De Sarbatori m-am intalnit sau am vorbit cu foarte multi prieteni si fosti colegi. Iar lucrul care m-a mirat a fost ca mi-au zis ca "ma citesc" pe net (unii m-au certat chiar ca n-am mai scris de mult timp). Desi eu nu mi-am propus prin acest blog sa spun chestii inteligente, interesante, adica demne de timpul si atentia altora. Doar un loc unde sa mai "vars" din cand in cand cate un gand. Note to myself, note to the world. Prin urmare, nici nu mi-am "promovat" minunatia asta de pagina prin vreun link miraculos in dreptul statusului de la mess... Ma bucur ca cei dragi sunt alaturi de mine si in spatiul virtual, dar ma simt responsabila ca ei sa citeasca totusi ceva util aici:)
Citesc bloguri ca al lui Marius Ursache, care chiar ma inspira, si imi dau seama ca viata mea e cat se poate de banala si plictisitoare pentru cititor in comparatie cu a altora, cu atat mai mult cu cat nici nu incerc sa o transpun intr-un mod "citibil" pe net.
Asa ca astazi, in ajun de an nou, in ton cu moda rezolutiilor de sfarsit de an, pun pe lista un singur lucru, pe care stiu sigur ca mi-l doresc in 2009: sa fiu citibila. Adica voi scrie rar, pentru ca in restul timpului voi fi ocupata sa strang subiecte de povestit. Iar daca va fi sa am un job super-califragilistic, sau sa fac vreo calatorie intr-o tara indepartata, ori sa ajung chiar in mult-ravnita Indie, voi fi cu atat mai generoasa in litere si poze:)
Urati-mi succes. Un an minunat tuturor.
miercuri, 31 decembrie 2008
miercuri, 17 decembrie 2008
joi, 11 decembrie 2008
Titlul si schimbarea
Scurt despre acest subiect: Nu mai lucrez la TARGET, de luni sunt la Business Magazin. Ultimul cover Target semnat, foarte drag mie, aici. Urmatorul cover, in BM, miercurea viitoare.
Iaca si titlul de azi:
Alicia&Jack
Iaca si titlul de azi:
Alicia&Jack
miercuri, 3 decembrie 2008
New Year's resolution - preview
De la anul ma intorc la balet. Mi-e dor de mor de body, strampi, pointe si cambre-uri. Dupa ce am citit aici cum recunosti dansatorul din tine, m-am hotarat sa nu mai aman. Un mic amendament, totusi: la coada la film nu adopt pozitia intai, ci a treia, iar demi-pointele mele sunt in sertar, dar, in ciuda pauzei de 5 ani, tot pe varfuri merg:)
Take a peak:
Take a peak:
sâmbătă, 29 noiembrie 2008
miercuri, 26 noiembrie 2008
Remember?
Mi s-a facut dor de dans. Iar melodia asta mi-aduce aminte de unul din dansurile preferate. Enjoy:)
marți, 25 noiembrie 2008
Filantrop online
Ca sa dau un sens cumparaturilor deseori irationale si de cele mai multe ori desfasurate pe net (inclusiv ale prietenelor mele) am decis sa prezint aici un proiect tare dragut care mi-a fost adus la cunostinta astazi, printr-un email de la agentia care se ocupa - pro bono - de comunicarea lui.
E vorba de un magazin online, cu de toate de la haine, cosmetice, filme, muzica, jucarii, carti - foarte faine de altfel - care doneaza un procent din fiecare articol cumparat unei cauze nobile. Partea cea mai buna nu e neaparat ca iti cumperi produsele de care ai nevoie si concomitent faci un gest frumos, partea cea mai buna e ca ai libertatea de a alege locul in care ajunge donatia. Andreea Marin s-a alaturat si ea echipei de tineri voluntari, iar altii sunt oricand bineveniti.
Daca tot suntem o natie de consumatori si, mai nou, e "cool" sa cumperi online, nu strica sa redirectionam din cand in cand profiturile din conturile corporatiilor catre actiuni sociale, de mediu, pentru educatie sau cultura. Eu am vazut deja o carte pe care o cautam de mult si am de gand sa o dedic sanatatii.
Mai multe info: CharityGift.ro
E vorba de un magazin online, cu de toate de la haine, cosmetice, filme, muzica, jucarii, carti - foarte faine de altfel - care doneaza un procent din fiecare articol cumparat unei cauze nobile. Partea cea mai buna nu e neaparat ca iti cumperi produsele de care ai nevoie si concomitent faci un gest frumos, partea cea mai buna e ca ai libertatea de a alege locul in care ajunge donatia. Andreea Marin s-a alaturat si ea echipei de tineri voluntari, iar altii sunt oricand bineveniti.
Daca tot suntem o natie de consumatori si, mai nou, e "cool" sa cumperi online, nu strica sa redirectionam din cand in cand profiturile din conturile corporatiilor catre actiuni sociale, de mediu, pentru educatie sau cultura. Eu am vazut deja o carte pe care o cautam de mult si am de gand sa o dedic sanatatii.
Mai multe info: CharityGift.ro
joi, 20 noiembrie 2008
De ce nu?
Aseara scriam un editorial in care ma razvrateam impotriva ideii de criza imobiliara, pe care personal o consider mai mult o criza a speculatorlor imobiliari.
Spuneam acolo ca, atata timp cat Romania n-are nici pe departe necesarul de constructii publice asigurat, constructorii de la noi n-ar trebui sa ramana fara munca, ci, pe banii mult adulati de la UE, sa inceapa sa dezvolte fata Romaniei. Ar trebui.
Azi ma razvratesc pe blog, in lipsa unui alt editorial, impotriva ideii de criza in general. Se spune ca in vremuri grele cei puternici vor deveni si mai puternici, iar ceea ce unii pierd, altii castiga. Sigur, suntem confruntati zilnic cu stiri despre concedieri, reduceri de costuri, inchideri de fabrici, scaderi de profituri. Dar la urma urmei, ce ne intereseaza pe noi de fapt, daca nu ceea ce ne afecteaza direct? Iar daca nu putem gestiona lucrurile care ne afecteaza direct, atunci pardon, cine sa o faca?
Nu e o vorba goala cea cu luatul vietii in propriile maini, sau mult-scandatul slogan "Tu faci viitorul". Poate prea tarziu pentru unii dintre noi, dar in momentul in care TU esti un om competent, cu idei, energie de munca si viziune, cand te cunosti suficient de bine incat sa iti stii lungul nasului, cand esti suficient de constient de conditia ta, atunci nu e nevoie sa vina criza peste tine ca sa iti pui intrebari in legatura cu viitorul tau.
Scriu de pe pozitia unui om care nu stie daca maine va mai ocupa aceeasi pozitie. Dar nu-mi fac griji. Stiu ca am ales sa raman in aceasta incertitudine din motive independente de ratiunile financiare, logice. Si stiu ca atunci cand -si daca- incertitudinea se va transforma in certitudine (desi poate acum nu vreau), nu voi fi surprinsa, nu ma voi vaicari, ci voi cauta o solutie. Iar ca sa nu aplic principiul lupului predicator, voi avea grija sa caut solutia intr-o baza de date, documentata si completata din timp.
Si inca un lucru, vorbeam zilele trecute cu un bancher grec, stabilit in Romania de vreo zece ani. Omul a insistat foarte mult pe ideea ca romanii nu trebuie sa astepte ca altii sa vina in tara sa investeasca si sa urce economia, ca atitudinea pasiva duce la uimire in momentul in care vremurile grele vin asupra noastra. Normal, spun si eu. Criza e pentru cei care asista si lasa pe altii sa le gestioneze existenta.
Pentru restul, bancherul are o propunere: De ce nu? De ce sa nu mearga romanii sa faca afaceri afara? De ce sa nu vina romanii cu investitii greenfield sau achizitii peste granite? De ce sa nu faca romanii hoteluri, mall-uri, locuinte, birouri, fabrici si banci in Europa de Vest, sau chiar America?
Si zic si eu, de ce nu?
Cine spune ca nu putem? Singura diferenta intre ei si noi, la urma urmei, e ca ei au crescut de mici cu ideea ca sunt cei mai tari. Iar cei mai tari trebuie sa actioneze ca atare. Noi, pe de alta parte, am tot asteptat. Problema e, pana cand sa tot asteptam, ca Natafleata, sa cada para?
