Pozi Buzau

Daca tot traiesc din plin raceala castigata weekendul trecut la Buzau, macar sa retraiesc si excursia..

Vulcanii, cam prea putin noroiosi


Un crater mai batran si mai obosit


Laaavaaaa!!...


Ăsium ză pozişions




Tabara de sculptura de langa Manastirea Ciolanu


Lacul Vulturilor

Excursie in zona Buzaului

Am vazut vulcanii noroiosi, ne-am varat degetele in craterele pline de bolboroseri cu miros de petrol, am facut poze, ne-am cotopanit pe dealuri abrupte, am mancat sendvisuri cat pentru tot anul, ne-am tarat cu greu picioarele prin noroiul uscat si soarele fierbinte, am mai mancat niste sendvisuri, am fost si la Manastirea Ciolanu si am poposit la tabara de sculptura Magura (tot n-am reusit sa-mi dau seama care era Gandacul Amenintator), am mai poposit ca sa ne pozam cu Lacul Vulturilor, s-au mai mancat niste sendvisuri, am mai oprit o data, sa ne pozam cu jumatatea de lac care era inghetata, am trecut prin Brasov, Vlad inca mai avea sendvisuri de mancat.. ceilalti si-au luat de la Mc (!@#?!!) Am vrut sa ne luam kurtos din predeal, dar ghereta, ca si partia, erau inchise si abandonate.. Si, in final, dupa ceva extreme-driving printre craterele din serpentinele Vaii Prahovei, am ajuns, pe jumatate adormiti si raciti, ACASA.
Am obrajii rumeni ca in povestirile pitoresti ale lui Rebreanu sau Sadoveanu. Cred ca am adus cu mine jumatate din praful buzoian, pe haine, in esarfa, in buzunare, pe fata si in par. Port o frumoasa urma de bronz pe decolteu, sub forma de polonic cu coada scurta. Pastreaza din fierbinteala soarelui care mi-a lasat-o. Dar, cum zice Carrie, it's closer to my heart this way.

Paclele mici


O pacla mai mare..

Lucruri pe care le-am aflat despre mine

In ultima vreme, vorbesc cu foarte multa lume. Oameni din ONG-uri, fotografi, PR-isti, fosti colegi de presa, manageri de agentii, manageri de companii, profesori, doctori, prieteni, baieti, fete, oameni din Bucuresti, oameni din afara Bucurestiului, chinezi, francezi, turci, oameni pe care ii stiu de ani de zile sau oameni pe care abia i-am cunoscut.
Si vorbim despre mine, ca - deh! - asa se face la interviurile de angajare. Fac asta de atata vreme, ca nu mai am nevoie nici de documentare inainte, nici de CV sau brief de discutie (nu ca as fi fost mare fan vreodata). Am devenit un soi de robot vorbitor, prevazut cu un buton mare, rosu, pe care apesi si incepe sa turuie. Vorbesc din experinta, experienta vorbeste din mine si mereu apar lucruri pe care le aud pentru prima data.

Si-am aflat asa:
- Ca trebuie sa cred foarte tare in lucrurile pe care le fac. Nu cred egal nu entuziasm. Nu entuziasm egal cu zero.
- Ca am crezut in lucrurile pe care le-am facut pana acum.
- Ca atunci cand cred cu tarie in ceva, sunt capabila sa muncesc ca o nebuna si uit de foame, de somn, de mine.. Cele mai faine experiente de pana acum au fost, in majoritate, asa.
- Ca sunt capabila de un munte de entuziasm si sa imi pun inima pe tava, cu riscul asumat ca cei din fata mea sa nu dea doi bani pe ele.
- Ca n-am suficienta incredere in mine. Constat cu surpriza si bucurie naiva ca sunt oameni care ma pretuiesc, printre aceia pe care eu ii respect pana in varful firelor de par.
- Ca toate joburile de pana acum au fost experiente minunate. Inclusiv cele 6 luni in care sefa ma suna la 12 noaptea sa ma injure ca nu gasea foaia din fata ochilor ei. Atunci, innebuneam. Acum, simt o anumita candoare vizavi de ea, caci m-a calit. Si ii sunt recunoscatoare pentru sutul mare in fund care m-a propulsat bine de tot inainte.
- Ca primul lucru de care depinde satisfactia la job sta in oamenii cu care lucrez. De aceea, cel mai important indicator in alegerea unui job e feeling-ul.
- Si banii conteaza; in cantitati industriale ar putea compensa cat de cat lipsa oamenilor, dar tot feelingul cantareste mai greu. Fara entuziasm da cu minus, clar!
- Ca nu sunt pregatita sa merg pe cont propriu. Dar pentru asta nu cred ca poti fi niciodata pregatit 100%. Ca sa inveti sa inoti, trebuie sa te arunci in apa.
- Ca nu regret nicio decizie de plecare din cele luate pana acum, pentru ca fiecare m-a dus intr-un loc frumos. Uneori imi doresc doar sa mai fi stat putin in fiecare dintre locurile alea, ca sa ma mai bucur de ele, cu ochii de acum. Stiu, nu se pupa.
- Ca interviurile sunt bune din cand in cand; te structureaza si te pun la curent cu cine ai devenit intre timp (cat erai ocupat sa muncesti), dar mai ales, cu cine ai fi putut sa devii.
- (de intrebarea asta n-am scapat nicaieri) Nu stiu ce-mi place mai mult - presa sau PR-ul. Cel care mi-a spus demult ca "un om care a facut si PR, si jurnalism, o sa fie tot timpul impartit intre cele doua" avea dreptate. Nu pot sub nicio forma sa spun care imi place mai tare. Ba mai mult, din perspectiva de cititor de presa, ma entuziasmez parca si mai grozav de fiecare data cand imi ajunge la neuron cate o idee de articol. La fel cum aveam idei de promovare pe banda rulanta cand PR-ul nu era inca jobul meu. Mi-ar fi mai usor sa ma fac om de vanzari sau analist financiar peste noapte decat sa aleg definitiv si irevocabil in favoarea uneia dintre cele doua. Consider ca decizia de a merge intr-o directie sau alta tine de consecventa (cu scrasnit din dinti uneori, e drept) si de cum iti cultivi afinitatile fata de fiecare.
- Ca jobul meu ideal trebuie sa includa: oameni faini, bani multi, calatorii cat cuprinde si o misiune laudabila, cu care sa ma identific.

