Adica Dictionarul Explicativ al lui Danii. Partea 1:
- Danii = Daniela. In copilarie, ma recomandam Dani (cu accent pe a). Apoi am dat peste un grup de prieteni dragi, baieti si microbisti, care m-au botezat dupa un jucator de la Barca (Dani cu accent pe i). De aici si dublarea vocalei - deh, sa se inteleaga! Intr-o vreme am fost Daniiiiiiiiii, dar I-urile au mai cazut cu varsta:)
- dixtractie/dicstractie = Stiu cum se scrie corect, doar ca imi place mai mult asa. E preluat de la un coleg nastrusnic de-ai surorii mele.
- soacse = Sosete
- mushi = Cea mai dificila explicatie, pentru ca e cuvantul nascocit tocmai ca sa definesc ceva ce nu pot/mi-e foarte greu sa definesc. Mushi sunt cand am un mix de sentimente, uneori indescriptibile, de cele mai multe ori legate de dragoste, indragosteala, nostalgii, doruri s.a.
- Mai m-am gandit = E expresia pe care o foloseste Fulga in reclama. Si mie imi plac reclamele, in special cele cu vacuta asta ghidusa (bun insight, bravo!). Dar da, stiu ca e incorect gramatical... Asa ca a venit probabil timpul sa le marturisesc editorului meu si corectorului: Cand am ales titlul "Mai m-am gandit" pentru un articol despre producatorul Fulga, incercam doar o usoara trimitere la reclama, nu o criza acuta de agramatism (ei au considerat contrariul, si au schimbat repede topica).
- Va urma -
duminică, 28 iunie 2009
sâmbătă, 27 iunie 2009
vineri, 26 iunie 2009
Nasol
In cazul in care mai e cineva care n-a aflat (in 2 ore vestea s-a dus oricum peste hotare, twittere si toate site-urile de presa), azi (adica joi, 25 iunie) am pierdut doi artisti: mai intai Farrah Fawcett, iar la scurt timp, Michael Jackson.
Recunosc, al doilea eveniment m-a socat cel mai mult (am dat click pe poza mare de pe prima pagina a mailului, crezand ca e vorba de turneul mult-asteptat si indelung pregatit de artist). Dar primul m-a intristat parca putin mai tare, gandindu-ma ca nici eu, ca multi altii, nu stiam foarte multe despre aceasta actrita (aflu in schimb ca fusese diagnosticata cu o boala grava inca din 2006). Lumea va vorbi, probabil, ceva mai mult despre Regele Popului; iar Farrah Fawcett, ma tem, va ramane undeva pe plan secundar.
Cu rusine, nu as putea nici acum sa numesc un singur film in care a jucat (ba da, pot! Charlie's Angels, varianta mai veche), dar pot sa spun asa: oridecateori aparea pe ecran in goana mea nebuna cu degetele pe telecomanda, ma opream din butonat macar pentru cateva minute.
30 sec later edit: Tocmai m-a intrebat un prieten (amator de filme) despre cei doi. Michael - "A murit saracul"; Farrah - "Pe Farrah asta nu-l stiu.." Cum ziceam
Recunosc, al doilea eveniment m-a socat cel mai mult (am dat click pe poza mare de pe prima pagina a mailului, crezand ca e vorba de turneul mult-asteptat si indelung pregatit de artist). Dar primul m-a intristat parca putin mai tare, gandindu-ma ca nici eu, ca multi altii, nu stiam foarte multe despre aceasta actrita (aflu in schimb ca fusese diagnosticata cu o boala grava inca din 2006). Lumea va vorbi, probabil, ceva mai mult despre Regele Popului; iar Farrah Fawcett, ma tem, va ramane undeva pe plan secundar.
Cu rusine, nu as putea nici acum sa numesc un singur film in care a jucat (ba da, pot! Charlie's Angels, varianta mai veche), dar pot sa spun asa: oridecateori aparea pe ecran in goana mea nebuna cu degetele pe telecomanda, ma opream din butonat macar pentru cateva minute.
