Sneak preview dintr-o vacanta aproape perfecta

Epopeea celor 1000 km

Micuta PLU a pufnit, a marait pe sub mustatile de praf, a aruncat ocheade de sub farurile imbacsite de praful Bucurestiului betonat si si-a cerut dreptul la libertate. Povestea noastra incepe asa:

Cu o plimbare domoala, de dres incheieturile, pe E85

Pe inserat, un popas scurt, pentru musinat flori si aer proaspat de padure

O zi de plaja montana

Nisip, pietre rotofeie si apa de rau, nu chiar atat de cristalina ca Ozana, dar buna, repede si rece cum ii sade bine unei moldovence cu renume



Dupa un amurg de leneveala pisiceasca,

de admirat mosia

si cules de romanite

eroina si-a plantat botul in flori

de care mai-mai ca nu se mai satura



Dupa inca un drum iute ca vantul si ca gandul (plus o furtuna cu grindina care era cat pe-aci sa-i strice coafura), Micuta PLU a descoperit comoara cea mult cautata: Vi-si-ne-culege din copac

De rumene si frumoase ce erau, la soare te putea uita, dar la visine ba!

Inca putin de La Vie en Visiniu si ziua era deja perfecta


Epopeea se incheie inapoi pe drumurile Baraganului

Unde eroii nostri au condus fericiti si, spre norocul lor, nu pana la adanci batraneti.

- Sfarsit -

Despre cum a fost Ziua Fondant

Nu stii cat de tare iubesti un om ori cata nevoie ai de el pana nu-l pierzi - de tot, definitiv, iremediabil. Asta o stie toata lumea.

Nu stii cat de tare te imbogateste si te intareste pierderea unui om pe care il iubesti si de care ai nevoie pana nu treci printr-un lung sir de plansete, spaime, disperare, durere, chin, dubii, intrebari... dislocari, relocari si chirciri de mici bucatele din suflet, din creier, din sistemul de valori si din obiceiuri. Asta, nu stiu cata lume o stie.

La inceput, te confrunti cu fractiunea aia de secunda in care ai omis sa te concentrezi pe realitatea imediata, ceea ce ii permite vorbei aleia neobrazate sa se rostogoleasca instinctiv pe varful limbii: "Si ... ce mai face?", "Lasa ca-l intreb pe .. ", "Mama, ce chestie tare, sa i-o arat si lui ...".

Pe urma, nevoia de contact fizic care te sfasie, te invaluie, te copleseste si te face sa simti ca ti se taie picioarele de neputinta - strangerea aceea de mana de care ai nevoie ca de lumina, mangaierea pe obraz, sarutul pe frunte ori imbratisarea zdravana din preaplinul inimii.

Mai apoi, e dorul crunt "sa-i auzi vocea". Sa stii ca e bine. Si disperarea ca n-ai sa afli niciodata.

In final, e asemanarea izbitoare cu omul iubit a unui trecator banal si ignorant care iti taie calea - convingerea aceea de moment ca prezentul s-a intors in trecut pentru o clipa, doar ca tu sa te mai bucuri, macar putin, de omul mult-lipsit.

Pana aici, toata lumea cunoaste - cel putin de la altii, daca nu prin ei insisi.
Pana aici, ai constatat deja ca esti singur. De aici, insa, incep mutatiile definitive si imprevizibile din Eul propriu.

In ce directie alegi sa mergi, cum controlezi ce bucati din tine dispar, care raman, care cresc si care doar isi schimba locul - aceasta e o experienta pentru care nu exista nici manual de initiere, nici ghid turistic. Nimeni nu are cum sa te pregateasca, sa te invete, sa te ajute sa arzi etape ca sa ajungi mai repede la noul tau EU - unul mai bun.

