Chipul vesel, prietenos isi arata coltii.
Brusc, dintr-o data, tradand perioada mare de timp in care s-au chinuit cu greu sa se ascunda in spatele buzelor zambitoare. Cu obraji rosii, ochi inlacrimati de furie, cu tremur in vene si in glas. Si rand pe rand, imi toarna ca-ntr-un repertoriu bine cugetat toata pleiada de venin pe care am tot sperat sa n-o cunosc aici. Incerc sa domolesc potopul, sa ii explic ca nu e locul lui aici si acum, ca daca precipitatiile depasesc volumul maxim acceptat toata cultura din ultimele (aproape) doua luni se strica.. Si nu vreau asta. Si intentia mea nu a fost si nu este sa iau locul nimanui, sa stric ciorbele nimanui, ci doar sa fac treaba, sa facem treaba bine, sa accept pareri diferite de ale mele si sa pot exprima pareri diferite, cu unicul scop de a face lucrurile sa mearga in directia dorita.
Cred ca spectrul roz prin care vad eu munca in echipa e ori deformat, ori prost perceput de altii. Ori, mai nasol, e desuet intr-o societate in care munca intr-o companie nu mai e de mult vasala bunului mers al companiei.
Acum, anticipam o reactie de genul asta. Era prea frumos ca sa fie adevarat. Si stropul de scepticism (pe care bine am facut ca l-am pastrat) se dovedeste a fi foarte util. Imi pare rau insa ca e asa.
De acum, da-i inainte cu discursuri bine studiate ca sa nu lase loc de cutite pe la spate, inainte cu obraz gros si pielea spatelui bine batucita, caci cutitele oricum isi vor cauta loc intre coaste; tot inainte cu rabdare si cu speranta ca pana la urma chipul va redeveni vesel si va intelege.
Am probabil unul dintre cei mai fain sefi din lume. Lucrez intr-o companie pe care o promovez cu mandrie, caci cred in produsele, istoria si valorile ei. E locul in care am sperat din tot sufletul sa ma integrez, caci nu vad acum alt loc mai bun pentru mine - poate doar sa mi-l creez singura.
So wish me luck. And strength. And very good communication skills.
luni, 31 august 2009
duminică, 30 august 2009
Centoundici
Adica a 111-a pagina pe blog. Ce s-a nimerit intr-o perioada in care mi-a fost adus la cunostinta albumul omonim al lui Tiziano Ferro. Go ahead, laugh; imi place.
Ma intoarce la perioada in care Italia era singura tara din lume care ma tenta ca destinatie de calatorie. Au fost intre timp ani in care tara in forma de cizma a picat brusc in topul preferintelor de vacanta; i-au luat locul Austria, New Yorkul, Parisul, India, Indonezia, Sri Lanka, Thailanda si cam tot ce inseamna Asia de Sud si de Est.
Italia a capatat dintr-o data o nota frivola, poate pentru ca e aproape si la indemana, poate pentru ca a devenit comuna - o constanta intre preferintele de turism ale tuturor romanilor cu ceva dare de mana. Poate pentru ca n-am stiut sa ii acord suficienta atentie.
Dar acum incep sa o privesc cu alti ochi - e tara seducatoare prin traditie, istorie, mancare. Are spirit - in pietre, in arhitectura, in oameni. Imi pare frivola, dar de o frivolitate senzuala, fascinanta. Iar limba.. limba mi-a placut tot timpul. Parca nu exista alta limba care sa exprime mai limpede, mai coerent, mai accentuat, mai plin de forta lucrurile mici si mari de pe lumea asta.
Poate de aceea nu-mi vine in minte acum o limba mai frumoasa in care sa iubesti. Pacat ca nu o cunosc prea bine:)
Later edit: a 111-a postare cu tot cu cele 12 ce n-au indraznit sa iasa in public inca.
Ma intoarce la perioada in care Italia era singura tara din lume care ma tenta ca destinatie de calatorie. Au fost intre timp ani in care tara in forma de cizma a picat brusc in topul preferintelor de vacanta; i-au luat locul Austria, New Yorkul, Parisul, India, Indonezia, Sri Lanka, Thailanda si cam tot ce inseamna Asia de Sud si de Est.