Spuneam acolo ca, atata timp cat Romania n-are nici pe departe necesarul de constructii publice asigurat, constructorii de la noi n-ar trebui sa ramana fara munca, ci, pe banii mult adulati de la UE, sa inceapa sa dezvolte fata Romaniei. Ar trebui.
Azi ma razvratesc pe blog, in lipsa unui alt editorial, impotriva ideii de criza in general. Se spune ca in vremuri grele cei puternici vor deveni si mai puternici, iar ceea ce unii pierd, altii castiga. Sigur, suntem confruntati zilnic cu stiri despre concedieri, reduceri de costuri, inchideri de fabrici, scaderi de profituri. Dar la urma urmei, ce ne intereseaza pe noi de fapt, daca nu ceea ce ne afecteaza direct? Iar daca nu putem gestiona lucrurile care ne afecteaza direct, atunci pardon, cine sa o faca?
Nu e o vorba goala cea cu luatul vietii in propriile maini, sau mult-scandatul slogan "Tu faci viitorul". Poate prea tarziu pentru unii dintre noi, dar in momentul in care TU esti un om competent, cu idei, energie de munca si viziune, cand te cunosti suficient de bine incat sa iti stii lungul nasului, cand esti suficient de constient de conditia ta, atunci nu e nevoie sa vina criza peste tine ca sa iti pui intrebari in legatura cu viitorul tau.
Scriu de pe pozitia unui om care nu stie daca maine va mai ocupa aceeasi pozitie. Dar nu-mi fac griji. Stiu ca am ales sa raman in aceasta incertitudine din motive independente de ratiunile financiare, logice. Si stiu ca atunci cand -si daca- incertitudinea se va transforma in certitudine (desi poate acum nu vreau), nu voi fi surprinsa, nu ma voi vaicari, ci voi cauta o solutie. Iar ca sa nu aplic principiul lupului predicator, voi avea grija sa caut solutia intr-o baza de date, documentata si completata din timp.
Si inca un lucru, vorbeam zilele trecute cu un bancher grec, stabilit in Romania de vreo zece ani. Omul a insistat foarte mult pe ideea ca romanii nu trebuie sa astepte ca altii sa vina in tara sa investeasca si sa urce economia, ca atitudinea pasiva duce la uimire in momentul in care vremurile grele vin asupra noastra. Normal, spun si eu. Criza e pentru cei care asista si lasa pe altii sa le gestioneze existenta.
Pentru restul, bancherul are o propunere: De ce nu? De ce sa nu mearga romanii sa faca afaceri afara? De ce sa nu vina romanii cu investitii greenfield sau achizitii peste granite? De ce sa nu faca romanii hoteluri, mall-uri, locuinte, birouri, fabrici si banci in Europa de Vest, sau chiar America?
Si zic si eu, de ce nu?
Cine spune ca nu putem? Singura diferenta intre ei si noi, la urma urmei, e ca ei au crescut de mici cu ideea ca sunt cei mai tari. Iar cei mai tari trebuie sa actioneze ca atare. Noi, pe de alta parte, am tot asteptat. Problema e, pana cand sa tot asteptam, ca Natafleata, sa cada para?
miercuri, 19 noiembrie 2008
Pierdut blogger
Il declar gol.
Stiu, o parafrazez pe Mihaela Radulescu, dar vreau sa motivez absenta de cinci zile de pe blog. Ei bine, motivul a fost dragostea de neam si patrie (aka calatoria de trei zile la Suceava pentru a-mi vizita familia), dar si dragostea de job si Target (aka aceeasi calatorie de trei zile, din care doua le-am petrecut luand interviuri si strangand informatii pentru un viitor material). La care se adauga ultimele doua zile, petrecute cu capu-n monitor si creierul pe pereti, in chinurile conceperii a trei materiale ce trebuiau date.. acum jumatate de ora.
Si pentru ca bloggerul e gol de alte subiecte de discutie (mai ales dupa ce si-a stors ultimii neuroni ca sa scorneasca o idee de editorial), iaca postul "din obligatie", scris pe usa catre mult somn si voie-buna.
Stiu, o parafrazez pe Mihaela Radulescu, dar vreau sa motivez absenta de cinci zile de pe blog. Ei bine, motivul a fost dragostea de neam si patrie (aka calatoria de trei zile la Suceava pentru a-mi vizita familia), dar si dragostea de job si Target (aka aceeasi calatorie de trei zile, din care doua le-am petrecut luand interviuri si strangand informatii pentru un viitor material). La care se adauga ultimele doua zile, petrecute cu capu-n monitor si creierul pe pereti, in chinurile conceperii a trei materiale ce trebuiau date.. acum jumatate de ora.
Si pentru ca bloggerul e gol de alte subiecte de discutie (mai ales dupa ce si-a stors ultimii neuroni ca sa scorneasca o idee de editorial), iaca postul "din obligatie", scris pe usa catre mult somn si voie-buna.
vineri, 14 noiembrie 2008
La multi ani, dar multa minte!
A fost 13 noiembrie. Ziua in care am facut doi ani de PubliMedia. Sau PLM, cum imi mai place mie sa prescurtez, in spiritu-i persistent.
Si cum puteam eu sa sarbatoresc mai bine ziua aceasta, daca nu printr-un cover de 30.000 de semne scris pana am simtit ca imi pica degetele, adica la 2 noaptea? Acum e 2.30, am ajuns acasa, iar maine la 7 sunt in picioare, ca plec in delegatie, in cautarea unui alt cover-story.
Daca nu as fi extrem de enervata de atitudinea unei colege suferinde de sindromul C PLM!?!!, mult mai grav, acum as dormi. In schimb, scriu postul asta si imi dau seama cat de fraiera trebuie sa fiu de ma indragostesc mereu si iremediabil de PLM-uri.
Si cum puteam eu sa sarbatoresc mai bine ziua aceasta, daca nu printr-un cover de 30.000 de semne scris pana am simtit ca imi pica degetele, adica la 2 noaptea? Acum e 2.30, am ajuns acasa, iar maine la 7 sunt in picioare, ca plec in delegatie, in cautarea unui alt cover-story.
Daca nu as fi extrem de enervata de atitudinea unei colege suferinde de sindromul C PLM!?!!, mult mai grav, acum as dormi. In schimb, scriu postul asta si imi dau seama cat de fraiera trebuie sa fiu de ma indragostesc mereu si iremediabil de PLM-uri.
joi, 13 noiembrie 2008
Romania posibila
Sau "Specula-Connecting people".
M-am mutat in urma cu 10 zile intr-un apartament nou, dintr-un cartier nou, cu linie de metrou noua, cu alte cuvinte, undeva inspre marginea Bucurestiului. Prima data cand am iesit pe balcon, m-am bucurat de vederea din fata ochilor: o straduta mica-mica, ingusta, cu copaci inalti pe o margine si blocul meu de 7 etaje pe cealalta margine. Dincolo de copaci, o intindere destul de mare de case vechi, tipic Bucurestiului interbelic, cochete, placute ochiului.
In ziua doi, ma trezesc la cantecul "suav" al picamerelor si al excavatoarelor. In zilele trei-patru-cinci, cat nici n-am avut timp bine sa despachetez, o groapa mare, menita parca unei piscine olimpice sau, mai bine, fundatiei unei noi cladiri, a luat, nerabdatoare, nastere sub balconul meu, fix la marginea stradutei de un metru jumate latime.
Plec un weekend de acasa, si ma intorc la o fundatie in toata regula, beton-armat, pe care lucreaza de zor 15 muncitori. I-am numarat, caci in zilele noastre, nu ti-e dat sa vezi foarte des atatia muncitori trebaluind cu atata spor la o constructie.
Gandesc imediat ca mai sunt si romani dedicati, opusi modelului Dorel de la Unirea, unii care nu au timp sa bea, sa se joace si sa se lege de fetele de pe strada cu fiecare ocazie.
Surpriza!
Ziua zece. Ma trezesc la sunetul insistent al soneriei, ca sa vad, in spatele vizorului, o doamna usor agitata cu o foaie de hartie in mana. Deschid usa intrigata si vadit deranjata de ora matinala, si simt cum ma luminez. Doamna ma roaga grabit sa semnez o petitie, "bloc P+4", construit fara autorizatie, peste trotuar.. Nu mai stiu ce mai zice. In mintea mea, muncitorii nu mai lucreaza cu dedicare, ci cu frica - trebuie sa termine lucrarea rapid, ca, pana se prinde lumea de lipsa autorizatiei, sa fie prea tarziu si oarecum inutil sa o mai anuleze. Mai mult ca sigur lucreaza la negru, si atunci sunt direct motivati sa "isi faca treaba".