30 sec later edit: Tocmai m-a intrebat un prieten (amator de filme) despre cei doi. Michael - "A murit saracul"; Farrah - "Pe Farrah asta nu-l stiu.." Cum ziceam
luni, 22 iunie 2009
Ultima saptamana
Mi-am inceput cu constiinciozitate, inca inainte de startul programului oficial, ultima saptamana de presa. Hip-hip-hurray!! Sau poate un Doamne ajuta! mare, spus cu gestul nervos al buzei muscate. Cert este ca vineri voi incheia glorios viata de jurnalist, care m-a facut sa ma dau jos din pat in fiecare dimineata (sau pranz, dupa posibilitati si pofta de somn) din ultimii 3 ani.
Nu stiu care ar fi lucrul pentru care ar trebui sa fiu recunoscatoare cel mai mult si cel mai mult... Cred ca experienta in sine - Multumesc, Fini, ca te-ai decis sa ma angajezi:)
Colegii... acum prieteni
Orele ne(mai)numarate de tigara, din curtea interioara, din spatele cladirii, din vremea buna a povestilor de succes, din Target.
Faptul ca, macar pentru o ora-doua, am putut privi in ochi si incerca sa descos oameni mari. Lucrul asta m-a desteptat cel mai mult. Unii mi-au devenit prieteni. Altii au coborat teribil in ochii mei. Altii m-au ridicat pe mine. Iar cei mai rari, mi-au trezit respect adanc.
Sedintele de sumar de pe terasa Carului cu bere, lungi, foarte lungi, ca deh! aveam multe de discutat si de despicat in patru.. pe langa subiectele in sine:)
Intro-ul la BM, marcat cu multe petreceri, cadouri, mancare si vin la carafa.
Cativa oameni pe care i-am cunoscut, i-am apreciat, i-am privit cu ochi mari si sfiosi de undeva de la distanta, fara sa indraznesc sa ma apropii prea mult. Sunt putini cei care imi trezesc asemenea sentiment, si care ma fac sa vreau (fara prea multa incredere ca am sa si izbutesc) sa fiu si eu asa. Ei m-au tinut in presa atat cat am stat. Fara ei, as fi plecat mult mai devreme.
Nu stiu care ar fi lucrul pentru care ar trebui sa fiu recunoscatoare cel mai mult si cel mai mult... Cred ca experienta in sine - Multumesc, Fini, ca te-ai decis sa ma angajezi:)
Colegii... acum prieteni
Orele ne(mai)numarate de tigara, din curtea interioara, din spatele cladirii, din vremea buna a povestilor de succes, din Target.
Faptul ca, macar pentru o ora-doua, am putut privi in ochi si incerca sa descos oameni mari. Lucrul asta m-a desteptat cel mai mult. Unii mi-au devenit prieteni. Altii au coborat teribil in ochii mei. Altii m-au ridicat pe mine. Iar cei mai rari, mi-au trezit respect adanc.
Sedintele de sumar de pe terasa Carului cu bere, lungi, foarte lungi, ca deh! aveam multe de discutat si de despicat in patru.. pe langa subiectele in sine:)
Intro-ul la BM, marcat cu multe petreceri, cadouri, mancare si vin la carafa.
Cativa oameni pe care i-am cunoscut, i-am apreciat, i-am privit cu ochi mari si sfiosi de undeva de la distanta, fara sa indraznesc sa ma apropii prea mult. Sunt putini cei care imi trezesc asemenea sentiment, si care ma fac sa vreau (fara prea multa incredere ca am sa si izbutesc) sa fiu si eu asa. Ei m-au tinut in presa atat cat am stat. Fara ei, as fi plecat mult mai devreme.
joi, 11 iunie 2009
Sa vina inapoi Habsburgii!