Din pacate, nu sunt multi cei dispusi sa faca tot ce le sta in putinta ca sa ajunga la noul EU mai bun. Multi sunt cei care, din comoditate, ignoranta sau lasitate prefera sa ramana un EU oarecare suspendat in niste valuri naclaite, dar caldute, familiare, de resemnare. Prea putini sunt cei convinsi ca au ajuns la un EU mai bun, si care nu se inseala. Pentru ca un EU bun nu exista. Sau exista, daca e inteles ca un EU propriu, constient, asumat, impacat cu EU din urma, cu EU din fata, cu EUrile posibile si cele imposibile.

Ziua Fondant a fost despre EU mai putin decat mi-as fi dorit. Insa a fost cu roz, si bleo, si zambete, si ganduri bune. Pe care trebuie sa le fi simtit si omul iubit caruia i-am dedicat-o, doar e mereu cu mine.

Colaj pink si-o bucata de matase neagra

Astazi am avut una dintre acele zile - perfecta in imperfectiunea ei, completa cu toate micile ei inconsecvente.

Am trisat putin, am jubilat, am muncit, m-am plimbat, am invatat, am gatit, am ras, am stat la povesti, am creat altele, m-am enervat, m-am intristat, m-am ambitionat si mi-a iesit, sau nu, dar mi-e totuna, am experimentat si am planuit
- mda, bilantul suna satisfacator, asa ca trec repede la colajul pink cu iz de primavara si liliac mov:

1. Parov Stelar - pus in playlist, pe shuffle si repeat all, si ascultat pana se termina curentul la Enel.

2. Cascaval pane - am visat o propunere de nerefuzat, care, da, includea si o felie de cascaval pane, asa ca m-am pus repede pe treaba in viata reala, cu oua, pesmet, shortz de bucatarie si toate alea.. ca sa ajung la inevitabila concluzie - cascavalul pane nu e bun la sanatate, dar face bine la starea de spirit. Si felia produce energie cat pentru intreaga zi.

3. O ora de intarziere e permisa, atata timp are un scop nobil. Cum ar fi.. Maiastra Arta a Lenevitului in Pat:)

4. Perlute, bomboane cu cafea si vanzoleala pe internet - reteta magica pentru documentarea perfecta.

si 5. The Perfect Little Black Dress

- Nu exista. Mai bine sa stiti din start.
Expeditia mea inversunata dupa The Perfect Little Black Dress:
am incheiat-o obliterata, cu buza umflata, parul vraiste si creierul chircit in ditai migrena dupa ce am luat la puricat multe magazine mici, un Vogue de 800 de pagini, toate magazinele online pe care le stiam si 2 (doua!) mall-uri, magazin cu magazin, rochie dupa rochie, eu, cea care nu sta in vreun mall pret de mai mult de 2 cabine de probe. (In concluzie, daca vreti sa stiti care rochie neagra in ce colt al carui magazin este, feel free sa-mi dati un telefon.)
Pana la urma, bula fina de euforie in care mi-am petrecut ultimele trei zile s-a spart si eu am capitulat in fata celei mai simple alegeri - una bucata de panza neagra, dreapta, fara vreo forma anume sau un alt rost in viata decat acela de a atarna lălâi pe un corp, oricare ar fi el. Ca s-a nimerit sa fiu eu corpul si ca panza aia s-a nimerit sa fie singura marime 34 dintr-un morman de sclempiciuri si volane.. We'll just call it luck, then.

Toate ca toatele, the prettiest dresses are worn to be taken off. Și, până ajung la ele, îmi mai trebuie doar o fâșie de mătase neagră și mă declar bine acoperită.