Ii raspund mecanic vecinei cu petitia ca nu sunt proprietara apartamentului si daca vrea, pot vorbi cu ea sa semneze. "Nu, nu e timp, azi trebuie sa semnam, deja il ridica."
Inchid usa, ma duc in balcon, la straduta mea devenita groapa, devenita fundatie, acum aproape parter de bloc.. Numar; 15 muncitori, unul sudeaza, doi calculeaza, doi sapa de zor la o groapa in mijlocul betonului (&%#$%??), si tot asa, ditai forfota, cum nu vom vedea niciodata pe autostrada, inca virtuala, a Transilvaniei, platita in avans prea scump si in urma cu mult prea multi ani.
Am mai vazut o singura data o constructie ridicata intr-un timp atat de scurt - McDonald's-ul din Suceava. Atunci, copilul crescut in Romania de tranzitie s-a mirat ca o cladire se poate ridica asa de repede, dar adultii din jur i-au explicat ca se intampla asa pentru ca e o proprietate privata si constructorii nu-si iau banii daca nu isi respecta dead-line-ul.
Nu cum se intampla in cazul autostrazilor, proprietate publica, unde constructorii au un asemenea contract, incat iau mai multi bani daca intarzie lucrarile.
Ei, si ce? Imi zic in final. 15 oameni fara posibilitati fac un ban cu care sa-si hraneasca familia (si nu setea, sper), si eu o sa ma hranesc zi de zi de acum incolo cu un sandvis de blocuri cu umplutura de copaci, caci la cat de ingusta e strada si daca speculatorul ambitios de vizavi "vede oportunitatea" unui bloc P+6, voi putea in curand sa trec prin copac direct in balconul de peste drum.
M-am mutat in urma cu 10 zile intr-un apartament nou, dintr-un cartier nou, cu linie de metrou noua, cu alte cuvinte, undeva inspre marginea Bucurestiului. Prima data cand am iesit pe balcon, m-am bucurat de vederea din fata ochilor: o straduta mica-mica, ingusta, cu copaci inalti pe o margine si blocul meu de 7 etaje pe cealalta margine. Dincolo de copaci, o intindere destul de mare de case vechi, tipic Bucurestiului interbelic, cochete, placute ochiului.
In ziua doi, ma trezesc la cantecul "suav" al picamerelor si al excavatoarelor. In zilele trei-patru-cinci, cat nici n-am avut timp bine sa despachetez, o groapa mare, menita parca unei piscine olimpice sau, mai bine, fundatiei unei noi cladiri, a luat, nerabdatoare, nastere sub balconul meu, fix la marginea stradutei de un metru jumate latime.
Plec un weekend de acasa, si ma intorc la o fundatie in toata regula, beton-armat, pe care lucreaza de zor 15 muncitori. I-am numarat, caci in zilele noastre, nu ti-e dat sa vezi foarte des atatia muncitori trebaluind cu atata spor la o constructie.
Gandesc imediat ca mai sunt si romani dedicati, opusi modelului Dorel de la Unirea, unii care nu au timp sa bea, sa se joace si sa se lege de fetele de pe strada cu fiecare ocazie.
Surpriza!
Ziua zece. Ma trezesc la sunetul insistent al soneriei, ca sa vad, in spatele vizorului, o doamna usor agitata cu o foaie de hartie in mana. Deschid usa intrigata si vadit deranjata de ora matinala, si simt cum ma luminez. Doamna ma roaga grabit sa semnez o petitie, "bloc P+4", construit fara autorizatie, peste trotuar.. Nu mai stiu ce mai zice. In mintea mea, muncitorii nu mai lucreaza cu dedicare, ci cu frica - trebuie sa termine lucrarea rapid, ca, pana se prinde lumea de lipsa autorizatiei, sa fie prea tarziu si oarecum inutil sa o mai anuleze. Mai mult ca sigur lucreaza la negru, si atunci sunt direct motivati sa "isi faca treaba".
Ii raspund mecanic vecinei cu petitia ca nu sunt proprietara apartamentului si daca vrea, pot vorbi cu ea sa semneze. "Nu, nu e timp, azi trebuie sa semnam, deja il ridica."
Inchid usa, ma duc in balcon, la straduta mea devenita groapa, devenita fundatie, acum aproape parter de bloc.. Numar; 15 muncitori, unul sudeaza, doi calculeaza, doi sapa de zor la o groapa in mijlocul betonului (&%#$%??), si tot asa, ditai forfota, cum nu vom vedea niciodata pe autostrada, inca virtuala, a Transilvaniei, platita in avans prea scump si in urma cu mult prea multi ani.
Am mai vazut o singura data o constructie ridicata intr-un timp atat de scurt - McDonald's-ul din Suceava. Atunci, copilul crescut in Romania de tranzitie s-a mirat ca o cladire se poate ridica asa de repede, dar adultii din jur i-au explicat ca se intampla asa pentru ca e o proprietate privata si constructorii nu-si iau banii daca nu isi respecta dead-line-ul.
Nu cum se intampla in cazul autostrazilor, proprietate publica, unde constructorii au un asemenea contract, incat iau mai multi bani daca intarzie lucrarile.
Ei, si ce? Imi zic in final. 15 oameni fara posibilitati fac un ban cu care sa-si hraneasca familia (si nu setea, sper), si eu o sa ma hranesc zi de zi de acum incolo cu un sandvis de blocuri cu umplutura de copaci, caci la cat de ingusta e strada si daca speculatorul ambitios de vizavi "vede oportunitatea" unui bloc P+6, voi putea in curand sa trec prin copac direct in balconul de peste drum.
miercuri, 12 noiembrie 2008
Yum...
Mananc ciocolata Hershey's, almond Hershey's.. Una bucata vara in State, ambalata intr-un staniol auriu, de dimensiunea unei migdale. Niciun cantec nu mergea mai bine.
marți, 11 noiembrie 2008
Imi suna melancolia in urechi
Ma uitam azi la castile mele de la birou. Sunt rupte, dezmembrate (azi era sa imi intre o bucata in ochi, de doua ori, cand am vrut sa mi le scot de pe cap), microfonul nu mai are capat, iar cablul sau, cu firele iesite, sta rasucit pe una dintre casti. Simetric, cealalta casca are si ea firele la vedere. Nu de putine ori, in blonzimea-mi caracteristica, m-am intrebat daca nu as putea sa ma si electrocutez din cauza asta.
Dar azi mi-am dat seama: castile astea au fost cu mine de pe la inceputurile mele in redactie, cand imi luam in primire, sfioasa, cu ochii mari, plini de curiozitate, birouasul meu de redactor care, credeam eu atunci, are suprema libertate de a asculta muzica la serviciu cat e ziulica de lunga.
Si am mai realizat ceva: peste fix doua zile, pe 13 noiembrie, implinesc doi ani de cand am venit la TARGET, doi ani de la ochii mari si sfiosi si visul de a-mi lua si eu casca:)
Ultimele 730 de zile (inclusiv azi) au trecut extrem de repede, atat de repede ca nici nu mi-am dat seama cand au iesit firele de la casti, cand au crescut arhiva mea de texte, reteaua mea de cunostinte si teancul de carti de vizita. Ochii tot mari sunt, curiozitatea la fel de mare, daca nu si mai, doar amaratele mele de casti la 19,9 lei perechea au avut de suferit.
De ceva timp tot vreau sa le schimb, sa imi cumpar si eu un set normal, nu difuzor cum spun colegii de redactie despre ale mele.
Dar e ceva ce ma opreste, si nu e lenea! Ca si cum un set nou ar aduce, oarecum impotriva vointei mele, si o schimbare de birou. Iar azi, dupa un alt interviu extrem de motivant, pe care l-am reascultat, evident, in castile astea ponosite, si pe care il vom vedea din decembrie pe coperta, am mai putin ca oricand puterea sa ma despart de metrul meu patrat de redactie.
Dar azi mi-am dat seama: castile astea au fost cu mine de pe la inceputurile mele in redactie, cand imi luam in primire, sfioasa, cu ochii mari, plini de curiozitate, birouasul meu de redactor care, credeam eu atunci, are suprema libertate de a asculta muzica la serviciu cat e ziulica de lunga.