Italia a capatat dintr-o data o nota frivola, poate pentru ca e aproape si la indemana, poate pentru ca a devenit comuna - o constanta intre preferintele de turism ale tuturor romanilor cu ceva dare de mana. Poate pentru ca n-am stiut sa ii acord suficienta atentie.
Dar acum incep sa o privesc cu alti ochi - e tara seducatoare prin traditie, istorie, mancare. Are spirit - in pietre, in arhitectura, in oameni. Imi pare frivola, dar de o frivolitate senzuala, fascinanta. Iar limba.. limba mi-a placut tot timpul. Parca nu exista alta limba care sa exprime mai limpede, mai coerent, mai accentuat, mai plin de forta lucrurile mici si mari de pe lumea asta.
Poate de aceea nu-mi vine in minte acum o limba mai frumoasa in care sa iubesti. Pacat ca nu o cunosc prea bine:)
Later edit: a 111-a postare cu tot cu cele 12 ce n-au indraznit sa iasa in public inca.
sâmbătă, 29 august 2009
La multi ani, Doris!!!!
Draga mea,
Here's to you! Pentru toate cafelele baute impreuna la Burda, pentru noptile de club la care ai reusit in mod invariabil sa ma corupi, pentru energia ta debordanta, pentru ca ma lasi sa te cert si pentru ca ma certi la randul tau, pentru ca m-ai gazduit pe mine si cele 100 de bagaje cand n-aveam casa. A, da! si pentru ca mi-ai facut cunostinta cu melodia asta (WTF, chiar imi place!?)
Here's to you! Pentru toate cafelele baute impreuna la Burda, pentru noptile de club la care ai reusit in mod invariabil sa ma corupi, pentru energia ta debordanta, pentru ca ma lasi sa te cert si pentru ca ma certi la randul tau, pentru ca m-ai gazduit pe mine si cele 100 de bagaje cand n-aveam casa. A, da! si pentru ca mi-ai facut cunostinta cu melodia asta (WTF, chiar imi place!?)
joi, 27 august 2009
Ziua M
Mesaje suspendate in aer. Degeaba ne-a ademenit Vodafonul, prin sute de afise rosii, sa trimitem mesaje ca sa impartim impresii de la cel mai mare concert al anului. A cedat repede, cand multimea nici nu incepuse bine sa se adune. I-a urmat concesiv si Orange, e drept, ceva mult mai (util de) tarziu.
Mare de oameni impanzita, tolanita, ridicata, plimbata, cocotata intr-un parc despre care abia acum am realizat cat e de mare. Mult praf, caldura si nerabdare. Multa dezamagire, amorteala, doar ici-colo entuziasm si admiratie. A fost Madonna. Oakenfold foarte tare. Cred ca (eu una) as fi trait mult mai tare concertul daca era doar Oakenfold. Dar l-am trait si pe asta in stilul meu.
Multime. Multa. Marea s-a revarsat pe strazi si cele 70 de mii de oameni si-au croit repede albie spre cele mai apropiate statii RATB, Metrou, terase sau, dupa caz si nevoi, borduri. In seara asta pietonii au avut prioritate.
Masina mica, inopinat trezita din somn, semi-ratacita, grabita, dornica sa il aduca cat mai repede pe soferul nerabdator la mica destinatie.
Minute, zece. Hai bine, mai multe. Dar tot putine ies la numaratoare. Atat a fost sa fie.
Mmmm...place. Foarte mult.
Multumesc. A fost o seara frumos condimentata.
Mare de oameni impanzita, tolanita, ridicata, plimbata, cocotata intr-un parc despre care abia acum am realizat cat e de mare. Mult praf, caldura si nerabdare. Multa dezamagire, amorteala, doar ici-colo entuziasm si admiratie. A fost Madonna. Oakenfold foarte tare. Cred ca (eu una) as fi trait mult mai tare concertul daca era doar Oakenfold. Dar l-am trait si pe asta in stilul meu.
Multime. Multa. Marea s-a revarsat pe strazi si cele 70 de mii de oameni si-au croit repede albie spre cele mai apropiate statii RATB, Metrou, terase sau, dupa caz si nevoi, borduri. In seara asta pietonii au avut prioritate.
Masina mica, inopinat trezita din somn, semi-ratacita, grabita, dornica sa il aduca cat mai repede pe soferul nerabdator la mica destinatie.
