Asta ca sa rezum ce am facut in ultimele zile de cand n-am mai postat. De fapt, au fost (aproape) 2 saptamani, din care una de lene maxima si chef de nimic. Dar ultima a fost fructuoasa, am scris mult, am schimbat o casa cu una provizorie (in care netul se joaca de-a v-ati ascuns cu noi), m-am intalnit cu niste oameni faini, si la birou si acasa, am trait cu 3 lei in buzunar (si aia imprumutati), am fumat mult, mult prea mult (rushinica...), am depanat amintiri si poze cu prieteni dragi, am facut altele:)
Ma surprinde in continuare cum atitudinea schimba aceleasi date ale problemei intr-un tablou cu culori si pasarele care canta. Ma minunez de chestia asta, de parca dupa atatia ani am ramas la stadiul de copil care invata cum arata propriile-i degete.
A! Si m-am invartit foarte mult printre filme, cantece, vorbe, oameni si stari frantuzesti in ultimul timp. {J'ai voulu exprimer mon attitude par un seul mot ici, mais je l'ai pas trouve, desolee..}
joi, 30 aprilie 2009
marți, 21 aprilie 2009
De ce acasa mi-e tot timpul bine
Nu stiu altii cum sunt... dar eu cand vin acasa imi incarc bateriile pentru inca o luna de Bucuresti.
Eu, sambata dimineata, dupa 7 ore de drum, noaptea, Bucuresti-Suceava: invinetita de somn si frig, cu aceleasi multe cute intre sprancene de la uitat-sa-privesc-senin, necomunicativa si cu fata de "capitalist" pe care o adopt in mod consecvent, care vrea sa aduca a "voi nu vedeti ca eu sunt un om cu griji si probleme serioase de rezolvat?!"
Eu, (aproape) marti dimineata, inainte de alte 7 ore de drum, ziua, Suceava-Bucuresti: cred ca mai am vreo doua cute in frunte, dar asta pentru ca sunt cam chioara de somn, si totusi, ascult muzica pe net, fara niciun chef de dormit, fara grija ca maine ma asteapta "probleme serioase de rezolvat"; Comunicativa, dar nu prea mai am cu cine, am vorbit pana i-am adormit pe toti din casa mea (si din alte case:) Ba, am si facut vreo doua texte, si le-am facut cu drag si-n tihna, de parca ar fi cu totul alte texte decat cele care ma asteapta la birou.
Mda, datele problemei nu prea sunt schimbate, doar locul. Ei, si atunci, de ce oare la SV tot timpul lucrurile par mai simple decat la Buc, de parca viata ar deveni dintr-o data rozalie?
SENZATIONAL!!! M-a lovit revelatia: Pentru ca aici viata chiar este mai roz! Camera mea intreaga e roz!! M-am obisnuit atat de tare cu ea ca nici nu-mi mai dau seama, dar, da! camera mea de acasa, in care am crescut in chip de fluturas vesel care este, are patru pereti roz ca bomboanele. Mi-aduc si acum aminte cum sora mea mai mare, metalista la vremea aceea, a innebunit cand la alegerea varului, puiul mic al familiei a avut drept de preemptiune asupra culorii si a decis, invariabil, ROZ...
Gata! cand ma mut in garsoniera mea, cand si unde o fi, imi varuiesc peretii. Poate nu roz, dar o culoare vesela tot gasesc:)
Eu, sambata dimineata, dupa 7 ore de drum, noaptea, Bucuresti-Suceava: invinetita de somn si frig, cu aceleasi multe cute intre sprancene de la uitat-sa-privesc-senin, necomunicativa si cu fata de "capitalist" pe care o adopt in mod consecvent, care vrea sa aduca a "voi nu vedeti ca eu sunt un om cu griji si probleme serioase de rezolvat?!"
Eu, (aproape) marti dimineata, inainte de alte 7 ore de drum, ziua, Suceava-Bucuresti: cred ca mai am vreo doua cute in frunte, dar asta pentru ca sunt cam chioara de somn, si totusi, ascult muzica pe net, fara niciun chef de dormit, fara grija ca maine ma asteapta "probleme serioase de rezolvat"; Comunicativa, dar nu prea mai am cu cine, am vorbit pana i-am adormit pe toti din casa mea (si din alte case:) Ba, am si facut vreo doua texte, si le-am facut cu drag si-n tihna, de parca ar fi cu totul alte texte decat cele care ma asteapta la birou.
Mda, datele problemei nu prea sunt schimbate, doar locul. Ei, si atunci, de ce oare la SV tot timpul lucrurile par mai simple decat la Buc, de parca viata ar deveni dintr-o data rozalie?