Si am mai realizat ceva: peste fix doua zile, pe 13 noiembrie, implinesc doi ani de cand am venit la TARGET, doi ani de la ochii mari si sfiosi si visul de a-mi lua si eu casca:)
Ultimele 730 de zile (inclusiv azi) au trecut extrem de repede, atat de repede ca nici nu mi-am dat seama cand au iesit firele de la casti, cand au crescut arhiva mea de texte, reteaua mea de cunostinte si teancul de carti de vizita. Ochii tot mari sunt, curiozitatea la fel de mare, daca nu si mai, doar amaratele mele de casti la 19,9 lei perechea au avut de suferit.
De ceva timp tot vreau sa le schimb, sa imi cumpar si eu un set normal, nu difuzor cum spun colegii de redactie despre ale mele.
Dar e ceva ce ma opreste, si nu e lenea! Ca si cum un set nou ar aduce, oarecum impotriva vointei mele, si o schimbare de birou. Iar azi, dupa un alt interviu extrem de motivant, pe care l-am reascultat, evident, in castile astea ponosite, si pe care il vom vedea din decembrie pe coperta, am mai putin ca oricand puterea sa ma despart de metrul meu patrat de redactie.
luni, 10 noiembrie 2008
Declaratie de dragoste
Iubesc saxofonul. Pur si simplu il ador. Ca il aud intr-o cafenea cocheta si linistita din inima unui oras european, la mine pe Deezer sau pe Fifth Avenue, in mainile unui saxofonist - tipic - de culoare, pur si simplu ador instrumentul asta.
Daca as avea rabdarea necesara, as invata sa cant. Dar prefer sa astept ca cineva sa-mi cante si sa ma incante cu o melodie saxofonizata. Nu sunt o romantica incurabila; nu am visat niciodata la o noapte de dragoste la lumina lumanarilor, cu sampanie, capsuni, baie de spuma, plaja sau mai stiu eu ce, dar parca un saxofon m-ar topi de tot.
La nunta mea, daca si cand va fi, sigur il voi avea pe fundal. E iubitul meu din noptile cu insomnii si ganduri multe, imi sta alaturi si cand mi-e bine, si cand ma preseaza deadline-ul. In cinstea lui, si a melodiilor lui Chris Woods, postul de fata. Cum zice Adi Moisescu, ma inclin..
Daca as avea rabdarea necesara, as invata sa cant. Dar prefer sa astept ca cineva sa-mi cante si sa ma incante cu o melodie saxofonizata. Nu sunt o romantica incurabila; nu am visat niciodata la o noapte de dragoste la lumina lumanarilor, cu sampanie, capsuni, baie de spuma, plaja sau mai stiu eu ce, dar parca un saxofon m-ar topi de tot.
La nunta mea, daca si cand va fi, sigur il voi avea pe fundal. E iubitul meu din noptile cu insomnii si ganduri multe, imi sta alaturi si cand mi-e bine, si cand ma preseaza deadline-ul. In cinstea lui, si a melodiilor lui Chris Woods, postul de fata. Cum zice Adi Moisescu, ma inclin..
vineri, 7 noiembrie 2008
Reuters via Sabrina
What does it mean to be youthful?
The Golden Age of Youth study analysed the three stages of youth - 'Discovery'(16-19 years old), 'Experimentation' (20-24 years old) and 'Golden' (25-34years old) - with 'Golden' indicating that they are the happiest, most confident and financially secure of their peers. With popular culture becoming more youthful and more accessible through TV, technology and global consumer brands, today's youth can no longer be defined by traditional demographic terms. Findings indicate that globally people are staying younger for longer and are connected to contemporary youth pursuits for a more extensive period of time. The fact that people are living longer is one major contributing factor along with the 'youthification' of culture, where it has become more acceptable for older ages to indulge in youthful behaviours.
Contemporary youth can now be defined more accurately as 'the absence of functional and/or emotional maturity', meaning that accepting traditional responsibilities such as mortgages and children and developing a strong sense of self-identity and perspective is occurring later and later in life across the globe.
This 'Golden Youth' are happier, more financially secure and still interested in youth pursuits and popular culture, but not all 25-34 year-olds are the same and depending on their balance of emotional and functional maturity, four segments have emerged within the 'Golden Youth' bracket: Settled Achievers, Nostalgic Dreamers, Ambitious Strivers and Threenagers.
Sursa: REUTERS
The Golden Age of Youth study analysed the three stages of youth - 'Discovery'(16-19 years old), 'Experimentation' (20-24 years old) and 'Golden' (25-34years old) - with 'Golden' indicating that they are the happiest, most confident and financially secure of their peers. With popular culture becoming more youthful and more accessible through TV, technology and global consumer brands, today's youth can no longer be defined by traditional demographic terms. Findings indicate that globally people are staying younger for longer and are connected to contemporary youth pursuits for a more extensive period of time. The fact that people are living longer is one major contributing factor along with the 'youthification' of culture, where it has become more acceptable for older ages to indulge in youthful behaviours.
Contemporary youth can now be defined more accurately as 'the absence of functional and/or emotional maturity', meaning that accepting traditional responsibilities such as mortgages and children and developing a strong sense of self-identity and perspective is occurring later and later in life across the globe.
This 'Golden Youth' are happier, more financially secure and still interested in youth pursuits and popular culture, but not all 25-34 year-olds are the same and depending on their balance of emotional and functional maturity, four segments have emerged within the 'Golden Youth' bracket: Settled Achievers, Nostalgic Dreamers, Ambitious Strivers and Threenagers.
Sursa: REUTERS
Trop du mal pour un bien
Tu spui ca nu stiu. Eu nu mai stiu.
Tu spui sa spun tampenii. Acum spun.
Tu spui ca ma port copilareste. Si eu ma port.
Tu spui ca n-ai suporta sa fii eu. Eu nu suport sa fiu eu cu tine. Si totusi, vreau.
Tu esti perfect cand mergi, cand vorbesti, cand razi, cand glumesti, cand gresesti, cand mananci, cand stai, cand asculti muzica, cand privesti. Eu merg parca mai ciudat, mai incomod, vorbesc mai balbait, mai fara de noima si prosteste, rad crispat si nenatural, glumesc cu frica, gresesc din frica, mananc cu noduri, stau pe ace, privesc ba cu nesat, ba pe furis si ascult muzica printre zgomotele dibuite in afara.
Tu esti tu, eu am uitat cine sunt.
Pentru ca tot ce fac se raporteaza la tine. In loc sa ma gandesc la mine, tu imi ocupi tot capul. Deciziile se iau prin prisma ta, erorile se maresc sub lupa ta.
Un singur lucru nu stii tu: toate acestea.
Tu spui sa spun tampenii. Acum spun.
Tu spui ca ma port copilareste. Si eu ma port.
Tu spui ca n-ai suporta sa fii eu. Eu nu suport sa fiu eu cu tine. Si totusi, vreau.
Tu esti perfect cand mergi, cand vorbesti, cand razi, cand glumesti, cand gresesti, cand mananci, cand stai, cand asculti muzica, cand privesti. Eu merg parca mai ciudat, mai incomod, vorbesc mai balbait, mai fara de noima si prosteste, rad crispat si nenatural, glumesc cu frica, gresesc din frica, mananc cu noduri, stau pe ace, privesc ba cu nesat, ba pe furis si ascult muzica printre zgomotele dibuite in afara.
Tu esti tu, eu am uitat cine sunt.
Pentru ca tot ce fac se raporteaza la tine. In loc sa ma gandesc la mine, tu imi ocupi tot capul. Deciziile se iau prin prisma ta, erorile se maresc sub lupa ta.
Un singur lucru nu stii tu: toate acestea.
marți, 28 octombrie 2008
Prietenie intr-un bol de supa
Sa mai spuneti ca nu ne afecteaza criza...
Astazi cea mai tanara dintre tovaraselele mele de generatie (nu degenerate, cum pare la prima ocheada..) m-a anuntat ca isi va serba ziua de nastere in negare, impartind cu noi, restul pitzipoancelor trecute de 20 de ani si blocate inca la 16, printr-un - citez - program orientativ de dixtractii care cuprinde: vin fiert cu scortisoara, remi, scrabble, mere coapte a la Sarbatorita, miraculosul joc de societate Mafia, toate garnisite cu o selectie ca la carte de filme de groaza!