Minute, zece. Hai bine, mai multe. Dar tot putine ies la numaratoare. Atat a fost sa fie.
Mmmm...place. Foarte mult.
Multumesc. A fost o seara frumos condimentata.
marți, 25 august 2009
miercuri, 19 august 2009
Where you're gonna be?
Cand te-ai trezit ultima data in zori de zi, la 5 dimineata, cand soarele inca nu a rasarit? Cand, dintr-un motiv necunoscut, nu mai ai stare in cearsaf, iar ganduri si imagini semi-onirice se imbulzesc in fata pleoapelor inca lipite, asa ca decizi dintr-o data sa iei tot boom-ul asta de energie si prospetime neasteptata si sa faci tot ce iti vine in cap pe moment, sa seize the day (sau, ma rog, the morning, pana bateria incomplet incarcata pe timpul noptii se va fi terminat)?
Sa deschizi geamul larg si sa te intampine aerul rece, pe care il simti pana in adancul inimii, si linistea atemporala? Un latrat de caine ici, un ciripit adormit de vrabiuta colo, un cucurigu nu prea convins de la un cocos inca somnoros din departare?
Sa iesi din pat direct pe usa, sa faci o tura de parc, sa zambesti tamp si energic oamenilor-marmota care apar pe rand din vizuine si se tarasc cu greu spre o noua zi de munca.
Sa citesti, sa scrii, chiar si pe blog, sa faci planuri pentru o zi sau doua, sau noua, sau pentru viata intreaga. Nu stiu de ce, dar mie una, in astfel de momente toate lucrurile imi par atat de simple, gasesc solutii pentru orice, am pana si curajul necesar pentru acele lucruri-pe-care-nu-am-avut-niciodata-curaj-sa-le fac-ori-spun. De-as gasi o modalitate de a stoca toata starea asta pozitiva (si curajul, butofhorse) asa cum fac savantii cu energia... La o adica, nu pot sa ma trezesc in fiecare dimineata la 5 am. Sau bine, pot, dar starea de spirit n-ar mai fi sub nicio forma una de exaltare. Si, oricum, de aia e frumoasa o dimineata cum e asta, pentru ca e rara. (Ultima pe care o tin minte s-a intamplat la tara si cred ca aveam vreo 14 ani, pe vremea cand ascultam melodia de mai jos la un casetofon stereo). Carevasazica, neata!
Sa deschizi geamul larg si sa te intampine aerul rece, pe care il simti pana in adancul inimii, si linistea atemporala? Un latrat de caine ici, un ciripit adormit de vrabiuta colo, un cucurigu nu prea convins de la un cocos inca somnoros din departare?
Sa iesi din pat direct pe usa, sa faci o tura de parc, sa zambesti tamp si energic oamenilor-marmota care apar pe rand din vizuine si se tarasc cu greu spre o noua zi de munca.
Sa citesti, sa scrii, chiar si pe blog, sa faci planuri pentru o zi sau doua, sau noua, sau pentru viata intreaga. Nu stiu de ce, dar mie una, in astfel de momente toate lucrurile imi par atat de simple, gasesc solutii pentru orice, am pana si curajul necesar pentru acele lucruri-pe-care-nu-am-avut-niciodata-curaj-sa-le fac-ori-spun. De-as gasi o modalitate de a stoca toata starea asta pozitiva (si curajul, butofhorse) asa cum fac savantii cu energia... La o adica, nu pot sa ma trezesc in fiecare dimineata la 5 am. Sau bine, pot, dar starea de spirit n-ar mai fi sub nicio forma una de exaltare. Si, oricum, de aia e frumoasa o dimineata cum e asta, pentru ca e rara. (Ultima pe care o tin minte s-a intamplat la tara si cred ca aveam vreo 14 ani, pe vremea cand ascultam melodia de mai jos la un casetofon stereo). Carevasazica, neata!
luni, 17 august 2009
Cine mai e ca ea?