Pana acum, nu l-am gasit. Dar tin cu dintii de vorba din popor, ca ce-i al meu e pus deoparte. Sa speram ca se adevereste totusi, pana se termina banii din buzunar. Hopa, too late:) Acu-i acu!

Ca sambata

Parca vad privirea stupefiata de pe fata ascultatorului:) Aceeasi de pe fata oamenilor care ne vedeau pe mine, si colegii mei aiesecari, dansand pe trilurile astea melodioase..
Asta e un cantecel vechi indian, cu conotatii foarte dragi mie. Imi aminteste de vremurile bune din viata de voluntar, cu trainee beers, cu petreceri indiano-braziliano-filipino-nigeriene, cu team-buildinguri, conferinte prin tara, nopti de cantat prin jukebox, drumuri cu acceleratul, dormitul pe bagaje si mancatul zacustii pe marginea bordurii din gara. Bine, ultima n-am facut-o eu, recunosc, dar e reprezentativa:)..
Pentru privirile inca stupefiate, sa zicem ca e un cantecel vesel, numai bun pentru primavara de afara.

Asa da insight!

Via Mariuca:



Asta ma duce cu gandul la cateva situatii interesante din experienta mea de best-gal. Majoritatea prietenilor mei sunt baieti, asa ca pot sa zic ca am vazut suficient cat sa nu ma mai mire nimic. Redau insa doar o intamplare, ideile astea sunt valoroase si, in plus, iti trebuie experienta ca sa le aplici cu succes pe celelalte:)

Weekend la mare. Eu, fetele mele bune si nebune, plus bunul meu partener de shotii, al carui nume nu-l divulgam din motive de securitate:) Varianta oficiala? Amicul plecat in delegatie la Bucuresti. Motivul? Prietena geloasa si omni-prezenta.
Dupa cateva convorbiri telefonice cu prietena (purtate in timp ce asiguram ambianta necesara dand ture cu masina prin parcarea de langa plaja), saraca fata nu numai ca a inghitit povestea, dar l-a si compatimit pe om: "acum sunt la Adjud", "acum ma apropii de Focsani"; "uf, jobul asta"; "mai am vreo 300km si sunt asa de obosit"; "am ajuns, sunt frant; ma duc direct la culcare, te sun maine. Si eu".
Tips&tricks: Atentie la inevitabila intrebare: Cum e vremea? :)

Da, groaznic, dar extrem de distractiv cand nu esti tu la celalalt capat al telefonului (va place sau nu, toti am fost si in situatia asta macar o data). Eu cred ca primul care aduce Teletransporter-ul in Romania va face bani frumosi. Ar trebui sa monteze cate unul la fiecare colt de strada..

Tarsa, tarsa..

Live din inima crizei din Romania:
Ma insinuez printre toate oportunitatile profesionale out-there. Am vazut atatea joburi, saituri de companii si am vorbit cu atatia manageri in ultima vreme ca ma mir pana si eu cum de nu s-a legat nimica. Sunt supracalificata. Sunt sub-calificata. Dar, de fapt, sunt unul dintre sutele, miile de tineri calificati pentru middle-level in cautarea unei noi provocari profesionale.
Iar companiile ori isi trateaza ranile insolventei, ori si-au blocat angajarile, ori inchid rand pe rand comunicarea cu publicul ca sa mai economiseasca un leut. Iar cine mai angajeaza, n-apuca sa posteze un mesaj pe net ca jobul se si ocupa din interior sau din cercul de cunostinte. In conditiile astea, mutatul la Suceava chiar pare o optiune atractiva. Sau la Cluj. Sau la Iasi. Sau in Brasov. Sau in Franta:D
Sau pe Marte..