Cu alte cuvinte, data fiind si strategica pozitionare in timp a evenimentului - 31 octombrie - un party de Halloween in care toate ne deghizam in bunicutze low-cost.
Nu ca as avea ceva impotriva, la urma urmei, low-costul m-a afectat si pe mine in ultimul timp. Dar tocmai de aceea! Varianta remi am testat-o deja uichendul care tocmai a trecut, iar varianta scrabble o pastrasem pentru petrecerea de mutare in casa noua. Cu chirie. Supra-evaluata.
Ca si cum spiritul aventuros al party-ului nu era suficient, un alt prieten vrea sa valorificam ultimele zile petrecute pe baltita. Nu ma refer la obisnuita pata de apa, ci la straduta in care mi-am facut veacul in ultimii doi ani.
Cu acelasi joie de vivre caracteristic, l-am invitat la... o ciorba in-house. Facuta de subsemnata. In acelasi spirit crizat.
Si ce raspuns primesc la darnicia cu care imi impart ultima imbucatura de zeama de legume?
"Sper ca supa sa fie la fel de buna ca in prezentarea facuta si desigur gazdele sa nu fie acre cu el:). Altfel, exista sansa ca musafirul sa se supere, lucru care ar avea o serie de repercusiuni: lipsa vizitelor in 1 Mai, refuzul de a mai avea vreun fel de contact cu ele, si schimbarea atitudinii fata de tot ce inseamna clanul the P.
Suntem in perioade de criza...lucrurile se schimba....pe viitor, un bol de ciorba va fi un indicator important intr-o prietenie..."
Asta imi aduce aminte de un anumit banc prost al copilariei... "pentru o lingura de fasole.." Nu mai stiu continuarea, dar sigur o voi auzi curand la Stirile de la ora 5. La urma-urmei, criza trebuie sa ajunga si in Pocrecile si Cucuietii din Deal, nu?
Astazi cea mai tanara dintre tovaraselele mele de generatie (nu degenerate, cum pare la prima ocheada..) m-a anuntat ca isi va serba ziua de nastere in negare, impartind cu noi, restul pitzipoancelor trecute de 20 de ani si blocate inca la 16, printr-un - citez - program orientativ de dixtractii care cuprinde: vin fiert cu scortisoara, remi, scrabble, mere coapte a la Sarbatorita, miraculosul joc de societate Mafia, toate garnisite cu o selectie ca la carte de filme de groaza!
Cu alte cuvinte, data fiind si strategica pozitionare in timp a evenimentului - 31 octombrie - un party de Halloween in care toate ne deghizam in bunicutze low-cost.
Nu ca as avea ceva impotriva, la urma urmei, low-costul m-a afectat si pe mine in ultimul timp. Dar tocmai de aceea! Varianta remi am testat-o deja uichendul care tocmai a trecut, iar varianta scrabble o pastrasem pentru petrecerea de mutare in casa noua. Cu chirie. Supra-evaluata.
Ca si cum spiritul aventuros al party-ului nu era suficient, un alt prieten vrea sa valorificam ultimele zile petrecute pe baltita. Nu ma refer la obisnuita pata de apa, ci la straduta in care mi-am facut veacul in ultimii doi ani.
Cu acelasi joie de vivre caracteristic, l-am invitat la... o ciorba in-house. Facuta de subsemnata. In acelasi spirit crizat.
Si ce raspuns primesc la darnicia cu care imi impart ultima imbucatura de zeama de legume?
"Sper ca supa sa fie la fel de buna ca in prezentarea facuta si desigur gazdele sa nu fie acre cu el:). Altfel, exista sansa ca musafirul sa se supere, lucru care ar avea o serie de repercusiuni: lipsa vizitelor in 1 Mai, refuzul de a mai avea vreun fel de contact cu ele, si schimbarea atitudinii fata de tot ce inseamna clanul the P.
Suntem in perioade de criza...lucrurile se schimba....pe viitor, un bol de ciorba va fi un indicator important intr-o prietenie..."
Asta imi aduce aminte de un anumit banc prost al copilariei... "pentru o lingura de fasole.." Nu mai stiu continuarea, dar sigur o voi auzi curand la Stirile de la ora 5. La urma-urmei, criza trebuie sa ajunga si in Pocrecile si Cucuietii din Deal, nu?
miercuri, 22 octombrie 2008
Criza ia amploare, cine sunt supravietuitorii?
Din rezultatele pe Q3 anuntate astazi:
Wachovia, una dintre primele banci din Statele Unite, a incheiat trimestrul 3 din 2008 cu pierderi de aproape 24 de miliarde de dolari, cel mai mare minus inregistrat de o banca pe parcursul crizei, spun Bloomberg si Ziarul Financiar.
In schimb, Philip Morris si McDonald's au anuntat cresteri ale profiturilor de 20,6%, respectiv 11% in aceeasi perioada.
Ce ii face pe ultimii doi imuni la criza, la aceeasi nemernica criza care rastoarna bancile precum piesele de domino? Ei, bine.. am tras cu ochiul in globul de cristal, am intrebat-o pe Mama Omida, am apelat la cunostintele de psihologia consumatorului si dupa indelungi calcule astro-matematice m-am lamurit!
Criza provoaca stres. Iar stresul determina fumat intensiv si mancat compulsiv, in special la fast-food.
N-avem bani sa ne platim casele, dar hei! sa sarbatorim asta cu un hamburger si o tigara la colt de strada. Doar trebuie sa ne respectam, nu?
Astept rezultatele producatorilor de bauturi alcoolice si studiile despre starea sanatatii omenirii post-criza.
Pentru abordarea jurnalistica, aici:
ZF
Market Watch
Capital
Wachovia, una dintre primele banci din Statele Unite, a incheiat trimestrul 3 din 2008 cu pierderi de aproape 24 de miliarde de dolari, cel mai mare minus inregistrat de o banca pe parcursul crizei, spun Bloomberg si Ziarul Financiar.
In schimb, Philip Morris si McDonald's au anuntat cresteri ale profiturilor de 20,6%, respectiv 11% in aceeasi perioada.
Ce ii face pe ultimii doi imuni la criza, la aceeasi nemernica criza care rastoarna bancile precum piesele de domino? Ei, bine.. am tras cu ochiul in globul de cristal, am intrebat-o pe Mama Omida, am apelat la cunostintele de psihologia consumatorului si dupa indelungi calcule astro-matematice m-am lamurit!
Criza provoaca stres. Iar stresul determina fumat intensiv si mancat compulsiv, in special la fast-food.
N-avem bani sa ne platim casele, dar hei! sa sarbatorim asta cu un hamburger si o tigara la colt de strada. Doar trebuie sa ne respectam, nu?
Astept rezultatele producatorilor de bauturi alcoolice si studiile despre starea sanatatii omenirii post-criza.
Pentru abordarea jurnalistica, aici:
ZF
Market Watch
Capital
marți, 21 octombrie 2008
duminică, 19 octombrie 2008
Shhh...sa nu speriem valul!
N-am vrut sa vorbesc despre tsunami-ul care a cuprins sistemul financiar. Ezit sa imi dau cu parerea (cu riscul de a atrage reprosuri din partea apropiatilor cum ca as fi insensibila la ce se petrece in lume). Nu e ca si cum nu imi pasa, dar prefer sa ii las pe altii, care stiu mai bine, sa vorbeasca. Atata timp cat nu vorbesc degeaba. Mi-e suficient sa aud in redactie indemnul la folosirea cuvintelor "carnagiu" si "dezastru pe piata financiara" ca sa inteleg ce se petrece, cum a luat nastere valul, dar mai ales cum se propaga.
Citeam mai demult ca jurnalistii americani isi masoara foarte atent cuvintele atunci cand scriu despre criza financiara. Nu de alta, dar asaltul de stiri despre falimente si penuria de lichiditati cu care se confrunta institutiile nu au facut decat sa panicheze publicul si, dintre ei, investitorii. Asa ca lumea a inceput sa isi retraga banii din banci, investitorii au vandut tot ce au putut pe bursa,singura consecinta imediata fiind agravarea situatiei. Nu degeaba ne invata la scoala ca pretul scade cand creste oferta. Ei bine, se aplica si la actiuni!
