Vreau si eu salariu de 2000 de euro

Nu-mi trebuie casa, masina, excursii in strainatate. Nu-mi trebuie nici haine, parfumuri scumpe, bijuterii si alte prostii. Vreau doar sa-i cumpar pastilele mamei, ca sa traiasca.

Vremea pocaintei

Am inviat dupa aproape o saptamana in care patul, febra, ceaiurile si spirtul medicinal au fost singurii mei tovarasi. Simt capul limpede, corpul usor, vocea vioaie si primavara afara. Sorb cafeaua cu bucuria primei guri de aer proaspat dupa o lunga perioada de penitenta. Fac planuri. Cant. Ascult muzica tare. IES LA PLIMBARE. AFARA.
Dap, viata azi pare ceva mai frumoasa. Rozalie, ghidusa, ca o bucata de plastilina colorata careia pot sa-i dau ce forma vreau eu. Ce mai, azi sunt Prometeu!!
Am scapat de pe stanca cu un mare sentiment de recunostinta. Presarat poate cu ceva vina ascunsa.
Sa va explic.

De fiecare data cand trec printr-o perioada nasoala, in timp ce ma lupt si-s chirchita sub greutatea momentului si pare ca n-am s-o mai scot la capat niciodata, fac tot felul de promisiuni solemne si imi asum tot felul de angajamente pe termen lung, cu convingerea maxima ca le voi respecta daca scap.
- Ma las de fumat. Definitiv.
- De acum inainte, fac sport zilnic.
- Mananc sanatos. Imi ticsesc frigiderul si stomacul cu legume, fructe si zarzavaturi.
- Fac acte caritabile pana la limita sfinteniei.
- Devin cel mai bun om dintre oameni si cel mai iubit dintre pamanteni.

Sunt convinsa ca nu sunt singura. Pe langa betivii loviti de mahmureala in fiecare dimineata, mai trebuie sa existe si oameni normali care se pocaiesc cand penitenta ii loveste dur. Nu stiu ce reusesc ei, dar eu!..

Eu, cum spuneam, imi sorb cafeaua. Plimb recunoscatoare degetul pe marginea fina a canii, inspir adanc aroma, las aburii fierbinti sa-mi mangaie fata, desenez cu migala rotocoale de fum. Cum care fum?! De tigara...

O mogalda numita Minune

A venit asa, grabita, hotarata, nerabdatoare si vioaie, azi pe la 10 dimineata. Si dintr-o data, ne-a dat pe toti peste cap si ne-a transformat ca in povestile cu zane: sor-mea a devenit mama, sotul ei e tata, eu am devenit matusa si toti am devenit pe loc maturi.
Ce daca e mica, paroasa si imbrobodita? Ce daca doctorii au penalizat-o cu 2 puncte pentru ca n-a vrut sa mai astepte 2-3 saptamani? Ea are puterea sa ne schimbe destinul, ea si-a revendicat cu atata indarjire locul in lume si tot ea, printr-un planset, a adus 2,9 kilograme de fericire in atatea suflete!

Azi am fost, pe rand, titirez, topaitoare si zaluda. Am ras si am plans, concomitent sau alternativ, si tot asa am urcat pe valuri de fericire, de induiosare si de teama. O mogalda a pasit in lume si e asa de mica si fragila, incat cu greu iti vine sa crezi ca e aceeasi faptura care pana mai ieri dadea suturi si upercut-uri pe sub plapuma.

E activa, va zic! Tot azi a avut si prima sedinta foto, direct in incubator, si cel putin la prima vedere pare o minune de fata. De abia astept sa o vad punand lumea la cale, baietii la punct, oamenii si lucrurile din jurul ei in miscare. Ii doresc tot binele din lume si sa o urmareasca la fiecare pas norocul.

Ghici ce? Ninge!!

Iarna isi revine incet-incet, isi aduna lacrimile de zilele trecute inapoi in troiene si ghetusuri. La Suceava ninge ca-n povesti, pufos si lin. Eu beau o cafea moldoveneasca si depan amintiri din copilarie. Zilele viitoare cred ca pun de-un post mai ceva ca amintirile lui Creanga:)

Fleoşc

Fleoşc afara, ca iarna a intrat in depresie, plange din cer si-si sufla nasul din troienele de pe trotuare. Fleoşc si pe la mine prin ograda, unde indeletnicirea zilnica a ajuns sa fie privitul cu nasul lipit de geam la marele fleoşc de afara. Fleoşc in papucii prietenilor mei care merg zilnic la birou. Fleoşc si pe la jobul meu, care se va evapora cat ai zice fleoşc peste vreo doua saptamani.
Daa, starea generala este de mare fleoşc!