In ziua in care a plecat la spital s-a trezit de dimineata ca sa pregateasca totul din timp. La 8, casa era deja invaluita in aroma tomnatica a ardeilor copti. Cafeaua aburinda de pe masa astepta ca puiul trezit cu greu din somn sa o adulmece, sa o soarba si sa deschida ochii in fata unei zile noi de munca. Totul a fost pregatit intocmai ca in celelalte zile - se simtea in plus poate doar un usor freamat in inima, tinut cu greu in loc, ca nimeni din jur sa nu-l observe si sa nu fie tulburat.
In rest, acelasi zambet, aceeasi caldura. Cateva haine ordonate pe pat asteptau cuminti sa fie asezate in bagaj.
Ziua a fost lunga, obositoare si incarcata cu emotii, dar nimeni din jur nu a avut ocazia sa observe. Iar la final, totul era pregatit intocmai dupa plan si ea era multumita: micul dejun pentru a doua zi, frigiderul ticsit cu bunatati si pentru copil, si pentru sot, toate puse la locul lor in casa, ordine si disciplina.
Cu doua ore inainte de plecare, a inceput deci sa se preocupe si de ea: micul bagaj, teancul de hartii medicale, un fruct si cativa biscuiti pentru drum. Nu a fost loc de foame in bagaj, desi nu a mancat mai nimic nici toata ziua cat a bucatarit pentru ceilalti.
Cu 10 minute inainte de plecare, si-a pieptanat cu grija parul, si-a verificat cu grija tinuta si cu aceeasi grija nu a uitat sa dea ultimele instructiuni de utilizare a gospodariei. Nu a uitat nici sa puna la loc lucrurile lasate neglijent prin casa de cei doi copii ai ei - unul de 60, celalalt de 24. A avut grija sa lase pasta de dinti noua acasa, si sa o ia pe cea consumata pe jumatate. A luat sticla de apa deja inceputa, cu riscul de a-i fi insuficienta, dar le-a lasat-o lor pe cea plina. Desi o astepta un drum lung de 6-7 ore intr-un accelerat imbacsit si fara vagon-restaurant. A lasat acasa cheia buna. Aproape ca si-a uitat propriile chei si telefonul. Dar n-a uitat sa zambeasca cald si increzator la plecare.
O noua excursie la Cluj. Un nou control medical. Aceeasi spaima. O noua doza de putere.
De-abia astept sa se intoarca.
In rest, acelasi zambet, aceeasi caldura. Cateva haine ordonate pe pat asteptau cuminti sa fie asezate in bagaj.
Ziua a fost lunga, obositoare si incarcata cu emotii, dar nimeni din jur nu a avut ocazia sa observe. Iar la final, totul era pregatit intocmai dupa plan si ea era multumita: micul dejun pentru a doua zi, frigiderul ticsit cu bunatati si pentru copil, si pentru sot, toate puse la locul lor in casa, ordine si disciplina.
Cu doua ore inainte de plecare, a inceput deci sa se preocupe si de ea: micul bagaj, teancul de hartii medicale, un fruct si cativa biscuiti pentru drum. Nu a fost loc de foame in bagaj, desi nu a mancat mai nimic nici toata ziua cat a bucatarit pentru ceilalti.
Cu 10 minute inainte de plecare, si-a pieptanat cu grija parul, si-a verificat cu grija tinuta si cu aceeasi grija nu a uitat sa dea ultimele instructiuni de utilizare a gospodariei. Nu a uitat nici sa puna la loc lucrurile lasate neglijent prin casa de cei doi copii ai ei - unul de 60, celalalt de 24. A avut grija sa lase pasta de dinti noua acasa, si sa o ia pe cea consumata pe jumatate. A luat sticla de apa deja inceputa, cu riscul de a-i fi insuficienta, dar le-a lasat-o lor pe cea plina. Desi o astepta un drum lung de 6-7 ore intr-un accelerat imbacsit si fara vagon-restaurant. A lasat acasa cheia buna. Aproape ca si-a uitat propriile chei si telefonul. Dar n-a uitat sa zambeasca cald si increzator la plecare.
O noua excursie la Cluj. Un nou control medical. Aceeasi spaima. O noua doza de putere.
De-abia astept sa se intoarca.
duminică, 16 august 2009
Easy like a Sunday morning
Incepe cu o raza de soare si o senzatie de amorteala in oase. "Cred ca am dormit prea mult."
