la maxim peste scaunul liber din dreapta. (Rings any bell?) Personajul nostru intreaba ceva. N-aud. Repeta. Iar n-aud.
Vad in ochii omului contorsionat din fata mea ruga insistenta de a-l ajuta cu informatii, asa ca mai intreb odata. Si aud.
"-Stiti unde gasesc fetite pe aici?"
Deci da. Il trimit la plimbare, ii plang soarta trista, dar parca nici de a mea nu ma prea bucur. Pana revin in Bucuresti, sau pana se indura seful sa imi dea masina, n-am de ales. Ca unic reprezentant al sexului (atentie) frumos, de pe centura asta ultracirculata, voi fi, vrand-nevrand, o fetita. Mai departe de atat nu merge nivelul de comprehensiune a claxonarilor vizavi de notiunea de femeie.
Inainte de toate, descriu contextul: Sediul firmei in care m-am angajat de curand este o fabrica (foarte occidentala ca arhitectura, design si tehnologie), pozitionata -cum altfel? - intr-o zona periferica a orasului, alaturi de alte depozite, magazine tip cash&carry, etc. Si cu foarte putine case! Un fel de centura a Sucevei, daca vreti.
Zilnic, iau mijloacele de transport in comun pana la si de la fabrica. Bineinteles, acestea opresc in statii, situate la o distanta de maxim 5 minute fata de intrarea in incinta fabricii. La mine la birou, tinuta este business-casual, iar tocurile sunt, cel putin pentru cei 1,5 m ai mei, o necesitate.
Strada pe care trebuie sa ma deplasez pe respectivele tocuri, zilnic, pret de 5 minute, nu are, evident, trotuare. Mai mult, este arhicirculata de masini, camioane, tiruri, autobuze, dubite de tot felul. Asa ca, de doua ori pe zi, sunt nevoita sa imi exersez mersul balansat si echilibrul pe tocuri in cele mai vajnice conditii.
Asta nu ar fi asa o problema daca in cele maxim 5 minute de mers nu ar trebui sa suport in jur de 10-15 claxoane (si nu de atentionare). Cele mai multe dintre ele se succed insistent, claxon dupa claxon, din momentul in care primul curajos si-a exprimat entuziasmul melodic si pana intru eu in raza fabricii. S-ar zice ca 5 minute de mers pe jos e putin..
La inceput m-am enervat, dar am reactionat in spiritul bunului-simt cu care s-a obisnuit jumatate din populatia tarii si am ignorat cu demnitate gestul. Apoi m-am enervat, dar am reusit sa ma abtin de la riposte verbale. Pe urma, m-am enervat atat de tare, incat a trebuit sa imi repet de cateva ori in cap promisiunile fierbinti ca nu ma voi cobori niciodata la nivelul unor asemenea comportamente. Ultima data, am intrat pe poarta fabricii atat de iritata, incat eram gata sa intru direct in biroul sefului pentru a-mi revendica dreptul la o masina de serviciu (inca nejustificata acum de atributiile de serviciu).
In final, insa, m-am multumit sa imi canalizez energia negativa astfel acumulata si am inceput sa incropesc studii psihologice si comportamentale ale partenerilor mei de trafic. Cercetarea s-a desfasurat pe parcursul a 15 zile si pe un esantion de aproximativ 500 subiecti.
Concluziile...
1. Claxonarii sunt persoane de sex masculin, uneori insotite de reprezentante ale sexului opus (ca de frumos nu e cazul aici), care par sa ingaduie si sa se bucure de manifestarea sonora a tovarasului de vehicul.
2. Abilitatile claxonariale cresc direct proportional cu dimensiunea autovehiculului. Prin abilitati claxonariale intelegem: viteza de reactie, intensitatea semnalului, durata si creativitatea expunerii (ocazional, semnalele sonore sunt insotite de limbaj verbal si nonverbal consistent).
3. Aceleasi abilitati sunt in stransa legatura cu starea caroseriei si varsta masinii: Prin acest mod inedit de exprimare, subiectii cu cele mai darapanate masini resimt aparent bucuria enorma de a arata lumii ca exista.
3. Nivelul de educatie, cultura si statutul social al manifestantilor sunt invers proportionale cu abilitatile claxonariale. Indici relevanti in acest sens pot fi dimensiunea vehiculului condus, starea si varsta caroseriei.