Danii's on the job

Na, motivul pentru care nu mai scriu. M-am facut constructor. Trebaluiesc zi si noapte la baze de date, relatii noi, fac ordine si disciplina in casa, in carti, printre directoare si fisiere, dezinstalez, sterg, instalez lucruri noi, inchid socoteli, fac altele, semnez acte, pun stampile si semnaturi si asez lucrurile frumos, din nou, in ordine. Partea nasoala cu curatenia generala este ca nu stii niciodata cat va tine.
Dar de data asta chiar fac smotru general, cu gandul ca prea devreme nu mai am de gand sa reiau povestea. Una peste alta, am descoperit gustul bun al supei de spanac, al covrigilor cu stafide si al unui pahar de vin alb si rece, servit seara tarziu, sentimentul ciudat de placut pe care ti-l da programul fix de munca si, mai mult ca niciodata, placerea cartilor citite pe franturi.

Si pentru barbatul care intotdeauna va fi numarul unu in viata mea: La multi ani, Bazil!

Sa mai pun un cantecel..

.. sa ne veselim nitel:)



Asta, ca sa compensez tacerea din ultimul (mult) timp. Am implinit 25 de ani. Am muncit. Si-am invatat. Ca asa fac oamenii maturi si responsabili.

Pe repede inainte

Ma trezesc, beau cafea, ma imbrac, plec de acasa, ajung la birou, muncesc, muncesc si mai muncesc putin, plec acasa, ajung acasa, dorm dusa, visez exceluri, ma trezesc transpirata si chiauna. A trecut o saptamana, e ok, inca n-am intrat in paine, dar ma pregatesc de asta. O sa gestionez un cont tare dragut, care va pune un punct istet pe 'i'-urile din 'disciplina' si mai tare decat o facea deja 'compania'.
Sunt la un excel si cateva intalniri distanta de anuntul oficial al mutarii si cele 40-si-ceva(!##%?!?) de aparitii saptamanale in media. Pana atunci, e weekend, asa ca sarbatoresc cum se cuvine, tocind pentru examene..

Pentru voi restul, va recomand din suflet sa mergeti la Visul unor simfonii de vara.

Elefantul roz, mic, mic..

E prea mic ca sa conduca un Logan papuc, un SUV sau, dupa cum bine stim, o dubita..
Prea mic sa ajunga sa-si schimbe singur becul din baie sau sa-si puna draperii noi fara interventia unor echipamente si mecanisme complexe.
Suficient de mic incat sa isi balangane picioarele si sa atinga abia usor cu ele podeaua, cand sta asezat cuminte pe scaun.

DAR
Suficient de mare incat sa se simta observat ciudat de toate privirile, din toate directiile, intocmai ca Elefantul-roz-din-mijlocul-incaperii, despre care stie deja mai toata lumea.

Da, am inceput munca intr-o noua companie. Si mi-am facut urechi ca ale lui Dumbo de cat m-am zgait sa pricep noua ordine mondiala. Si mi-am prins urechile alea in tot felul de norme si proceduri de lucru. Am vrut ordine si disciplina dupa luni de trilulilu, poftim ca am. Asa ca vin iar si zic: ai grija ce iti doresti..

1 mai. The turning point

Vorbitorii de vorbe intelepte despre cariera si succesul profesional zic asa: sa ai intotdeauna un tel in fata ta, caci fiecare pas si fiecare fapta te vor duce inconstient acolo.

Pe mine telul asta m-a dus prin iunie anul trecut la Suceava. Deveneam eroul principal din filmul "Danii and the ice-cream factory". Drumul de 480 km de la Bucuresti la Suceava l-am facut in pasi de dans si bateri fericite din aripioare. Si nu e lucru mic, caci duceam cu mine un munte de entuziasm si un catastif imens cu idei proaspete de ridicat branduri pe culmile succesului.
Oricat de surprinzator ar parea (pauza de sarcasm), n-a fost sa fie asa, nu am petrecut 10 ani in firma respectiva si nu mi-am legat numele definitiv si irevocabil de nasterea si cresterea unor branduri solide, cu succes rasunator pe piata romaneasca.