In Romania, am vazut, mass-media nu si-a invatat lectia. Si continuam sa folosim aceleasi cuvinte grele doar pentru ca vand mai bine. Fara sa intuim greutatea unui titlu de prima pagina. Pana ajungem acasa, unde ne intampina parintii, ninsi si inocenti, cu intrebarea daca ar fi bine sa isi scoata banii din conturile bancare, in caz ca dau faliment...
Iar situatia e cu atat mai nasoala cu cat in Romania nici termenul de investitor nu e foarte bine impamantenit. Un investitor presupune stiinta despre piata, nu doar pura placere pentru specula.
Warren Buffet este investitor. Plasamentele inteligente, in bani si vorbe, i-au adus si statutul de Oracolul din Omaha. Iar Buffet a dat unda verde cumpararii de actiuni. Cand altcandva, daca nu acum, cand acestea au atins valori extrem de modeste? Piata nu va scadea la nesfarsit, teoria ciclurilor economice o spune: dupa un boom, urmeaza o recesiune, si iar o crestere, si iar un boom. It takes years, dar de aia se cheama ca investesti.
Indemnul Oracolului - "Be fearful when others are greedy, and be greedy when others are fearful" - si alte info, gasiti pe:
http://www.portfolio.com/news-markets/top-5/2008/10/17/Buffett-Urges-Buying-Stocks
Citeam mai demult ca jurnalistii americani isi masoara foarte atent cuvintele atunci cand scriu despre criza financiara. Nu de alta, dar asaltul de stiri despre falimente si penuria de lichiditati cu care se confrunta institutiile nu au facut decat sa panicheze publicul si, dintre ei, investitorii. Asa ca lumea a inceput sa isi retraga banii din banci, investitorii au vandut tot ce au putut pe bursa,singura consecinta imediata fiind agravarea situatiei. Nu degeaba ne invata la scoala ca pretul scade cand creste oferta. Ei bine, se aplica si la actiuni!
In Romania, am vazut, mass-media nu si-a invatat lectia. Si continuam sa folosim aceleasi cuvinte grele doar pentru ca vand mai bine. Fara sa intuim greutatea unui titlu de prima pagina. Pana ajungem acasa, unde ne intampina parintii, ninsi si inocenti, cu intrebarea daca ar fi bine sa isi scoata banii din conturile bancare, in caz ca dau faliment...
Iar situatia e cu atat mai nasoala cu cat in Romania nici termenul de investitor nu e foarte bine impamantenit. Un investitor presupune stiinta despre piata, nu doar pura placere pentru specula.
Warren Buffet este investitor. Plasamentele inteligente, in bani si vorbe, i-au adus si statutul de Oracolul din Omaha. Iar Buffet a dat unda verde cumpararii de actiuni. Cand altcandva, daca nu acum, cand acestea au atins valori extrem de modeste? Piata nu va scadea la nesfarsit, teoria ciclurilor economice o spune: dupa un boom, urmeaza o recesiune, si iar o crestere, si iar un boom. It takes years, dar de aia se cheama ca investesti.
Indemnul Oracolului - "Be fearful when others are greedy, and be greedy when others are fearful" - si alte info, gasiti pe:
http://www.portfolio.com/news-markets/top-5/2008/10/17/Buffett-Urges-Buying-Stocks
luni, 6 octombrie 2008
Cocotata pe-o capsuna
Replica la De prin lume adunata, a unui prieten aflat in State pentru al patrulea an (din toti cati au mai ramas, probabil).
El "si-a jurat in barba sa nu isi faca niciodata blog" si a preferat sa imi comenteze post-ul printr-un e-mail. Eu n-am rezistat tentatiei si am copiat aici o parte, cea mai draga mie.
Un calugar budist se plimba pe munte, cand a fost atacat de un tigru. S-a speriat, a fugit de tigru pana la marginea unei prapastii. Cu tigrul pe urme, a alunecat si a cazut in prapastie, dar a apucat sa se prinda de o radacina de copac. Cum se tinea el atarnat, a vazut tigrul dand tarcoale deasupra. Apoi s-a uitat in jos si a vazut alti 5 tigri asteptand ca el sa cada. Apoi s-a uitat drept in fata si a vazut o capsuna. La care fata i s-a luminat si a zis: "Uite o capsuna perfecta". Si a mancat-o.
Nu fi dezamagita ca aici se termina povestea. Mesajul e simplu. Nici ce e inainte, nici ce e in urma nu conteaza. Conteaza doar locul in care te afli. Acela e al tau. Si e perfect. Bucura-te de el, pentru ca e singurul pe care il ai, si e destul.
El "si-a jurat in barba sa nu isi faca niciodata blog" si a preferat sa imi comenteze post-ul printr-un e-mail. Eu n-am rezistat tentatiei si am copiat aici o parte, cea mai draga mie.
Un calugar budist se plimba pe munte, cand a fost atacat de un tigru. S-a speriat, a fugit de tigru pana la marginea unei prapastii. Cu tigrul pe urme, a alunecat si a cazut in prapastie, dar a apucat sa se prinda de o radacina de copac. Cum se tinea el atarnat, a vazut tigrul dand tarcoale deasupra. Apoi s-a uitat in jos si a vazut alti 5 tigri asteptand ca el sa cada. Apoi s-a uitat drept in fata si a vazut o capsuna. La care fata i s-a luminat si a zis: "Uite o capsuna perfecta". Si a mancat-o.
Nu fi dezamagita ca aici se termina povestea. Mesajul e simplu. Nici ce e inainte, nici ce e in urma nu conteaza. Conteaza doar locul in care te afli. Acela e al tau. Si e perfect. Bucura-te de el, pentru ca e singurul pe care il ai, si e destul.
duminică, 5 octombrie 2008
Azi am cautat prin arhiva prafuita a Yahoo 360-ului. Uitasem total ca am un cont acolo; de fapt, credeam ca nu mai e valabil de un an.. Am descoperit deci cu surpriza ca prietenii mei au fost activi in tot acest timp, prin poze, posturi pe blog si comentarii. Mult mai mare a fost insa surpriza sa gasesc un post de-al meu, scris anul acesta (!!!) de care chiar ca uitasem. Prin urmare, pentru ca e aproape de sufletul meu si e optimist, l-am "mutat" aici, cu data si poza de rigoare:
FRANTURI, 18 Martie 2008
Imi place... marea, cafeaua de dimineata, rasaritul, liliacul, baletul, echipa mea de la Target, libertatea, filmul seara, imediat cum intri in casa; cititul in pat de dimineata; saxofonul, chitara clasica, pianul, sushi, menta, Manhattan, drumurile lungi cu masina, calatoriile fara destinatie, Anthony Hopkins, cafenelele cochete, barfa inofensiva cu fetele, barfa mai putin inofensiva a baietilor, rationamentul simplu, oamenii care nu se tem sa se exprime.
Nu-mi place... nu exista. E o notiune dependenta de context, de experienta, de paradigme.
Viata vine cu bune si rele peste noi si nu putem decat sa o luam ca atare si sa mergem mai departe.
FRANTURI, 18 Martie 2008
Imi place... marea, cafeaua de dimineata, rasaritul, liliacul, baletul, echipa mea de la Target, libertatea, filmul seara, imediat cum intri in casa; cititul in pat de dimineata; saxofonul, chitara clasica, pianul, sushi, menta, Manhattan, drumurile lungi cu masina, calatoriile fara destinatie, Anthony Hopkins, cafenelele cochete, barfa inofensiva cu fetele, barfa mai putin inofensiva a baietilor, rationamentul simplu, oamenii care nu se tem sa se exprime.
Nu-mi place... nu exista. E o notiune dependenta de context, de experienta, de paradigme.
Viata vine cu bune si rele peste noi si nu putem decat sa o luam ca atare si sa mergem mai departe.
vineri, 3 octombrie 2008
De prin lume adunata
In ultimele zile am calatorit prin tot felul de tari: Austria, Republica Dominicana, Italia, Marea Britanie, SUA, Turcia. Mi-am vizitat prieteni si fosti colegi stabiliti sau aflati acolo pentru un internship, am aflat cu ce se ocupa acum, ce au facut in anii in care n-am mai vorbit, ce sentimente ii framanta. Ma refer, evident, la o calatorie virtuala, prin blog-uri, site-uri si e-mailuri. Nu i-am mai vazut de cativa ani, cu unii dintre ei am mai vorbit doar din cand in cand, de drag si dor, de complezenta, din intamplare. Pe toti ii admir pentru curajul de a se rupe de cercul lor (nu pentru prima data) si de a pleca departe, intr-o alta tara, cu alt port, alt grai, alta definitie pentru Da si Nu. Ca sa formeze un alt cerc si alta perspectiva asupra vietii.