Da, e ora 11, cu mult peste ora de trezire din ultima luna. Pana si sambata a cedat in fata programului din timpul saptamanii si de obicei ma gaseste la ora 9-maxim in picioare.
Dar azi, la ora 11, e duminica. Si e o duminica frumoasa, cu soare, vreme calduta si vant bland, cu liniste in casa si pe strazi. Toate blocurile din jur sunt acoperite de schele, caci gospodarii suceveni (manati de programul prin care primaria da semne ca ar subventiona izolarea termica a cladirilor) au pornit lucrarile pe cont propriu, intr-un hei-rup general. Asa ca afara ninge lenes. Sunt fulgi mici de polistiren, pe care adierile jucause ale vantului ii ia de pe schele si ii imprastie prin aer. Pentru prima data de cand sunt in Suceava, e o dimineata de duminica in care nu ma mai sperie gandul ca maine e iar luni si weekendul se va termina curand. Nu stiu nici eu de ce si cum, dar ma bucura chestia asta.
Asa ca imi incep ziua de duminica cu o cafea si o tigara. Nu ca as fi chiar atat de dependenta, ci pentru ca n-am mai avut de foarte mult timp ocazia sa le servesc in tihna, cu muzica pe fundal, cu ochii in soare si fredonand incet cantecele din playlist-ul de dimineata. In restul zilelor, imi beau cafeaua cu mama (e bucuria ei cand vin copiii acasa), iar tigara de dimineata o fumez cu colegii de la munca (e bucuria lor sa imparta impresii matinale cu singura prezenta feminina ce poarta un pachet de slims in geanta).
Duminica se anunta rozalie: am sa ies sa ma plimb, sa ma bucur de vremea asta frumoasa si de aerul asta parfumat din Suceava. Am sa citesc pana am sa ma satur una dintre cele 10 carti stivuite pe birou. Apoi am sa rasfoiesc cateva dintre multele reviste adunate pe unde am putut prin camera. Am sa fac cumparaturi si poate nimeresc si ochelarii aia de soare de care am atata nevoie si care se lasa atat de greu descoperiti. Iar seara, am sa ma rasfat cu un Cosmopolitan, impreuna cu fetele mele dragi.
Sunt Easy, ca cei de la Faith No More. Asa ca le dedic 3 minute.
Si mai fac ceva azi: planuri de calatorie. M-am intalnit sau am vorbit zilele trecute cu prieteni intorsi de prin toate colturile lumii - Boston, California, Istanbul, Brasov, Bucuresti, Iasi:) Unii dintre ei isi pregatesc bagajele pentru Shanghai, Londra, Lausanne, Marele Canion. Altii se pregatesc sa plece inapoi in tarile indepartate din care vin. Un altul a ajuns acum 4 ore in Seul si mi-a urat buna dimineata inainte de a-si servi cina.
Dar, cel mai important, unul dintre ei trebuia sa plece pentru o luna cu jobul in... India! Planurile companiei s-au schimbat, asa ca pregateste in schimb o vacanta de 3 saptamani in Asia de Sud-Est.
Nu mai e nevoie sa zic. De cand am vorbit cu ei, visez cu ochii deschisi si creionez cu privirea planul de vacanta pentru anul viitor. Mi-am propus sa vad in fiecare an o tara noua. Anul asta, am vazut Franta. Si cu putin noroc, onorez si invitatia veche de doi ani a kardesim-ilor mei din Turcia (mai e valabila, nu-i asa? :D).
Dar incep sa strang bani de pe acum pentru luna mea de libertate absoluta in Indonezia, India, Thailanda, Malaezia - nu neaparat toate odata si nu neaparat in ordinea asta.
Da, e ora 11, cu mult peste ora de trezire din ultima luna. Pana si sambata a cedat in fata programului din timpul saptamanii si de obicei ma gaseste la ora 9-maxim in picioare.
Dar azi, la ora 11, e duminica. Si e o duminica frumoasa, cu soare, vreme calduta si vant bland, cu liniste in casa si pe strazi. Toate blocurile din jur sunt acoperite de schele, caci gospodarii suceveni (manati de programul prin care primaria da semne ca ar subventiona izolarea termica a cladirilor) au pornit lucrarile pe cont propriu, intr-un hei-rup general. Asa ca afara ninge lenes. Sunt fulgi mici de polistiren, pe care adierile jucause ale vantului ii ia de pe schele si ii imprastie prin aer. Pentru prima data de cand sunt in Suceava, e o dimineata de duminica in care nu ma mai sperie gandul ca maine e iar luni si weekendul se va termina curand. Nu stiu nici eu de ce si cum, dar ma bucura chestia asta.