Am avut in schimb parte de 10 luni in care am muncit ca un sclav intr-o mina de diamante africana, si acela suficient de naiv incat sa fie fericit ca are onoarea sa fie pe plantatie. Numai ca sclavul munceste impotriva vointei lui si tot vede zilnic diamantele pe care le extrage, in timp ce eu munceam benevol si vedeam iesind din mainile mele.. mai nimic.

M-am trezit in pragul companiei pentru care visasem multa vreme sa muncesc, dar am gasit in loc de usa un zid inaaalt de probleme, mentalitati si prejudecati, valori organizationale total diferite de ale mele si relatii inter-personale de nepatruns si de neinteles. Cu toate astea, incapatanata cum sunt, am inceput sa pun la baza zidului aceluia tot timpul, toata energia si (aproape) toate gandurile mele. Zidul s-a mai inmuiat ici-colo, s-a fisurat, dar a ramas in picioare. Iar eu, eu m-am lovit de o caramida.

O caramida mica, fasneata si neobrazata, de culoare rosie-portocalie, cum niciodata nu va fi la moda, dar peste care vom da tot mereu pe drum.

**

Caramida i-a pus gand rau fluturasului inca din prima zi. Contrasta prea mult, cu gratia si vioiciunea lui, si risca o sa puna pe ea, cu aspectul sau colturos, intr-o lumina proasta. Iar falfaitul acela fericit din aripioare o enerva la maxim si ii sporea culoarea rosiatica. Or, prea mult rosu strica, chiar si unei caramizi..
Asa ca si-a pus in gand sa il zdrobeasca. La urma urmei, o caramida intr-un zid vechi de ani de zile e mai puternica decat un fluturas zglobiu, nu?

**

La inceput, caramida si fluturasul s-au tolerat reciproc. Sau asa credea fluturasul nostru cel naiv. Toleranta s-a transformat treptat in ignoranta. Si ignoranta a topit usor-usor muntele de entuziasm.
In fiecare zi, fluturasul sufla din rasputeri, icnea si impingea ca sa darame zidul de ignoranta, si in fiecare zi ramanea de partea cealalta a usii. Asa ca intra pe geam, falfaia din aripi, gadila caramida, facea lucrurile sa se intample, le aseza frumos in ordine, intocmai ca piesele de la domino, dar la sfarsitul zilei, caramida venea si le darama nepasatoare dintr-o singura miscare de picior. Timp de zece luni, zi de zi.
Cand se simtea aproape de capatul puterilor, fluturasul falfaia din aripi pana la Bucuresti, isi incarca antenele cu polen si venea din nou zglobiu la Suceava.

Pana intr-o zi. Cand fluturasul s-a saturat si a facut ceea ce nu credea ca va face vreodata: si-a adunat resturile de entuziasm de pe jos, le-a pus intr-o bocceluta si a plecat de tot de la Suceava.

**

1 mai. Mi-am luat la revedere.
De la fabrica cea noua si lucioasa, de la oamenii aceia minunati, de la orasul care, saracul, nu mi-a gresit cu nimic, dar pe care mai aveam putin si ajungeam sa il urasc. Mi-am luat la revedere de la visurile marete pe care mi le facusem. Si de la muntele de entuziasm. Il lasam deocamdata sa se refaca; sunt prea obosita ca sa-l mai car cu mine prea curand.