Nu stiu cata lume a avut ocazia sa faca acest lucru, nici cati sunt deschisi la ideea de a pleca de nebun, sa traiesti si sa lucrezi intr-o alta tara. Eu am facut-o, si pot sa spun cu mana pe inima ca a fost cel mai infricosator si, totodata, cel mai eliberator gest din viata mea. As mai pleca o data, si inca o data, si inca o data.. Dar ma tine pe loc concluzia la care am ajuns cand am aterizat pe aeroportul din Otopeni, dupa patru luni in care am locuit, muncit si iubit peste Atlantic:
Cu cat vezi mai multe, cu cat sunt mai indepartate tarile din care provin prietenii tai, cu cat se inmultesc locurile din lumea larga in care esti binevenit, cu atat devine mai dificil sa gasesti un singur loc: al tau.
Dar, cand prietenii tai dragi din Turcia vin in vizita la tine pe blog si se hotarasc sa iti trimita in Romania cafea Dunkin' Donuts din State via Instanbul ca sa contribuie la ziua ta perfecta, afli ca n-ai un loc, nu doar unul, ci multe, mult mai multe, ori poate lumea intreaga. Conteaza doar pe cine ai alaturi:)
Nu stiu cata lume a avut ocazia sa faca acest lucru, nici cati sunt deschisi la ideea de a pleca de nebun, sa traiesti si sa lucrezi intr-o alta tara. Eu am facut-o, si pot sa spun cu mana pe inima ca a fost cel mai infricosator si, totodata, cel mai eliberator gest din viata mea. As mai pleca o data, si inca o data, si inca o data.. Dar ma tine pe loc concluzia la care am ajuns cand am aterizat pe aeroportul din Otopeni, dupa patru luni in care am locuit, muncit si iubit peste Atlantic:
Cu cat vezi mai multe, cu cat sunt mai indepartate tarile din care provin prietenii tai, cu cat se inmultesc locurile din lumea larga in care esti binevenit, cu atat devine mai dificil sa gasesti un singur loc: al tau.
Dar, cand prietenii tai dragi din Turcia vin in vizita la tine pe blog si se hotarasc sa iti trimita in Romania cafea Dunkin' Donuts din State via Instanbul ca sa contribuie la ziua ta perfecta, afli ca n-ai un loc, nu doar unul, ci multe, mult mai multe, ori poate lumea intreaga. Conteaza doar pe cine ai alaturi:)
joi, 2 octombrie 2008
Oamenii toXici
Cred ca fiecare a cunoscut pana acum acele persoane pe care eu le numesc toxice. Magneti de poli opusi. Iti stau in preajma aproape zilnic, lucrezi, vorbesti cu ei, ii vezi, te vad. Sunt oamenii care iti fac tie rau prin simpla desfasurare a caracterului lor. Exercita asupra ta o atractie la fel de puternica pe cat e de puternica respingerea. Nu stii daca sa ii iubesti sau sa ii urasti. E suficienta doar o vorba, un gest sau o privire de-a lor si te irita, te intriga, te fac sa te intrebi in legatura cu propria persoana. Nu doar pe moment, ci ore in sir dupa lasarea serii. Pentru ca, cumva, prin felul lor de a fi, iti ating tie punctele sensibile. Unii din ei actioneaza ca si cum ti-ar cunoaste fiecare particica din suflet si cel mai ascuns coltisor din minte. O vorba, si starnesc o furtuna. Un gest, si esti in garda. O privire si... Privirea e cea mai enervanta. Te uiti la X, se uita la tine – stati asa secunde in sir, fara sa scoateti o vorba. Dupa care, nimic. Numai X stie ce a gandit si numai tu stii ce ai gandit. Doar ca, intr-un fel, te temi ca X iti ghiceste fiecare gand insiruit pe dendrite de-a lungul celor muuuulte secunde.
Eu am cunoscut suficienti oameni toxici incat sa fi infiripat deja un portret robot. Culmea, e acelasi: Sexul masculin. Ocupatia: egocentrismul. Aerul: arogant. IQ: aparent, mult mai mare. Cel putin, la capitolul inteligenta emotionala si stapanire de sine par ca ma intrec cu brio.
Si, da, recunosc, ma enerveaza tocmai pentru asta. Pentru ca ma fac sa imi pierd increderea in mine. Culmea, tot pentru asta ii si admir. Si, pe alocuri, as vrea sa fiu ca ei.
Dar oamenii toxici nu au acest nume degeaba. Scopul lor e sa se simta mai bine prin desconsiderarea celorlati. Iar asta nu e admisibil. Asta arata tocmai slabiciune, pe care se chinuie cu atata aroganta sa o ascunda. De aici si dilema: daca sunt puternici pentru ca sunt aroganti, dar sunt aroganti pentru ca sunt slabi, de ce nu luam X-ul si-l aruncam cat colo, departe de campul nostru magnetic? Oare si noi suntem X-ul lor?
Eu am cunoscut suficienti oameni toxici incat sa fi infiripat deja un portret robot. Culmea, e acelasi: Sexul masculin. Ocupatia: egocentrismul. Aerul: arogant. IQ: aparent, mult mai mare. Cel putin, la capitolul inteligenta emotionala si stapanire de sine par ca ma intrec cu brio.
Si, da, recunosc, ma enerveaza tocmai pentru asta. Pentru ca ma fac sa imi pierd increderea in mine. Culmea, tot pentru asta ii si admir. Si, pe alocuri, as vrea sa fiu ca ei.
Dar oamenii toxici nu au acest nume degeaba. Scopul lor e sa se simta mai bine prin desconsiderarea celorlati. Iar asta nu e admisibil. Asta arata tocmai slabiciune, pe care se chinuie cu atata aroganta sa o ascunda. De aici si dilema: daca sunt puternici pentru ca sunt aroganti, dar sunt aroganti pentru ca sunt slabi, de ce nu luam X-ul si-l aruncam cat colo, departe de campul nostru magnetic? Oare si noi suntem X-ul lor?
luni, 29 septembrie 2008
Dac-as fi pentru o zi presedinte...
...as pune melodia asta imn national. Nu, global! Plecaciuni, Tracy Chapman!
WHY
Why do the babies starve
When there's enough food to feed the world
Why when there're so many of us
Are there people still alone
Why are the missiles called peace keepers
When they're aimed to kill
Why is a woman still not safe
When she's in her home
Love is hate
War is peace
No is yes
And we're all free
But somebody's gonna have to answer
The time is coming soon
Amidst all these questions and contradictions
There're some who seek the truth
But somebody's gonna have to answer
The time is coming soon
When the blind remove their blinders
And the speechless speak the truth
WHY
Why do the babies starve
When there's enough food to feed the world
Why when there're so many of us
Are there people still alone
Why are the missiles called peace keepers
When they're aimed to kill
Why is a woman still not safe
When she's in her home
Love is hate
War is peace
No is yes
And we're all free
But somebody's gonna have to answer
The time is coming soon
Amidst all these questions and contradictions
There're some who seek the truth
But somebody's gonna have to answer
The time is coming soon
When the blind remove their blinders
And the speechless speak the truth
Razboiul stelelor
“First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win” (Mahatma Gandhi)
Momentan cred ca ma gasesc in faza de ras, dar imi place citatul. Si pentru ca imi place, imi place sa cred ca vor urma niste lupte, iar apoi o victorie.
In replici sa ne luptam sau prin fapte sa aratam?
Momentan cred ca ma gasesc in faza de ras, dar imi place citatul. Si pentru ca imi place, imi place sa cred ca vor urma niste lupte, iar apoi o victorie.
In replici sa ne luptam sau prin fapte sa aratam?
duminică, 28 septembrie 2008
Ziua perfecta
Incepe la rasaritul soarelui, cu o vanilla coffee de la Dunkin' Donuts, pe ponton, la malul Atlanticului, in Maine, USA.
Tur matinal prin Carturesti, apoi plimbare in Central Park, pe alei, unde dau o scurta reprezentatie stradala artistii-dansatori, muzicanti, oameni cu chef de joaca si de buna-dispozitie. O inghetata de la gelateriile vieneze, savurata pe iarba, tot in Central Park.
