Sa vina inapoi Habsburgii!

Intre 8 si 10 iunie am fost la un targ international de transport public, in Viena. Am vazut autobuze hibride, cu hidrogen, trenuri/tramvaie de tot felul, de la varianta 2 in 1 (anvelope/roti pe sine), la cea fara catenare, ori chiar fara contact (pe inductie). Cu alte cuvinte, tramvaie sau trenuri care mergi ba pe roti, ba pe aer. Mai concret, modele cum populatia Romaniei (minus aproximativ 2-5%) n-a vazut niciodata, pentru ca la noi asa ceva nu exista.
Si mai in miezul problemei, ca o concluzie la toate discutiile purtate cu neni (austrieci, nemti, romani, francezi, englezi) din industrie, modele cum Romania nici nu va vedea prea curand.
De ce?

1. Nu sunt bani.
Un autobuz hibrid pe baza de hidrogen (poluare zero) costa undeva la 1 milion de euro. Unul obisnuit, undeva la 200.000 euro. Undeva intre aceste valori ar mai fi motoarele diesel-hibrid, cu emisii mai mici de noxe, care ar trebui sa fie disponibile pe piata in 2010. Romania are insa nevoie de sute pentru a inlocui sau suplimenta parcul existent.
Pentru a asigura un trafic coerent pe sine in orase, avem nevoie de circa 1.000 de tramvaie, din care 500 doar in Bucuresti. Un tramvai costa 2,5 milioane de euro. Do the math.
Un kilometru de cale ferata costa 1 milion de euro. Lungimea totala a liniilor de cale ferata este de peste 22.000 km.

2. Infrastructura. Need I say more?
In momentul de fata majoritatea retelei de transport pe cale ferata din Romania este depasita, iar inginerii batrani ai tarii se asteapta in orice moment ca un accident feroviar de proportii sa aiba loc, strict din pricina infrastructurii precare. Media de viteza pe cale ferata in Romania este de 60-80 km/ora (mult totusi pentru niste batranele de vreo 70 de ani). Sunt tronsoane in Romania unde, in urma unor investitii de sute de milioane pentru modernizarea caii ferate, viteza de deplasare a... scazut. La vreo 40 km/ora.
Intre timp, ne impiedicam in hartii, interese si scaieti in incercarea de a construi vreo 50 de kilometri de autostrada intre Brasov si Comarnic. Costuri? 50 milioane de euro. Minim. Pe kilometru.

La un calcul brut, cu banii repsectivi am putea repara minim 2.500 de kilometri de cale ferata. Si daca e sa ne luam dupa gura lumii, potrivit careia reparatiile la calea ferata dintre Gara de Nord si Otopeni s-au facut intr-o zi( exista aparent utilaje speciale, automate, care fac posibila treaba asta), am rezolva mai multe probleme de transport in mult, dar mult mai putin timp. Dar aici vine problema 3...

3. Political will
Un domn ministru al transporturilor (ca unul avem) si-a facut cunoscut in mod vehement si foarte nonsalant dezinteresul maxim pentru tot ceea ce inseamna... non-autostrazi. Si pana ca interesul personal sa fie atins, de catre el ori de catre multi altii (ori pana ca predictiile inginerilor batrani sa se adevereasca si sa capteze din vizibilitatea autostrazilor suficient de mult incat sa merite comutarea atentiei de la beton la fier), putem sa stam in cap, in maini, dar nu vom vedea TGV-uri pe plai mioritic decat in vis sau la televizor. Din pacate, nici autostrazi finalizate, functionale si europene ma tem ca nu vom vedea.