SENZATIONAL!!! M-a lovit revelatia: Pentru ca aici viata chiar este mai roz! Camera mea intreaga e roz!! M-am obisnuit atat de tare cu ea ca nici nu-mi mai dau seama, dar, da! camera mea de acasa, in care am crescut in chip de fluturas vesel care este, are patru pereti roz ca bomboanele. Mi-aduc si acum aminte cum sora mea mai mare, metalista la vremea aceea, a innebunit cand la alegerea varului, puiul mic al familiei a avut drept de preemptiune asupra culorii si a decis, invariabil, ROZ...
Gata! cand ma mut in garsoniera mea, cand si unde o fi, imi varuiesc peretii. Poate nu roz, dar o culoare vesela tot gasesc:)
miercuri, 15 aprilie 2009
Cu manusi, pe tocuri
In urma cu o luna spuneam ca am cunoscut-o pe Mihaela Nicola, specialistul in comunicare pe care il admir si care mi-ar placea sa fiu candva. Atunci, imi promitea la o prima strangere de mana, ca imi va trimite cartea ei cea mai noua, de indata ce va aparea. M-am bucurat la simpla intentie formulata de un om pe care l-am vazut mult timp ca model, dar am uitat repede de ea, printre problemele cotidianului cenusiu-pestrit.
Cu atat mai mare mi-a fost insa bucuria in seara aceasta, cand colega mea de la secretariat mi-a adus un plic mare, semnat Mihaela Nicola, pe care scria "Personal"..
In plic, alaturi de o pereche de manusi albe din dantela, era cartea promisa. Un manual de atitudine, in care am si aruncat privirile si pe care de abia astept sa il citesc intr-o dupa-amiaza cu soare, ceai cald si parfumat, la gura geamului deschis, tolanita in patul mare alb din garsoniera mea cea noua, care si cand va fi aceea.
La inceputul cartii, autoarea mi-a scris cateva randuri, de mana, semn ca nu a uitat cele doua cuvinte fugare pe care ni le-am spus cu o luna in urma. La finalul cartii, de tipar, era o multumire adresata "Danielei, pentru rabdare pastelata". Nu mi-am putut abtine dorinta tainica de a fi fost eu acea Daniela sau de a fi una in viitor:)
Multumesc!
Cu atat mai mare mi-a fost insa bucuria in seara aceasta, cand colega mea de la secretariat mi-a adus un plic mare, semnat Mihaela Nicola, pe care scria "Personal"..
In plic, alaturi de o pereche de manusi albe din dantela, era cartea promisa. Un manual de atitudine, in care am si aruncat privirile si pe care de abia astept sa il citesc intr-o dupa-amiaza cu soare, ceai cald si parfumat, la gura geamului deschis, tolanita in patul mare alb din garsoniera mea cea noua, care si cand va fi aceea.
La inceputul cartii, autoarea mi-a scris cateva randuri, de mana, semn ca nu a uitat cele doua cuvinte fugare pe care ni le-am spus cu o luna in urma. La finalul cartii, de tipar, era o multumire adresata "Danielei, pentru rabdare pastelata". Nu mi-am putut abtine dorinta tainica de a fi fost eu acea Daniela sau de a fi una in viitor:)
Multumesc!
marți, 14 aprilie 2009
Imobiliarele, viata mea!
In urma cu cateva zile, colega mea de apartament m-a anuntat ca va trebui sa se mute asap la o ruda. Atunci, am tras o gura mare de aer in piept, am pus repede lucrurile cap la cap si am concluzionat: e cea mai buna solutie pentru ea in momentul de fata, eu ma voi muta singura intr-o garsoniera, ca tot e ceva timp de cand cochetam cu ideea, desigur, momentul nu e ideal pentru mine si asta inseamna ceva situatii delicate, dar hei! fiecare sut in fund e un pas inainte. Scurt si la obiect, am decis sa ne mutam in mai putin de 2 saptamani.
Prima saptamana a trecut in spiritul de "totul va fi bine", "eu sunt matura, responsabila si descurcareata", "timp e destul" si "de bani se face rost". Prin urmare, m-am dedicat intr-un val de entuziasm (ca niciodata) muncii si am preferat sa aloc timpul si energia scrisului pana la 12 noaptea ori serilor de depanat amintiri cu viitoarea mea fosta colega de apartament. Talk about denial..:)
Si apoi a venit saptamana cu numarul doi.. saptamana cu mutatul (care de fapt nu e o saptamana, ci doar 3, maxim 4 zile, pentru ca vine Pastele), inceputa cu un sentiment de panica, o falca in cer si una in pamant si, ca sa vezi ca universul chiar se invarte in jurul meu, ploaie..:) Si de atunci tot trag in mod repetat si la frecvente din ce in ce mai mici guri de aer...