Ora 12: pranz intr-un restaurant cochet din Paris, urmat de o cafea si o tigara in compania prietenilor dragi.
Dupa-amiaza, dau o raita prin bazarurile intesate de oameni, culori, mancaruri si arome din inima Bangkok-ului, a Indiei sau a Turciei. Cumparaturi musai cu negociere de la comerciantii chinezi.
Ora 5: Ceai pe Tamisa, dar ceai aromat, din plante cu nume necunoscute, insotit de povesti fabuloase din Tibet, Australia sau Africa.
La 6, sunt in camera mea de acasa, din Suceava, si scriu la calculator. Mama imi aduce pe birou ceva dulce, tata se asaza pe pat langa mine si asteapta sa ii povestesc despre mine.
Cina in familie, cu bunataturi traditonale, voie buna si lene proverbiala. La tara, sub mar, in sunet de greieri si, undeva pe o balta indepartata, oracait de broaste.
Ora 8: Samba in Rio de Janeiro, culoare, viata, muzica, galagie.
Peste doua ore, sunt pe Fifth Avenue, strada e aproape pustie, dar un saxofonist de culoare canta orasului melodia ce-i poarta numele: "New York, New York". Canta pentru mine, canta pentru oras, canta pentru ca ii place sa cante. Ii dau un dolar sa mai cante o data.
Noaptea, afara ninge linistit si pufos, e alb peste tot si zapada scartaie sub picioare. Nu conteaza unde sunt, atata timp cat TU esti cu mine. Ne tinem de mana, scartaim impreuna incet - mergem alene spre casa, in patul mare, cu cearsafuri albe, de abia puse, din fata semineului in care arde focul si cu el, o poezie. Adormim dusi, ca doi copii in Ajun, care de-abia asteapta Craciunul.
Tur matinal prin Carturesti, apoi plimbare in Central Park, pe alei, unde dau o scurta reprezentatie stradala artistii-dansatori, muzicanti, oameni cu chef de joaca si de buna-dispozitie. O inghetata de la gelateriile vieneze, savurata pe iarba, tot in Central Park.
Ora 12: pranz intr-un restaurant cochet din Paris, urmat de o cafea si o tigara in compania prietenilor dragi.
Dupa-amiaza, dau o raita prin bazarurile intesate de oameni, culori, mancaruri si arome din inima Bangkok-ului, a Indiei sau a Turciei. Cumparaturi musai cu negociere de la comerciantii chinezi.
Ora 5: Ceai pe Tamisa, dar ceai aromat, din plante cu nume necunoscute, insotit de povesti fabuloase din Tibet, Australia sau Africa.
La 6, sunt in camera mea de acasa, din Suceava, si scriu la calculator. Mama imi aduce pe birou ceva dulce, tata se asaza pe pat langa mine si asteapta sa ii povestesc despre mine.
Cina in familie, cu bunataturi traditonale, voie buna si lene proverbiala. La tara, sub mar, in sunet de greieri si, undeva pe o balta indepartata, oracait de broaste.
Ora 8: Samba in Rio de Janeiro, culoare, viata, muzica, galagie.
Peste doua ore, sunt pe Fifth Avenue, strada e aproape pustie, dar un saxofonist de culoare canta orasului melodia ce-i poarta numele: "New York, New York". Canta pentru mine, canta pentru oras, canta pentru ca ii place sa cante. Ii dau un dolar sa mai cante o data.
Noaptea, afara ninge linistit si pufos, e alb peste tot si zapada scartaie sub picioare. Nu conteaza unde sunt, atata timp cat TU esti cu mine. Ne tinem de mana, scartaim impreuna incet - mergem alene spre casa, in patul mare, cu cearsafuri albe, de abia puse, din fata semineului in care arde focul si cu el, o poezie. Adormim dusi, ca doi copii in Ajun, care de-abia asteapta Craciunul.
joi, 25 septembrie 2008
Cel mai bun remediu impotriva unei seri anoste
Improvizatie in Deko - ma dor si acum obrajii de la ras
Fii minerul meu:
Fii minerul meu:
miercuri, 24 septembrie 2008
Din seria “Bloggeri frustrati”
Nu ma simt foarte creativa azi. In schimb, mi-am propus sa fiu o diva. Stiti voi, din aia care-si ascunde starile, cearcanele si absenta oricarei idei interesante de conversatie sub un strat gros de fond de ten si “ambalajul” perfect cumparat de la toate louis vuittoanele posibile. Singurul meu Louis Vuitton autentic e o punga de cadou primita la evenimentul de lansare a magazinului cu pricina in Bucuresti. Dar bun si asta pentru un inceput in ale divinitatii... Pe principiul merge si asa, nu? Ca doar suntem in Romania.
Astazi nu m-a impresionat nimic, nu m-a surprins nimic, nu m-a enervat nimic. Poate doar “carligele” inductoare de sperante desarte pe care le folosesc companiile imobiliare pe net. Are mall-ul ancore? Aaaareee!!!.... Are si compania imobiliara ditai carligul de apartament ultra-modern, renovat si cu de-toatele, la super-pret, numai bun sa atraga neinitiatii ca mine, uitati pe strazi sau in vreun apartament cu chirie ce trebuie eliberat urgent. Numai ca, la primul telefon, carligul dispare, “de-toatele” prezinta lipsuri si pretul nu mai e valabil... Rasar in schimb, “super-ofertele” de apartamente vechi, mobilate – ce-mi place asta – “clasic”, si la un pret usor mai mare...Uite-asa, m-am conversat eu azi la telefon cu agentii imobiliari, care s-au gasit sa imi explice mie cum functioneaza bula proprietatilor in Romania si cum cresc preturile de la o saptamana la alta. A cui sa fie vina, insa, oare?... Nu am chef, nici energie, nici rabdarea necesara sa stau acum sa explic fenomenul. Mai bine, fac o invitatie la lectura zilnica a ziarelor. Si dau un sfat, à la Macmillan: “take everything with a grain of salt”. Pe romaneste, luati mai multe ziare de la cat mai multe trusturi de presa, cititi, apoi cititi printre randuri, apoi analizati bine si apoi trageti o concluzie. Propria voastra concluzie. Cu presa ca a mea, ca a voastra, o concluzie obiectiva e la fel de usor de gasit ca bobul de sare in caruta cu apartamente.
P.S.: E “caruta” un cuvant potrivit pentru o diva?....
Astazi nu m-a impresionat nimic, nu m-a surprins nimic, nu m-a enervat nimic. Poate doar “carligele” inductoare de sperante desarte pe care le folosesc companiile imobiliare pe net. Are mall-ul ancore? Aaaareee!!!.... Are si compania imobiliara ditai carligul de apartament ultra-modern, renovat si cu de-toatele, la super-pret, numai bun sa atraga neinitiatii ca mine, uitati pe strazi sau in vreun apartament cu chirie ce trebuie eliberat urgent. Numai ca, la primul telefon, carligul dispare, “de-toatele” prezinta lipsuri si pretul nu mai e valabil... Rasar in schimb, “super-ofertele” de apartamente vechi, mobilate – ce-mi place asta – “clasic”, si la un pret usor mai mare...Uite-asa, m-am conversat eu azi la telefon cu agentii imobiliari, care s-au gasit sa imi explice mie cum functioneaza bula proprietatilor in Romania si cum cresc preturile de la o saptamana la alta. A cui sa fie vina, insa, oare?... Nu am chef, nici energie, nici rabdarea necesara sa stau acum sa explic fenomenul. Mai bine, fac o invitatie la lectura zilnica a ziarelor. Si dau un sfat, à la Macmillan: “take everything with a grain of salt”. Pe romaneste, luati mai multe ziare de la cat mai multe trusturi de presa, cititi, apoi cititi printre randuri, apoi analizati bine si apoi trageti o concluzie. Propria voastra concluzie. Cu presa ca a mea, ca a voastra, o concluzie obiectiva e la fel de usor de gasit ca bobul de sare in caruta cu apartamente.
P.S.: E “caruta” un cuvant potrivit pentru o diva?....
marți, 23 septembrie 2008
De unde vine titlul..
Am descoperit o noua oaza de liniste.. O cheama Carla Bruni si, desi viata ei numai linistita nu a fost, reuseste sa imi transimta prin cantecele si vocea ei toata bucuria unei zile de toamna proaspata si aurie, petrecuta cu o cana de ceai fierbinte in compania unei carti. Si a ei...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