4. Frecventa si calitatea expunerii sonore cresc direct proportional cu inaltimea tocurilor. (in acest sens, am realizat si un mic experiment, iar sandalele romane au beneficiat de silentio stampa in randul subiectilor).
5. Spiritul de turma este un atribut specific acestei categorii de subiecti. De obicei, semnalul este dat de un lider claxonagiu si este urmat cu religiozitate, aproape instantaneu, de toti urmasii sai.
Ca studiu de caz, intamplarea de aseara:
Asteptam in statie autobuzul. Care, vorba lui Cosbuc, nu mai vine. Agenda sub brat, pantalonii la dunga intinsi regulamentar pe toata lungimea piciorului, bluza inchisa pana in gat, fata de corporatist trecut prin lunga zi de munca. Si totusi..
Fix in dreptul meu opreste o masina break, de culoare (candva) rosie, cu aer conditionat de viteza vantului prin geamurile deschise sau prin fisurile portierei. Camesa in patratele, si ele candva rosii, dinti candva albi (pe alocuri, candva existenti).
Pozitia corpului: mana stanga pe volan, barbateste, restul organismului intins la maxim peste scaunul liber din dreapta. (Rings any bell?) Personajul nostru intreaba ceva. N-aud. Repeta. Iar n-aud.
Vad in ochii omului contorsionat din fata mea ruga insistenta de a-l ajuta cu informatii, asa ca mai intreb odata. Si aud.
"-Stiti unde gasesc fetite pe aici?"
Deci da. Il trimit la plimbare, ii plang soarta trista, dar parca nici de a mea nu ma prea bucur. Pana revin in Bucuresti, sau pana se indura seful sa imi dea masina, n-am de ales. Ca unic reprezentant al sexului (atentie) frumos, de pe centura asta ultracirculata, voi fi, vrand-nevrand, o fetita. Mai departe de atat nu merge nivelul de comprehensiune a claxonarilor vizavi de notiunea de femeie.
joi, 23 iulie 2009
Si totusi mi-e bine
7. Job. Inca somn.
7.30. JOB! Mimuc, cafea, bucatarie. Apa rece. Omleta, legume, branza - proaspat, natural in timp ce "site, text, catalog". Cafea.. Neti, horoscop. Tigara, geam - optional. Lene pachet-mancare, o sa inghetata.
Drum.. Maxi, 30 min, Selgros. 5 min - camioane, claxoane, nervi. Nu masina. Cand Bucuresti?
Neata, neata, neata! Laptop, outlook, tigara. Messenger, ZF, presa.
10. Site-uri. HTML, Flash, Joomla, cum pana mea. Asa da, asa nu, template-uri, inca o idee.
Om agitat meeting. Inca un eveniment. Da sau ba? Mai bine site-uri.
Video, tur, joace, valuri, inghetata, zambete, cornete. Fructe, cremos, natural, delicios, pasiune, 12, foame.
Prea mult dulce de leche ca sa inghetata. Mai bine salata. Dar nu pachet.. Nu masina.. Deci inghetata.
Site, articole, idei.
15. Somn. Un 5000, inca unul, cafea. Tigara. Telefon, prieteni, Bucuresti, dor, insa treaba.
Site-uri, HTML, PHP, IPIX, somn, idee, blog, valuri inghetata, foame, somn, foame, foame.
Drum acasa. N-am cu cine sa terasa. Obo oricum. Maxi puturos. Nu masina. Cand masina? Lene ca sa magazin-mancare-pachet.
Acasa. Man-caaa-reee.
19. Prea devreme ca sa somn. Prea devreme ca sa acasa. Sica munca pana 10. Bernel lene. Prutz Iasi. Mariusica wii.
21. Soooomn.
7.30. JOB! Mimuc, cafea, bucatarie. Apa rece. Omleta, legume, branza - proaspat, natural in timp ce "site, text, catalog". Cafea.. Neti, horoscop. Tigara, geam - optional. Lene pachet-mancare, o sa inghetata.
Drum.. Maxi, 30 min, Selgros. 5 min - camioane, claxoane, nervi. Nu masina. Cand Bucuresti?
Neata, neata, neata! Laptop, outlook, tigara. Messenger, ZF, presa.
10. Site-uri. HTML, Flash, Joomla, cum pana mea. Asa da, asa nu, template-uri, inca o idee.
Om agitat meeting. Inca un eveniment. Da sau ba? Mai bine site-uri.
Video, tur, joace, valuri, inghetata, zambete, cornete. Fructe, cremos, natural, delicios, pasiune, 12, foame.