Ieri am strabatut jumatate de oras (alaturi de un prieten care intotdeauna se cunoaste la nadejde, pe care l-am furat din randul atributiilor zilnice), ca sa mi se traga o foarte mare tzeapa. Da, agentul imobiliar a uitat de mine.. si in cele 2 ore care au trecut de cand stabilisem cu ea intalnirea, a si inchiriat altcuiva garsoniera... In 2 minute sunam la o alta agentie care ma chema la o alta jumatate de oras distanta. Acolo am reusit performanta de a vedea o garsoniera in 5 secunde si 360 de grade de aruncat cu privirea (adica timp aproape suficient cat sa iau o alta gura mare de aer); de aceasta data, agentul imobiliar era grabit de parca il astepta Basescu sa cumpere o vila de 1 milion de euro..
Am sunat-o si pe Ruxandra, o tipa de la o alta agentie, super draguta pe care mi-au recomadant-o niste prieteni; ea a fost si serioasa, si supportive, dar vai! de data aceasta nu aveam eu banii necesari..
Asa ca a venit garsoniera de azi.. spatioasa, decenta, ieftina, si foarte-foaaaarte departe. Atat de departe incat dupa un drum dus si un drum intors de peste 2 ore in total, in RATB-ul aglomerat si plin de batranei suparati pe viata, OK-ul meu mare si sigur a devenit un NU la fel de hotarat, cu putin timp inainte sa pic in pat ca lovita de trasnet si sa atipesc sub influenta RATB-ului vreme de 4 ore.. Deci, sunt homeless again si arunc si eu in virtual intrebarea, poate vreunul din cei multi (probabil 2) cititori ai mei ma poate ajuta cu un indiciu: stiti pe cineva care are de inchiriat o garsoniera decenta in Bucuresti?
P.S.: Un prieten drag mi-a dedicat si versuri care sa mearga bine cu viata mea de Bucurestean ne-neaos:) Toparceanu-Balada chiriasului grabit
Prima saptamana a trecut in spiritul de "totul va fi bine", "eu sunt matura, responsabila si descurcareata", "timp e destul" si "de bani se face rost". Prin urmare, m-am dedicat intr-un val de entuziasm (ca niciodata) muncii si am preferat sa aloc timpul si energia scrisului pana la 12 noaptea ori serilor de depanat amintiri cu viitoarea mea fosta colega de apartament. Talk about denial..:)
Si apoi a venit saptamana cu numarul doi.. saptamana cu mutatul (care de fapt nu e o saptamana, ci doar 3, maxim 4 zile, pentru ca vine Pastele), inceputa cu un sentiment de panica, o falca in cer si una in pamant si, ca sa vezi ca universul chiar se invarte in jurul meu, ploaie..:) Si de atunci tot trag in mod repetat si la frecvente din ce in ce mai mici guri de aer...
Ieri am strabatut jumatate de oras (alaturi de un prieten care intotdeauna se cunoaste la nadejde, pe care l-am furat din randul atributiilor zilnice), ca sa mi se traga o foarte mare tzeapa. Da, agentul imobiliar a uitat de mine.. si in cele 2 ore care au trecut de cand stabilisem cu ea intalnirea, a si inchiriat altcuiva garsoniera... In 2 minute sunam la o alta agentie care ma chema la o alta jumatate de oras distanta. Acolo am reusit performanta de a vedea o garsoniera in 5 secunde si 360 de grade de aruncat cu privirea (adica timp aproape suficient cat sa iau o alta gura mare de aer); de aceasta data, agentul imobiliar era grabit de parca il astepta Basescu sa cumpere o vila de 1 milion de euro..
Am sunat-o si pe Ruxandra, o tipa de la o alta agentie, super draguta pe care mi-au recomadant-o niste prieteni; ea a fost si serioasa, si supportive, dar vai! de data aceasta nu aveam eu banii necesari..
Asa ca a venit garsoniera de azi.. spatioasa, decenta, ieftina, si foarte-foaaaarte departe. Atat de departe incat dupa un drum dus si un drum intors de peste 2 ore in total, in RATB-ul aglomerat si plin de batranei suparati pe viata, OK-ul meu mare si sigur a devenit un NU la fel de hotarat, cu putin timp inainte sa pic in pat ca lovita de trasnet si sa atipesc sub influenta RATB-ului vreme de 4 ore.. Deci, sunt homeless again si arunc si eu in virtual intrebarea, poate vreunul din cei multi (probabil 2) cititori ai mei ma poate ajuta cu un indiciu: stiti pe cineva care are de inchiriat o garsoniera decenta in Bucuresti?