Tocmai de aia am venit eu la Suceava, unde inca-i ger si gheata, unde mai am, inca, un birou pana la care sa patinez zilnic, unde pot macar sa privesc pe geam la unison cu ai mei si sa disimulez fericirea, cu puterea omului care stie ca asa ii ajuta pe altii. Paradoxul e ca, disimuland, realizez ca, de fapt, jobul, banii, ambitiile neroade, balta de pe trotuar si apa din cer sunt un mare fleoşc, atata timp cat am pe langa mine oamenii la care tin. Si numai bine ce pun punct, inchei plansul de mila, zic "Hai, fleoşc!" si ma simt fericita:)

Comportament de eschimos

Cand am iesit azi-dimineata din casa, m-am trezit brusc in romanul lui Jack London, Colt Alb. O lume a cainilor zgribuliti, flamanzi, speriati si ca atare nervosi, un peisaj dezolant, complet alb, inghetat si batut de vant, in care oamenii sunt doar niste figuri rare, impiedicate. Pe strada, viscol si ATV-uri. Masinile oricum s-au transformat peste noapte in mici movile albe.
La magazin, cate un temerar cauta o paine, o sticla de Pepsi, un pachet de cafea, ori unul de tigari. Zaboveste apoi in dreptul raftului cu fructe, mai mult ca sa inmagazineze 2 minute de caldura, decat o portie de sanatate.

Afara, cate-un nebun dotat cu lopata si matura scrijeleste troienele.

Dupa 30 de minute de lupta acerba cu natura (altadata 10 minute de mers agale prin parc), Eschimosul se intoarce zgribulit in iglu si, de aici, profita de tehnologia ramasa in picioare (ultima liniuta de semnal wireless) pentru a trimite semnale de fum catre celelalte iglu-uri, situate la colt opus de Polul Nord. Apoi rezuma conversatiile in urmatorul viitor best-seller:

Eskimo life-style: Ce face un eschimos cu timpul liber

1. Capata si mai mult timp liber. Drumurile si scolile sunt inchise, deci o buna parte din populatie ramane in iglu.
2. Doarme. Muuuuult. Se trezeste, mananca si doarme la loc.
3. Sprijina caloriferul. Pentru nefericitii fara termopane, viscolul e o realitate indoor-prezenta. Caldura e o himera captiva in cutia de metal numita calorifer, pe care trebuie sa il imbratiseze cu mult drag cat e ziua de lunga.
4. Se culturalizeaza. Isi aduce aminte de examene, carti necitite, jocuri sudoku si alte din astea. Televizorul urca la rangul de cel mai bun prieten, pe care il rasfoieste mai ceva ca pe-o carte.
5. Creeaza. Copii, articole, colaje, cercei, retete de mancare si instalatii neomoderniste - cum ar fi mamaligi cu fete zambitoare, expuse in galeria de arta numita messenger ($%@&?!?)
6. Injura clipa cand a hotarat sa plece in excursie. O injura de la kilometrul 7 al vreunui drum national, pe care s-a avantat cu 5-6 ore in urma..
7. Iar cei mai temerari, plecati de dimineata la shopping, plimbare, cafele ori vizite, isi decongeleaza tacticos degetele de la picioare.

Zi spornica sa aveti!

Pana la urma, de ce a murit K??

Budinca, portocale si carti. Si cu asta, am rezumat ultimele trei zile:) Acuma, ca l-am dovedit si pe Kafka (sa-mi explice si mie cineva ce e asa genial la scriitura lui, ca pe mine nu m-a prea convins), ma pregatesc si ma tot conving singura sa invat pentru examenul care se apropie cu pasi repezi. Sau sa fac chestia aia pe care o tot aman la non-job.
Ce reusesc sa obtin in schimb este cate o plimbare sovaitoare in jurul celor cateva zeci de carti din biblioteca. Sunt una si una, respectate, pretuite si inca necunoscute ochilor mei. De-atatea ori le-am pipait copertile, le-am rasfoit paginile anticipand momentul lecturii, le-am adulmecat mirosul lor de anticariat parizian, bucurestean, penescian, incat in momentul de fata mi se par aproape neinteresante. Nu ma atrage niciuna, desi se incadreaza minunat in standardele dupa care societatea apreciaza o carte buna. Stiti, ca-n dragoste:) Sunt asa... for granted, caci ma asteapta cuminti de atatea luni si stiu ca ma vor astepta si de acum incolo. In schimb eu, nerecunoscatoarea, ma simt irezistibil atrasa de luciul nou-nout al celorlalte carti out-there.

Prin urmare, rogu-va, ajutati-ma si pe mine cu niste titluri noi si bune, cu carti de citit in tramvai, la coada la medic, in pat sub plapuma sau pe sustache, la birou. Poftesc grozav dupa carti bune de tot.