Intre 8 si 10 iunie am fost la un targ international de transport public, in Viena. Am vazut autobuze hibride, cu hidrogen, trenuri/tramvaie de tot felul, de la varianta 2 in 1 (anvelope/roti pe sine), la cea fara catenare, ori chiar fara contact (pe inductie). Cu alte cuvinte, tramvaie sau trenuri care mergi ba pe roti, ba pe aer. Mai concret, modele cum populatia Romaniei (minus aproximativ 2-5%) n-a vazut niciodata, pentru ca la noi asa ceva nu exista.
Si mai in miezul problemei, ca o concluzie la toate discutiile purtate cu neni (austrieci, nemti, romani, francezi, englezi) din industrie, modele cum Romania nici nu va vedea prea curand.
De ce?
1. Nu sunt bani.
Un autobuz hibrid pe baza de hidrogen (poluare zero) costa undeva la 1 milion de euro. Unul obisnuit, undeva la 200.000 euro. Undeva intre aceste valori ar mai fi motoarele diesel-hibrid, cu emisii mai mici de noxe, care ar trebui sa fie disponibile pe piata in 2010. Romania are insa nevoie de sute pentru a inlocui sau suplimenta parcul existent.
Pentru a asigura un trafic coerent pe sine in orase, avem nevoie de circa 1.000 de tramvaie, din care 500 doar in Bucuresti. Un tramvai costa 2,5 milioane de euro. Do the math.
Un kilometru de cale ferata costa 1 milion de euro. Lungimea totala a liniilor de cale ferata este de peste 22.000 km.
2. Infrastructura. Need I say more?
In momentul de fata majoritatea retelei de transport pe cale ferata din Romania este depasita, iar inginerii batrani ai tarii se asteapta in orice moment ca un accident feroviar de proportii sa aiba loc, strict din pricina infrastructurii precare. Media de viteza pe cale ferata in Romania este de 60-80 km/ora (mult totusi pentru niste batranele de vreo 70 de ani). Sunt tronsoane in Romania unde, in urma unor investitii de sute de milioane pentru modernizarea caii ferate, viteza de deplasare a... scazut. La vreo 40 km/ora.
Intre timp, ne impiedicam in hartii, interese si scaieti in incercarea de a construi vreo 50 de kilometri de autostrada intre Brasov si Comarnic. Costuri? 50 milioane de euro. Minim. Pe kilometru.
La un calcul brut, cu banii repsectivi am putea repara minim 2.500 de kilometri de cale ferata. Si daca e sa ne luam dupa gura lumii, potrivit careia reparatiile la calea ferata dintre Gara de Nord si Otopeni s-au facut intr-o zi( exista aparent utilaje speciale, automate, care fac posibila treaba asta), am rezolva mai multe probleme de transport in mult, dar mult mai putin timp. Dar aici vine problema 3...
3. Political will
Un domn ministru al transporturilor (ca unul avem) si-a facut cunoscut in mod vehement si foarte nonsalant dezinteresul maxim pentru tot ceea ce inseamna... non-autostrazi. Si pana ca interesul personal sa fie atins, de catre el ori de catre multi altii (ori pana ca predictiile inginerilor batrani sa se adevereasca si sa capteze din vizibilitatea autostrazilor suficient de mult incat sa merite comutarea atentiei de la beton la fier), putem sa stam in cap, in maini, dar nu vom vedea TGV-uri pe plai mioritic decat in vis sau la televizor. Din pacate, nici autostrazi finalizate, functionale si europene ma tem ca nu vom vedea.
Si mai in miezul problemei, ca o concluzie la toate discutiile purtate cu neni (austrieci, nemti, romani, francezi, englezi) din industrie, modele cum Romania nici nu va vedea prea curand.
De ce?
1. Nu sunt bani.
Un autobuz hibrid pe baza de hidrogen (poluare zero) costa undeva la 1 milion de euro. Unul obisnuit, undeva la 200.000 euro. Undeva intre aceste valori ar mai fi motoarele diesel-hibrid, cu emisii mai mici de noxe, care ar trebui sa fie disponibile pe piata in 2010. Romania are insa nevoie de sute pentru a inlocui sau suplimenta parcul existent.