Asa ca imi incep ziua de duminica cu o cafea si o tigara. Nu ca as fi chiar atat de dependenta, ci pentru ca n-am mai avut de foarte mult timp ocazia sa le servesc in tihna, cu muzica pe fundal, cu ochii in soare si fredonand incet cantecele din playlist-ul de dimineata. In restul zilelor, imi beau cafeaua cu mama (e bucuria ei cand vin copiii acasa), iar tigara de dimineata o fumez cu colegii de la munca (e bucuria lor sa imparta impresii matinale cu singura prezenta feminina ce poarta un pachet de slims in geanta).
Duminica se anunta rozalie: am sa ies sa ma plimb, sa ma bucur de vremea asta frumoasa si de aerul asta parfumat din Suceava. Am sa citesc pana am sa ma satur una dintre cele 10 carti stivuite pe birou. Apoi am sa rasfoiesc cateva dintre multele reviste adunate pe unde am putut prin camera. Am sa fac cumparaturi si poate nimeresc si ochelarii aia de soare de care am atata nevoie si care se lasa atat de greu descoperiti. Iar seara, am sa ma rasfat cu un Cosmopolitan, impreuna cu fetele mele dragi.
Sunt Easy, ca cei de la Faith No More. Asa ca le dedic 3 minute.
Si mai fac ceva azi: planuri de calatorie. M-am intalnit sau am vorbit zilele trecute cu prieteni intorsi de prin toate colturile lumii - Boston, California, Istanbul, Brasov, Bucuresti, Iasi:) Unii dintre ei isi pregatesc bagajele pentru Shanghai, Londra, Lausanne, Marele Canion. Altii se pregatesc sa plece inapoi in tarile indepartate din care vin. Un altul a ajuns acum 4 ore in Seul si mi-a urat buna dimineata inainte de a-si servi cina.
Dar, cel mai important, unul dintre ei trebuia sa plece pentru o luna cu jobul in... India! Planurile companiei s-au schimbat, asa ca pregateste in schimb o vacanta de 3 saptamani in Asia de Sud-Est.
Nu mai e nevoie sa zic. De cand am vorbit cu ei, visez cu ochii deschisi si creionez cu privirea planul de vacanta pentru anul viitor. Mi-am propus sa vad in fiecare an o tara noua. Anul asta, am vazut Franta. Si cu putin noroc, onorez si invitatia veche de doi ani a kardesim-ilor mei din Turcia (mai e valabila, nu-i asa? :D).
Dar incep sa strang bani de pe acum pentru luna mea de libertate absoluta in Indonezia, India, Thailanda, Malaezia - nu neaparat toate odata si nu neaparat in ordinea asta.
marți, 11 august 2009
joi, 6 august 2009
Why does it take sooooo loooong?....
Acesta este un mesaj de disperare. Un strigat intr-o sticla ieftina de plastic, inchisa cu dop rosu si aruncata in mare.
Ultima saptamana a avut o personalitate mai puternica decat mine. Oricat am incercat. Oricat (m-)am muncit. Oricat am tras si de ultima doza de energie ramasa ca sa fac lucrurile sa mearga. Oricat de drept si tantos am pasit inainte. Tot in cerc m-am invartit. Desigur, lucruri am facut (multe si marunte, daca stau sa enumar), dar tot nu reusesc sa-mi scot din cap sentimentul* ca n-am facut mai nica.
*Da, din cap, ca ma simt de parca simt cu capul. Si capul doare.
Ma potrivesc ca nuca in perete cu stilul de viata de aici.
Si in stilul asta, ultima saptamana a masurat o luna. Tin minte insa vag ca vinerea trecuta la ora asta, mancam popcorn intr-un apartament semi-curat si semi-amenajat dintr-un Bucuresti infierbantat. Bucuroasa nevoie mare ca sunt la mine acasa, acolo unde inca platesc chirie, desi nici nu locuiesc si nici macar nu m-am instalat complet. Mancam popcorn pe post de cina si tot popcorn am avut si la micul dejun a doua zi, si la cina urmatoare. N-am avut timp de mancare. Venisem de la SV, direct de la serviciu, cu singurul scop de a petrece o zi 100% asa cum vreau. Ziua a trecut ca o secunda. Dar a fost ataaat de biiineee!