P.S.: Un prieten drag mi-a dedicat si versuri care sa mearga bine cu viata mea de Bucurestean ne-neaos:) Toparceanu-Balada chiriasului grabit
luni, 13 aprilie 2009
Guma de mestecat
Azi la metrou un copil de vreo 4-5 ani invata sa faca baloane din guma. Mama i-a explicat pe scurt cam care sunt pasii de urmat, dupa care i-a zis "Si de acum, trebuie sa incerci de unul singur, incerci, incerci si o sa vezi ca poti sa faci si tu." Dupa care a urmat inevitabila replica din partea copilului (spusa in timp ce punea guma la incercare): "Si daca nu stiu?.."
Am zambit atunci mamei (ca reactie la inocenta copilului) si in sinea mea (cand am intrezarit metafora).
Cu totii suntem niste copii care invatam sa facem baloane. La inceput ne conduce curiozitatea sau dorinta de a face si noi ce pot altii. Si apoi, teama ca nu stim, sau, mai bine zis, credem ca nu stim pentru ca nu am mai trecut niciodata prin experienta respectiva. In cazurile fericite, avem alaturi de noi o persoana care ne indruma, cu caldura sau prefacuta autoritate, aratandu-ne atat cat e nevoie sa stim ca sa putem pleca din loc. De aici incolo, e treaba noastra sa ne descurcam, sa ne dorim suficient de mult reusita incat sa incercam si a doua, si a treia, si a zecea oara. Copilul a incercat si probabil in curand se va intrece cu colegii de gradinita la facut baloane cat mai mari.
Iar mentalitatea asta va trebui sa o pastreze toata viata. Pentru ca, pe parcurs, vor fi multe gume de mestecat, mai tari sau mai usor maleabile, care vor trebui sa prinda forma si dimensiunea dorite. Si cand nu va fi cineva acolo care sa-i spuna sa nu inghita guma sau sa nu sufle prea tare, ca bula se va sparge... ei bine, experienta ori cel putin instinctul format cu timpul vor trebui sa o suplineasca. Important e sa incerce.
Am zambit atunci mamei (ca reactie la inocenta copilului) si in sinea mea (cand am intrezarit metafora).
Cu totii suntem niste copii care invatam sa facem baloane. La inceput ne conduce curiozitatea sau dorinta de a face si noi ce pot altii. Si apoi, teama ca nu stim, sau, mai bine zis, credem ca nu stim pentru ca nu am mai trecut niciodata prin experienta respectiva. In cazurile fericite, avem alaturi de noi o persoana care ne indruma, cu caldura sau prefacuta autoritate, aratandu-ne atat cat e nevoie sa stim ca sa putem pleca din loc. De aici incolo, e treaba noastra sa ne descurcam, sa ne dorim suficient de mult reusita incat sa incercam si a doua, si a treia, si a zecea oara. Copilul a incercat si probabil in curand se va intrece cu colegii de gradinita la facut baloane cat mai mari.
Iar mentalitatea asta va trebui sa o pastreze toata viata. Pentru ca, pe parcurs, vor fi multe gume de mestecat, mai tari sau mai usor maleabile, care vor trebui sa prinda forma si dimensiunea dorite. Si cand nu va fi cineva acolo care sa-i spuna sa nu inghita guma sau sa nu sufle prea tare, ca bula se va sparge... ei bine, experienta ori cel putin instinctul format cu timpul vor trebui sa o suplineasca. Important e sa incerce.
sâmbătă, 11 aprilie 2009
There's a monkey on my back
Monkey 23
Maimuta de pe spatele meu poarta cu mandrie numarul 23 (acelasi ca si numarul meu de ani); mai si aduce cu ea probleme existentiale specifice varstei, iubiri neimpartasite, chirii mari si joburi inca mici. Bine macar ca e zglobie:)
Maimuta de pe spatele meu poarta cu mandrie numarul 23 (acelasi ca si numarul meu de ani); mai si aduce cu ea probleme existentiale specifice varstei, iubiri neimpartasite, chirii mari si joburi inca mici. Bine macar ca e zglobie:)
joi, 9 aprilie 2009
Posibil inca un om..
.. pe lista mea de oameni pe care ii respect pentru ceea ce sunt. Tudor Gheorghe - Te-am iubit, Ludmila. Acum iubesc si mahalaua Bucurestiului interbelic, cantata live pe 7 aprilie la Sala Palatului. Urmeaza un alt concert pe 17 mai, merita.
marți, 7 aprilie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