Sefului, ii multumesc frumos pentru increderea cu care mi-a deschis usa in fiecare zi, de la inceput si pana la sfarsit. Dar mai ales, pentru ca a lasat usa deschisa chiar si dupa ce am plecat. Pentru comunicarea deschisa pe care am avut-o, pentru ca mi-a ascultat ideile si mi le-a impartasit. Pentru corectitudinea cu care m-a tratat. Pentru multele sfaturi bune si discutiile lungi si mereu interesante. Pentru eforturile incredibile pe care le face alaturi de oameni. Pentru ca a riscat odata cu mine cand am decis sa incepem colaborarea, desi nici unul nu stia exact cum avea sa se intample asta cand unul era la Bucuresti, iar celalalt la Suceava. Pentru ca si-a asumat acest risc si atunci cand lucrurile nu mergeau bine ori cand caramida pufnea si se umfla de nervi. Pentru ca mi-a dat libertate sa zburd, desi tare si-ar fi dorit sa ma asez definitiv pe locul pe care mi-l pregatise in Suceava. As vrea sa ii multumesc si pentru fermitatea cu care a stiut sa gestioneze relatiile dintre caramizile si fluturasii din curtea lui, dar din pacate nu mi-a dat ocazia. Ma bucur ca defectele pe care mi le-a gasit au fost diplomatia, faptul ca muncesc mult si viziunea diferita de management. Il respect pentru ca e om inainte de a fi manager. Imi pare rau ca n-a mers.

Caramizii, ii multumesc ca mi-a testat si m-a ajutat sa-mi dezvolt rabdarea, empatia si perseverenta. Ii doresc din suflet sanatate, pofta de si spor la munca si rezultate pe masura. Si.. ceva mai multa minte:)

**

Falfai din aripi, ceva mai domolit, spre o alta usa. Sper ca pe asta sa o gasesc deschisa.

Tema pentru acasa - episodul n

Dragilor, va anunt cu entuziasm ca sunt specialist in promovare. Am facut in ultimele luni campanii de promovare pentru tot felul de produse si servicii, de la inghetata, la servicii de turism, consultanta de management, site-uri de tot felul, biciclete, suplimente nutritive s.a.m.d.
Le-am facut bine - mi s-a zis - si le-am facut pro-bono.

Cum asa? Pai, noua gaselnita a oricarui angajator de PR este sa iti dea o tema pentru acasa, prin care el - chipurile - iti testeaza abilitatile de strateg in ale promovarii, dar prin care, de fapt, isi suplimenteaza rezerva de creativitate in-house. Ca sa nu fiu cu totul rea, unii chiar vroiau sa angajeze, dar tam-nesam se facea ca strategul in comunicare mai trebuia sa stie si sa conduca dubite, sa se mute in alt oras sau sa accepte sa lucreze pe 25% din salariu.

Inadmisibil. Asa ca, in timp ce ideile mele zburatacesc libere prin birourile diverselor companii din tara, contra unor tarife bunicele de PR pe care nu le voi vedea niciodata, eu continui sa explorez maruntisul din buzunar si interviurile de angajare.

Simt insa ca se leaga ceva si, cat de curand, voi veni cu vesti proaspete din lumea de biznis. Pana atunci, ma duc sa plamadesc o idee de campanie pentru niste solutii de securitate online.

Fleoşc

Fleoşc afara, ca iarna a intrat in depresie, plange din cer si-si sufla nasul din troienele de pe trotuare. Fleoşc si pe la mine prin ograda, unde indeletnicirea zilnica a ajuns sa fie privitul cu nasul lipit de geam la marele fleoşc de afara. Fleoşc in papucii prietenilor mei care merg zilnic la birou. Fleoşc si pe la jobul meu, care se va evapora cat ai zice fleoşc peste vreo doua saptamani.
Daa, starea generala este de mare fleoşc!

Tocmai de aia am venit eu la Suceava, unde inca-i ger si gheata, unde mai am, inca, un birou pana la care sa patinez zilnic, unde pot macar sa privesc pe geam la unison cu ai mei si sa disimulez fericirea, cu puterea omului care stie ca asa ii ajuta pe altii. Paradoxul e ca, disimuland, realizez ca, de fapt, jobul, banii, ambitiile neroade, balta de pe trotuar si apa din cer sunt un mare fleoşc, atata timp cat am pe langa mine oamenii la care tin. Si numai bine ce pun punct, inchei plansul de mila, zic "Hai, fleoşc!" si ma simt fericita:)

Pe ordinea de zi: evadam

Mi-am innebunit, pe rand, toti prietenii, vecinii&Co.. acum e randul vostru.

