Pe ordinea de zi: evadam

Mi-am innebunit, pe rand, toti prietenii, vecinii&Co.. acum e randul vostru.

Spuneti si voi, nu-i asa ca melodia asta e numai buna de fugit in lumea larga??

Ai curaj sa sari?

O analogie cum nu se poate mai inspirata si mai adevarata, in acelasi timp:
Scara Ierarhica, conceptul atat de mult promovat in interiorul multinationalelor, este de fapt un trapez, pe care insa foarte putini ajung sa il descopere, din lipsa de initiativa, de curiozitate si de curaj. Explica mai bine Tom Fishburne, omul jumatate manager, jumatate caricaturist, care are in buzunar un creion magic si o diploma Harvard si care a impanzit lumea, presa internationala si multinationalele cu desenele sale iscusite.

Mie nu mi-a placut niciodata ideea de scara ierarhica. Am fugit de cand ma stiu de conceptul acesta, pentru ca nu m-am imaginat niciodata asteptand la coada, cu un numar de ordine in mana, in speranta ca urmatoarea cabina telefonica ce se va elibera imi va fi atribuita.. Drept pentru care anul trecut am facut un salt, cu ochii mai mult inchisi si cu speranta ca voi prinde din zbor bara care trebuie.. Mi-am dat seama apoi ca am nimerit mai sus, dar pe alta scena, una care nu se potrivea intocmai cu ceea ce imi imaginasem. Nici la bal, nici la spital.
Am stat numai cat sa imi trag sufletul, sa ma dezmeticesc si sa analizez situatia. Acum sar din nou. Inchid iar ochii (saltul e mai palpitant si merita tot efortul asa), dar virez mai mult spre dreapta, caci poate de data asta ma prind de bara care trebuie.. Daca nu, reiau salturile pana cand ori nimeresc, ori ma fac acrobat pe viata, ori antre(pre)nor..

Suntem in urma rau!!!!

Si iata ca intrebarea mea si a multor altora, in urma cu mai bine de un an, si-a gasit raspunsul: Pepsi se rebranduieste! De la inceputul anului au aparut pe drumurile romanesti primele outdoor-uri cu noul logo Pepsi. Da, da, ala cu rictusul. Da, da, ala care acum mai bine de un an trona deja in Times Square si la poalele lui Big Ben..
Probabil o sa mai fie ceva valva promotionala pe tema asta si prin ziarele din Pantelimon, sau o fi deja (nu stiu, nu m-am interesat ca lumea, ca nu mai sunt jurnalist, neah!) dar pe mine panoul ala mare, verde ucigas, cu logo-ul deja prea cunoscut si sloganele-cliseu (ceva de genul "Tu esti schimbarea", bla-bla) mi-au trezit un singur gand:

"BAAAA, da' suntem inapoiati rau de tot!!!!"

E exact ca atunci cand colega mea, Sabrinuta-devoratoarea de site-uri internationale, tuna si trambita despre un concept nou, extrem de interesant, de peste hotare: Second Life. A scris fata textul, a iesit revista, probabil ca vreo doi oameni au si citit articolul.. Cert este ca peste un an, TOATA presa romaneasca si toti "trend-setterii" de pe la noi bubuiau de o super stire: SECOND LIFE...

Mda.. Stiti vreo chirie buna prin, sa zicem, Paris?.. Londra?.. Idaho?????

M-am casatorit!!

Draga cititorule,

Imi cer iertare pentru ultimele zile de tacere. M-a luat viata pe sus si n-am mai reusit sa adun nici doua vorbe coerente pe monitor. Am inceput anul din plin, cu rasturnari de situatii, surprize peste surprize, asteptari, idei si sperante multe, plus, spre final, o mica reunine ca pentru un nou inceput cu cativa prieteni apropiati. Zeci de schimburi de pareri, zeci de planuri pentru viitor, zeci de intrebari si cateva raspunsuri. In special unul.

Caci, da, intre timp, m-am casatorit!

De cateva zile deja, ne bem cafeaua impreuna dimineata, se uita la mine in timp ce respir o tigara si desenez alte si alte idei pe fumul din jur, ma lasa sa fac planuri de viitor si pentru el, o data cu mine.. Ascultam aceeasi muzica, ma asteapta rabdator cat timp citesc o carte, ma lasa sa dorm dimineata pana tarziu, doar ma tine noaptea treaza:)
Da, recunosc. Desi am zis ca n-am sa o fac, m-am dedicat total lui si numai lui si te-am neglijat, cititorule. Dar sa nu te superi, caci nu esti singurul. Si prietenii s-au bosumflat si pufnesc in pumni de fiecare data cand le spun ca am planuri.
Te rog sa ma ierti, draga cititor; promit ca de acum n-o sa se mai intample.

Cu drag, (inca) a ta,

Danii
Proaspat maritata cu Jobul.

What do you want to do next?

Sunt un utilizator fidel al internetului. Nu trece aproape nicio zi fara sa imi verific mailul, sa caut informatii, sa citesc presa, blogurile preferate, sau, cum mi se intampla adesea in vacante, sa deschid browser-ul web ca sa il inchid imediat, dandu-mi seama ca singura explicatie a gestului sta in reflex.. Cel mai ades, intru pe net seara, cand imi simt mintea goala, obosita sa-si puna intrebari si sa rezolve probleme, cu speranta ca cine-stie-ce idee motivatoare imi va ateriza in fata ochilor si va elucida cazul.
Azi e una din acele zile. Ma aflu la rascruce de drumuri - an nou, primele 6 luni la noul job, in noul domeniu, primul bilant - nu tocmai satisfacator, o serie de provocari care se profileaza amenintatoare la orizontul personal si profesional.
Asa ca deschid ca omul youtube-ul sa-mi cante-o melodie, doua, trei.. in timp ce ba descalcesc, ba alung ganduri. Nu ma ajuta; versurile fie line, fie nervoase nu reusesc sa clarifice suita de intrebari din capul meu. Trec la trilulilu, incerc sa ma relaxez pe romaneste, apoi caut cu nesat alte si alte pagini..
Si uite-asa, in febra deschiderii de noi "tab"-uri, ma trazneste cu nerusinare, ca o palma intre ochi, fix el, Internetul. Amicul meu de bagat picioarele si "je m'en fiche" ocazional imi aterizeaza urmatoarea intrebare:
What do you want to do next?

Mai, draga Internet, pai de asta aveam eu nevoie?? Daca stiam, nu mai eram acum urcata sus pe tine. Inteleg, nu esti tu de vina; e browser-ul asta web ponosit care te face sa intrebi acelasi lucru de fiecare data cand dau new tab. Dar tot iti simt umbra de ironie in spatele semnului de intrebare..

Morala: Era tehnologiei au ba, unele informatii, cum ar fi raspunsurile la unele intrebari de capatai, nu se gasesc nici macar pe net. Aici, traditia romaneasca de a lasa pe poimaine ce trebuia sa fi facut ieri nu merge si cu asta basta. Nu ne maturizam si nici nu crestem cu netul in fata, ci the old fashioned way, cu problemele disecate in fata oprobriului public. Ne cam dor ochii, ni se zbarceste pielea de greu si griji (deh, trebuiau sa apara si ridurile de undeva), nu ne prea place, dar alta cale nu-i. Mai devreme sau mai tarziu, cineva tot ne va lua la intrebari daca noi n-o facem.

So, what do you want to do next?