De ce acest cantec

Pentru ca a inceput un an nou. Pentru ca vine primavara. Pentru ca ne pregatim de experiente noi. Pentru ca n-am mai scris de mult. Pentru ca fiecare lucru bun vine presarat cu lucruri rele, la fel cum fiecare lucru rau vine presarat cu bune - trebuie doar sa le accepti pe unele, sa le intelegi si sa le depasesti pe altele. Pentru ca, uneori, e nevoie sa faci drumul inapoi ca sa iti dai seama ca nu mai aveai cale de intoarcere. Pentru ca fiecare dintre noi trebuie sa isi accepte imperfectiunile; si apoi, sa investeasca de cateva ori mai mult efort ca sa accepte si imperfectiunile celor din jur. Pentru ca potrivirea bate perfectiunea. Pentru ca iubirea nu are limite. Pentru ca sanatatea are. Pentru ca viata e cate putin din toate lucrurile astea, dar in final e asa cum ne-o facem. Pentru ca versurile astea o spun mai bine:
"This could be heaven or this could be hell [...] You can check out everytime you want, but you can never leave." Iar daca ai noroc, cineva va aprinde o lumanare si iti va arata calea.

De 1 Martie

Cu riscul de a parea stupid, am simtit nevoia sa pun aici un martisor, unul singur, pentru un om drag.

De unde vin eu, 1 Martie e ziua in care sunt celebrati barbatii, iar toate femeile (in special tinerele domnite cu obrajii bucalati si un ghiozdan mai mare decat ele in spinare) ofera martisoare baietilor si barbatilor dragi din viata lor. De-a lungul unei zile intregi (sau poate chiar o saptamana), baietii isi scot la inaintare, plini de mandrie, pieptul pe care sta ancorata o intreaga armata de martisoare.

La randul meu, ani de-a randul, am inceput ziua de 1 Martie cu acelasi proces riguros de evaluare a stocului de martisoare: mai intai le numaram, apoi le clasam pe categorii si publicuri tinta, pastrand intotdeauna cele mai frumoase exponate pentru persoanele care imi erau cu adevarat dragi. Iar la final, ordonam frumos martisoarele pe o foaie mare, alba, de hartie, astfel incat nu cumva ritualul de impodobire a colegilor de clasa sa ma prinda nepregatita.

Fara exceptie, un martisor era intotdeauna calculat si pus deoparte pentru destinatarul care prima in lista de favoriti ai zilei - tata. N-am sa uit bucuria retinuta, dar copilaroasa, cu care primea martisorul fetei lui de nici un metru jumatate. Ori mandria cu care isi purta apoi martisorul pe reverul drept al hainei, pe drumul spre birou, spre casa de la tara ori chiar spre garajul din spatele blocului. Nu uit nici cu cata stradanie il supravegheam apoi, zile in sir, ca nu cumva - din neatentie sau din graba - sa uite sau - Doamne fereste - sa piarda martisorul de la mine.

Prin urmare, am si acum, ascunsa intr-un sertar acasa, o colectie bine pusa la punct de martisoare. Nu le pot arunca, la fel cum nu m-am indurat ani de-a randul, nici in criza acuta de alternative, sa le ofer altor persoane. Sunt martisoarele copilariei mele.

Cand am crescut si, mai apoi, odata cu venirea in Bucuresti, am renuntat la gestul pueril de a oferi martisoare. Dar am pastrat cu sfintenie obiceiul de a darui, in fiecare an, macar un singur martisor, lui tata. Chiar daca trecerea timpului a redus din entuziasmul ce insotea ritualul, stiu sigur ca in adancul sufletului, bucuria momentului ramasese nechimbata.

Anul acesta, din pacate, oricat as vrea, nu o mai pot face. Asa ca ingaduiti-mi gestul pueril de a transmite astfel martisorul meu cu drag pentru barbatul cel mai drag din viata mea. Asa cum unii arunca o farama de dragoste in spatiul virtual, sperand ca va ajunge la cei pe care ii iubesc in taina, asa si eu pun aici martisorul meu pentru tata, cu speranta, naiva, ca il va vedea, va sti cat de mult il iubesc si se va bucura de el.

O primavara fericita,
Danii