Pentru a asigura un trafic coerent pe sine in orase, avem nevoie de circa 1.000 de tramvaie, din care 500 doar in Bucuresti. Un tramvai costa 2,5 milioane de euro. Do the math.
Un kilometru de cale ferata costa 1 milion de euro. Lungimea totala a liniilor de cale ferata este de peste 22.000 km.
2. Infrastructura. Need I say more?
In momentul de fata majoritatea retelei de transport pe cale ferata din Romania este depasita, iar inginerii batrani ai tarii se asteapta in orice moment ca un accident feroviar de proportii sa aiba loc, strict din pricina infrastructurii precare. Media de viteza pe cale ferata in Romania este de 60-80 km/ora (mult totusi pentru niste batranele de vreo 70 de ani). Sunt tronsoane in Romania unde, in urma unor investitii de sute de milioane pentru modernizarea caii ferate, viteza de deplasare a... scazut. La vreo 40 km/ora.
Intre timp, ne impiedicam in hartii, interese si scaieti in incercarea de a construi vreo 50 de kilometri de autostrada intre Brasov si Comarnic. Costuri? 50 milioane de euro. Minim. Pe kilometru.
La un calcul brut, cu banii repsectivi am putea repara minim 2.500 de kilometri de cale ferata. Si daca e sa ne luam dupa gura lumii, potrivit careia reparatiile la calea ferata dintre Gara de Nord si Otopeni s-au facut intr-o zi( exista aparent utilaje speciale, automate, care fac posibila treaba asta), am rezolva mai multe probleme de transport in mult, dar mult mai putin timp. Dar aici vine problema 3...
3. Political will
Un domn ministru al transporturilor (ca unul avem) si-a facut cunoscut in mod vehement si foarte nonsalant dezinteresul maxim pentru tot ceea ce inseamna... non-autostrazi. Si pana ca interesul personal sa fie atins, de catre el ori de catre multi altii (ori pana ca predictiile inginerilor batrani sa se adevereasca si sa capteze din vizibilitatea autostrazilor suficient de mult incat sa merite comutarea atentiei de la beton la fier), putem sa stam in cap, in maini, dar nu vom vedea TGV-uri pe plai mioritic decat in vis sau la televizor. Din pacate, nici autostrazi finalizate, functionale si europene ma tem ca nu vom vedea.
joi, 4 iunie 2009
miercuri, 3 iunie 2009
Ce melodie!..
Ascultati aici...
Doamne, de-as avea o scena si o echipa de dans acum!
Multumesc, Andreeeei..
Doamne, de-as avea o scena si o echipa de dans acum!
Multumesc, Andreeeei..
luni, 1 iunie 2009
Uite-asa s-a dus
Pentru cei (putini) carora nu le-am spus, in weekend am fost la SPA. Da, cuvantul de trei litere la care eu nu accedeam pana acum mai mult din anti-snobism decat din lipsa acuta de bani...
Pana a venit invitatia pentru presa si "obligatia de serviciu" i-a luat locul "weekendului de relaxare la un SPA de cinci stele pe banii altora" :) (una dintre partile bune si mai putin spuse in gura mare ale meseriei de jurnalist e ca primesti multe chestii moca. Unii ne numesc prin urmare fripturisti, eu zic ca nu refuzi ce Dumnezeu nu numai ca iti da, dar iti mai baga si in sac*).
Deci, m-am inhamat cu (ruc)sac cu tot la o excursie de doua zile la Sibiu, unde aveam sa ma bucur de tratatia benevola a unui hotel recent afiliat unui lant international. Evident, anticipam beneficiile unei sesiuni de SPA; de fapt, era salvarea la care visam dupa mai bine de o luna de tensiuni si nopti nedormite (nu va ganditi ca am petrecut prin cluburi sau ca am muncit pana noaptea tarziu, doar mi-am numarat si recalculat gandurile si grijile, in incercarea disperata de a adormi, timp de 3-4 ore in fiecare noapte. Dar asta e alta poveste..)