Prea mult dulce de leche ca sa inghetata. Mai bine salata. Dar nu pachet.. Nu masina.. Deci inghetata.
Site, articole, idei.
15. Somn. Un 5000, inca unul, cafea. Tigara. Telefon, prieteni, Bucuresti, dor, insa treaba.
Site-uri, HTML, PHP, IPIX, somn, idee, blog, valuri inghetata, foame, somn, foame, foame.
Drum acasa. N-am cu cine sa terasa. Obo oricum. Maxi puturos. Nu masina. Cand masina? Lene ca sa magazin-mancare-pachet.
Acasa. Man-caaa-reee.
19. Prea devreme ca sa somn. Prea devreme ca sa acasa. Sica munca pana 10. Bernel lene. Prutz Iasi. Mariusica wii.
21. Soooomn.
duminică, 19 iulie 2009
vineri, 17 iulie 2009
Un cal a parcat azi in fata blocului
M-am gandit mult la un titlu pentru postul asta. Initial am vrut "Un cal in fata scarii", apoi: "Azi am vazut un cal in fata blocului meu", "Un cal pastea gardul viu, din fata scarii mele de bloc". De fiecare data imi dadeam seama ca nu pot reliefa in cuvinte senzatia zilei de azi.
Dar eu oricum n-am stat niciodata bine cu titlurile.
Asa ca mai bine spun pe sleau ce am vazut: un cal, maro, pastea, gard viu, in fata scarii, in care locuiesc, in Suceava.
Probabil ca in urma cu 5-10 ani nu m-as fi mirat, de fapt tin minte vag, din copilarie, ca un nene venea zilnic sa-si pasca odrasla cu copite pe iarba din fata blocului nostru. (iarba oricum trebuia tunsa, animalul hranit, si uite-asa au aparut primii fiori ecologisti in tara asta)
Ce m-a fascinat insa a fost imaginea de vest salbatic cu usoare tente mioritice a stapanului (tricou fara maneci, bronz puternic de om muncitor, nas si chept zvarlite simultan in aer, deasupra invidiosilor, undeva la inaltimea seii, daca aceasta ar fi existat). Omul a iesit foarte chill din scara mea de bloc, unde tocmai isi platise intretinerea, s-a intors in cel mai firesc mod la mijlocul de locomotie pe care il parcase anterior pe trotuar, l-a dezlegat de gardul viu (sau ce mai ramasese din el), s-a instalat confortabil in scaunul din piele naturala (cai-boii adevarati n-au nevoie de sa) si... "Picai, strajeri!!"
Voi ati inteles ceva??..
Nici eu
La urma-urmei, poate ca e absolut normal ca in secolul 21 sa vii cu calul pentru a-ti plati facturile, nu? Ma intreb cum era daca avea rata la banca sau vreo intalnire la o terasa...
Dar eu oricum n-am stat niciodata bine cu titlurile.
Asa ca mai bine spun pe sleau ce am vazut: un cal, maro, pastea, gard viu, in fata scarii, in care locuiesc, in Suceava.
Probabil ca in urma cu 5-10 ani nu m-as fi mirat, de fapt tin minte vag, din copilarie, ca un nene venea zilnic sa-si pasca odrasla cu copite pe iarba din fata blocului nostru. (iarba oricum trebuia tunsa, animalul hranit, si uite-asa au aparut primii fiori ecologisti in tara asta)
Ce m-a fascinat insa a fost imaginea de vest salbatic cu usoare tente mioritice a stapanului (tricou fara maneci, bronz puternic de om muncitor, nas si chept zvarlite simultan in aer, deasupra invidiosilor, undeva la inaltimea seii, daca aceasta ar fi existat). Omul a iesit foarte chill din scara mea de bloc, unde tocmai isi platise intretinerea, s-a intors in cel mai firesc mod la mijlocul de locomotie pe care il parcase anterior pe trotuar, l-a dezlegat de gardul viu (sau ce mai ramasese din el), s-a instalat confortabil in scaunul din piele naturala (cai-boii adevarati n-au nevoie de sa) si... "Picai, strajeri!!"
Voi ati inteles ceva??..
Nici eu
La urma-urmei, poate ca e absolut normal ca in secolul 21 sa vii cu calul pentru a-ti plati facturile, nu? Ma intreb cum era daca avea rata la banca sau vreo intalnire la o terasa...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
