1 mai. The turning point

Vorbitorii de vorbe intelepte despre cariera si succesul profesional zic asa: sa ai intotdeauna un tel in fata ta, caci fiecare pas si fiecare fapta te vor duce inconstient acolo.

Pe mine telul asta m-a dus prin iunie anul trecut la Suceava. Deveneam eroul principal din filmul "Danii and the ice-cream factory". Drumul de 480 km de la Bucuresti la Suceava l-am facut in pasi de dans si bateri fericite din aripioare. Si nu e lucru mic, caci duceam cu mine un munte de entuziasm si un catastif imens cu idei proaspete de ridicat branduri pe culmile succesului.
Oricat de surprinzator ar parea (pauza de sarcasm), n-a fost sa fie asa, nu am petrecut 10 ani in firma respectiva si nu mi-am legat numele definitiv si irevocabil de nasterea si cresterea unor branduri solide, cu succes rasunator pe piata romaneasca.

Am avut in schimb parte de 10 luni in care am muncit ca un sclav intr-o mina de diamante africana, si acela suficient de naiv incat sa fie fericit ca are onoarea sa fie pe plantatie. Numai ca sclavul munceste impotriva vointei lui si tot vede zilnic diamantele pe care le extrage, in timp ce eu munceam benevol si vedeam iesind din mainile mele.. mai nimic.

M-am trezit in pragul companiei pentru care visasem multa vreme sa muncesc, dar am gasit in loc de usa un zid inaaalt de probleme, mentalitati si prejudecati, valori organizationale total diferite de ale mele si relatii inter-personale de nepatruns si de neinteles. Cu toate astea, incapatanata cum sunt, am inceput sa pun la baza zidului aceluia tot timpul, toata energia si (aproape) toate gandurile mele. Zidul s-a mai inmuiat ici-colo, s-a fisurat, dar a ramas in picioare. Iar eu, eu m-am lovit de o caramida.

O caramida mica, fasneata si neobrazata, de culoare rosie-portocalie, cum niciodata nu va fi la moda, dar peste care vom da tot mereu pe drum.

**

Caramida i-a pus gand rau fluturasului inca din prima zi. Contrasta prea mult, cu gratia si vioiciunea lui, si risca o sa puna pe ea, cu aspectul sau colturos, intr-o lumina proasta. Iar falfaitul acela fericit din aripioare o enerva la maxim si ii sporea culoarea rosiatica. Or, prea mult rosu strica, chiar si unei caramizi..
Asa ca si-a pus in gand sa il zdrobeasca. La urma urmei, o caramida intr-un zid vechi de ani de zile e mai puternica decat un fluturas zglobiu, nu?

**

La inceput, caramida si fluturasul s-au tolerat reciproc. Sau asa credea fluturasul nostru cel naiv. Toleranta s-a transformat treptat in ignoranta. Si ignoranta a topit usor-usor muntele de entuziasm.
In fiecare zi, fluturasul sufla din rasputeri, icnea si impingea ca sa darame zidul de ignoranta, si in fiecare zi ramanea de partea cealalta a usii. Asa ca intra pe geam, falfaia din aripi, gadila caramida, facea lucrurile sa se intample, le aseza frumos in ordine, intocmai ca piesele de la domino, dar la sfarsitul zilei, caramida venea si le darama nepasatoare dintr-o singura miscare de picior. Timp de zece luni, zi de zi.
Cand se simtea aproape de capatul puterilor, fluturasul falfaia din aripi pana la Bucuresti, isi incarca antenele cu polen si venea din nou zglobiu la Suceava.

Pana intr-o zi. Cand fluturasul s-a saturat si a facut ceea ce nu credea ca va face vreodata: si-a adunat resturile de entuziasm de pe jos, le-a pus intr-o bocceluta si a plecat de tot de la Suceava.

**

1 mai. Mi-am luat la revedere.
De la fabrica cea noua si lucioasa, de la oamenii aceia minunati, de la orasul care, saracul, nu mi-a gresit cu nimic, dar pe care mai aveam putin si ajungeam sa il urasc. Mi-am luat la revedere de la visurile marete pe care mi le facusem. Si de la muntele de entuziasm. Il lasam deocamdata sa se refaca; sunt prea obosita ca sa-l mai car cu mine prea curand.

Sefului, ii multumesc frumos pentru increderea cu care mi-a deschis usa in fiecare zi, de la inceput si pana la sfarsit. Dar mai ales, pentru ca a lasat usa deschisa chiar si dupa ce am plecat. Pentru comunicarea deschisa pe care am avut-o, pentru ca mi-a ascultat ideile si mi le-a impartasit. Pentru corectitudinea cu care m-a tratat. Pentru multele sfaturi bune si discutiile lungi si mereu interesante. Pentru eforturile incredibile pe care le face alaturi de oameni. Pentru ca a riscat odata cu mine cand am decis sa incepem colaborarea, desi nici unul nu stia exact cum avea sa se intample asta cand unul era la Bucuresti, iar celalalt la Suceava. Pentru ca si-a asumat acest risc si atunci cand lucrurile nu mergeau bine ori cand caramida pufnea si se umfla de nervi. Pentru ca mi-a dat libertate sa zburd, desi tare si-ar fi dorit sa ma asez definitiv pe locul pe care mi-l pregatise in Suceava. As vrea sa ii multumesc si pentru fermitatea cu care a stiut sa gestioneze relatiile dintre caramizile si fluturasii din curtea lui, dar din pacate nu mi-a dat ocazia. Ma bucur ca defectele pe care mi le-a gasit au fost diplomatia, faptul ca muncesc mult si viziunea diferita de management. Il respect pentru ca e om inainte de a fi manager. Imi pare rau ca n-a mers.

Caramizii, ii multumesc ca mi-a testat si m-a ajutat sa-mi dezvolt rabdarea, empatia si perseverenta. Ii doresc din suflet sanatate, pofta de si spor la munca si rezultate pe masura. Si.. ceva mai multa minte:)

**

Falfai din aripi, ceva mai domolit, spre o alta usa. Sper ca pe asta sa o gasesc deschisa.