Anul trecut pe vremea asta (plus/minus o saptamana) mergeam la festivalul de film francez, chicoteam si ascultam muzica la birou, pierdeam o revista draga, castigam un om drag, faceam planuri indraznete, aveam gauri in buget, dar si mici bucurii in suflet.
Acum doi ani, in 2007, tot pe vremea asta, abia ma dezmeticeam dupa o vara completa in State si visam la un Craciun de poveste, tot american, undeva in Maine.
Cu patru ani in urma, traiam din plin prima iubire pe - ce alta melodie mai buna decat - Happy Hippo, "The lion sleeps tonight". Eram un copil care crea coregrafii, canta din toata inima in vazul tuturor, zambea cat casa si in tot acest timp isi imagina ca e un om mare.
Acum, pe vremea asta, ma simt ca Romania - intr-o perpetua tranzitie. Tot cant din inima, dar in intimitatea casei mele. Tot zambesc, desi uneori ca sa maschez lacrimile. Dansez, uneori ca medicament, alteori din pura placere.
Nu-s chiar copil, dar nici om mare dupa norma societatii nu vreau sa fiu.. mai ales ca Happy Hippo e inca printre video-urile mele preferate. La urma urmei, pe ce criterii clasifici oamenii in mari si mici?
Daca esti posac, vesnic ingrijorat si zaci in resemnare, nu mai gusti un cantec shod, nu mai razi prosteste si nu mai dansezi, se cheama ca esti mare? Matur??
Iar daca ai 35 de ani, un job ticsit de responsabilitati, casa ta, masina, verigheta, si inca te pierzi printre rafturile cu jucarii din hipermarket si-ti umpli casa de obiecte si rasete vesele, se cheama ca esti pueril?? Copil??? Sau se cheama ca te bucuri de viata?
Sa tupaim, asadar!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Un comentariu:
Eu sunt un copil mare si cum i-am zis azi altui geaman - voi fi vesnic tanara si nelinistita. Desi uneori ma gandesc cu neliniste la viitor si la varsta aia in care ar trebui sa te "asezi". Sper totusi ca perioada aia sa se instaleze asa, fara sa o simt, fara sa ma deranjeze :)
Pupicioi :)
Trimiteți un comentariu