Partea enervanta e - la intoarcerea in Bucuresti, o sa tanjesc dupa secundele lungi din SV. Am zis bine ca trebuia sa ma fac calatoare.
Ultima saptamana a avut o personalitate mai puternica decat mine. Oricat am incercat. Oricat (m-)am muncit. Oricat am tras si de ultima doza de energie ramasa ca sa fac lucrurile sa mearga. Oricat de drept si tantos am pasit inainte. Tot in cerc m-am invartit. Desigur, lucruri am facut (multe si marunte, daca stau sa enumar), dar tot nu reusesc sa-mi scot din cap sentimentul* ca n-am facut mai nica.
*Da, din cap, ca ma simt de parca simt cu capul. Si capul doare.
Ma potrivesc ca nuca in perete cu stilul de viata de aici.
Si in stilul asta, ultima saptamana a masurat o luna. Tin minte insa vag ca vinerea trecuta la ora asta, mancam popcorn intr-un apartament semi-curat si semi-amenajat dintr-un Bucuresti infierbantat. Bucuroasa nevoie mare ca sunt la mine acasa, acolo unde inca platesc chirie, desi nici nu locuiesc si nici macar nu m-am instalat complet. Mancam popcorn pe post de cina si tot popcorn am avut si la micul dejun a doua zi, si la cina urmatoare. N-am avut timp de mancare. Venisem de la SV, direct de la serviciu, cu singurul scop de a petrece o zi 100% asa cum vreau. Ziua a trecut ca o secunda. Dar a fost ataaat de biiineee!
Partea enervanta e - la intoarcerea in Bucuresti, o sa tanjesc dupa secundele lungi din SV. Am zis bine ca trebuia sa ma fac calatoare.
miercuri, 5 august 2009
Cand lumea e in vacanta...
..si nu mai posteaza pe blog, Danii isi viziteaza cu religiozitate blogul. Nu scrie, doar spera sa gaseasca posturi noi la oamenii din lista. Nu gaseste.
..sau asteapta venirea ei, Danii asteapta luna urmatoare de munca asa cum asteapta restul vacanta.
..si cutreiera orasele, lumea, plajele, Danii parcurge carti. Multe si diferite, pagina dupa pagina.
..si numai de munca n-are chef, Danii are. Sau n-are incotro, depinde acuma. 8 ore plus pe zi razbeste printre taskuri si deadline-uri, cu pofta si nesat, cu grija si emotii, cu dedicare si bucurie timida.
..si e arsa de soare si de vant, Danii are pielea inca alba.
..si Bucurestiul e gol, Suceava s-a umplut instant de oameni dragi, energici si voiosi. Danii ii intampina cu drag si cu ochii mijiti de somn, in fiecare seara, dupa o zi de munca epuizanta.
..si inima este. A plecat in vacanta de vara si-n locul ei e o minte care lucreaza neincetat. Noaptea, oboseste saraca si debiteaza nonsensuri in scris.
..sau asteapta venirea ei, Danii asteapta luna urmatoare de munca asa cum asteapta restul vacanta.
..si cutreiera orasele, lumea, plajele, Danii parcurge carti. Multe si diferite, pagina dupa pagina.
..si numai de munca n-are chef, Danii are. Sau n-are incotro, depinde acuma. 8 ore plus pe zi razbeste printre taskuri si deadline-uri, cu pofta si nesat, cu grija si emotii, cu dedicare si bucurie timida.
..si e arsa de soare si de vant, Danii are pielea inca alba.
..si Bucurestiul e gol, Suceava s-a umplut instant de oameni dragi, energici si voiosi. Danii ii intampina cu drag si cu ochii mijiti de somn, in fiecare seara, dupa o zi de munca epuizanta.
..si inima este. A plecat in vacanta de vara si-n locul ei e o minte care lucreaza neincetat. Noaptea, oboseste saraca si debiteaza nonsensuri in scris.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