Trecem repede peste sesiunea de SPA (si sfertul de ora in care efectiv am dormit la masaj), ori peste noaptea de vis (de multe vise dulci si frumoase) pe care am petrecut-o in patul maaaare, alb si moale, chiar si peste dimineata in care muntii scaldati in soare m-au intampinat la fereastra. Momentele astea le rezum simplu: ZEN.
Ei, si cu ZEN asta m-am intors eu in Bucuresti, la casuta mea de departe, la tovarasii mei de tramvai, la colegii de redactie si la ziua de azi..
Pana acum, ora 15.38, am vazut oameni obositi de viata, am mirosit urmele amaraciunii lor transpuse intr-un proces de auto-distrugere prin privare de apa si sapun, am auzit povesti fantasmagorice despre batai in Vama, furturi de telefoane si am asistat si la un accident de masina..
Undeva, printre toate astea, l-am scapat pe ZEN si a fugit inapoi la Sibiu. Iar in locul lui, a revenit tensiunea din umeri si ceafa. Reintru in dilema existentiala Bucuresti versus oras de provincie, dar pana la strigarea castigatorului: Mai vreau un masaj!!!
Si uite-asa merge si industria SPA-urilor. Detalii, aici.
* Nu refuzi, dar nici nu pretinzi.
Pana a venit invitatia pentru presa si "obligatia de serviciu" i-a luat locul "weekendului de relaxare la un SPA de cinci stele pe banii altora" :) (una dintre partile bune si mai putin spuse in gura mare ale meseriei de jurnalist e ca primesti multe chestii moca. Unii ne numesc prin urmare fripturisti, eu zic ca nu refuzi ce Dumnezeu nu numai ca iti da, dar iti mai baga si in sac*).
Deci, m-am inhamat cu (ruc)sac cu tot la o excursie de doua zile la Sibiu, unde aveam sa ma bucur de tratatia benevola a unui hotel recent afiliat unui lant international. Evident, anticipam beneficiile unei sesiuni de SPA; de fapt, era salvarea la care visam dupa mai bine de o luna de tensiuni si nopti nedormite (nu va ganditi ca am petrecut prin cluburi sau ca am muncit pana noaptea tarziu, doar mi-am numarat si recalculat gandurile si grijile, in incercarea disperata de a adormi, timp de 3-4 ore in fiecare noapte. Dar asta e alta poveste..)
Trecem repede peste sesiunea de SPA (si sfertul de ora in care efectiv am dormit la masaj), ori peste noaptea de vis (de multe vise dulci si frumoase) pe care am petrecut-o in patul maaaare, alb si moale, chiar si peste dimineata in care muntii scaldati in soare m-au intampinat la fereastra. Momentele astea le rezum simplu: ZEN.
Ei, si cu ZEN asta m-am intors eu in Bucuresti, la casuta mea de departe, la tovarasii mei de tramvai, la colegii de redactie si la ziua de azi..
Pana acum, ora 15.38, am vazut oameni obositi de viata, am mirosit urmele amaraciunii lor transpuse intr-un proces de auto-distrugere prin privare de apa si sapun, am auzit povesti fantasmagorice despre batai in Vama, furturi de telefoane si am asistat si la un accident de masina..
Undeva, printre toate astea, l-am scapat pe ZEN si a fugit inapoi la Sibiu. Iar in locul lui, a revenit tensiunea din umeri si ceafa. Reintru in dilema existentiala Bucuresti versus oras de provincie, dar pana la strigarea castigatorului: Mai vreau un masaj!!!
Si uite-asa merge si industria SPA-urilor. Detalii, aici.
* Nu refuzi, dar nici nu pretinzi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