Spuneti si voi, nu-i asa ca melodia asta e numai buna de fugit in lumea larga??

What do you want to do next?

Sunt un utilizator fidel al internetului. Nu trece aproape nicio zi fara sa imi verific mailul, sa caut informatii, sa citesc presa, blogurile preferate, sau, cum mi se intampla adesea in vacante, sa deschid browser-ul web ca sa il inchid imediat, dandu-mi seama ca singura explicatie a gestului sta in reflex.. Cel mai ades, intru pe net seara, cand imi simt mintea goala, obosita sa-si puna intrebari si sa rezolve probleme, cu speranta ca cine-stie-ce idee motivatoare imi va ateriza in fata ochilor si va elucida cazul.
Azi e una din acele zile. Ma aflu la rascruce de drumuri - an nou, primele 6 luni la noul job, in noul domeniu, primul bilant - nu tocmai satisfacator, o serie de provocari care se profileaza amenintatoare la orizontul personal si profesional.
Asa ca deschid ca omul youtube-ul sa-mi cante-o melodie, doua, trei.. in timp ce ba descalcesc, ba alung ganduri. Nu ma ajuta; versurile fie line, fie nervoase nu reusesc sa clarifice suita de intrebari din capul meu. Trec la trilulilu, incerc sa ma relaxez pe romaneste, apoi caut cu nesat alte si alte pagini..
Si uite-asa, in febra deschiderii de noi "tab"-uri, ma trazneste cu nerusinare, ca o palma intre ochi, fix el, Internetul. Amicul meu de bagat picioarele si "je m'en fiche" ocazional imi aterizeaza urmatoarea intrebare:
What do you want to do next?

Mai, draga Internet, pai de asta aveam eu nevoie?? Daca stiam, nu mai eram acum urcata sus pe tine. Inteleg, nu esti tu de vina; e browser-ul asta web ponosit care te face sa intrebi acelasi lucru de fiecare data cand dau new tab. Dar tot iti simt umbra de ironie in spatele semnului de intrebare..

Morala: Era tehnologiei au ba, unele informatii, cum ar fi raspunsurile la unele intrebari de capatai, nu se gasesc nici macar pe net. Aici, traditia romaneasca de a lasa pe poimaine ce trebuia sa fi facut ieri nu merge si cu asta basta. Nu ne maturizam si nici nu crestem cu netul in fata, ci the old fashioned way, cu problemele disecate in fata oprobriului public. Ne cam dor ochii, ni se zbarceste pielea de greu si griji (deh, trebuiau sa apara si ridurile de undeva), nu ne prea place, dar alta cale nu-i. Mai devreme sau mai tarziu, cineva tot ne va lua la intrebari daca noi n-o facem.

So, what do you want to do next?

Ce as face eu de 1 mai

Spun "ce as face" si nu "ce fac" pentru ca sunt la birou si ma chinui din rasputeri (si sunt convinsa, in rand cu toata lumea) sa ma fofilez de la munca.. Oricum, as putea rezuma ultimele 4-5 ore cu "ascult muzica colorata in casti, citesc tot ce prind pe net si salivez dupa un mic si o bere de cand am vazut ce festin au intins baietii de la masini in spatele cladirii".

Deci, ce as face eu de 1 mai:
- NU m-as duce in Vama sa beau, sa fumez H si opioame si marioare, ori sa fac sex cand si cu cine se iveste, totul pe un fundal halucinant si continuu de drum&bass. Call me too responsible, dar pur si simplu n-am chef de asa ceva. As merge in shimb la mare, undeva pe o plaja inca necuprinsa de puhoiul omenilor, al paharelor din plastic aruncate peste tot, al mucurilor de tigara lipicioase care ti se prind cu incapatanare pe talpi si nici de cel al comerciantilor avizi, cu muzici care mai de care. As merge undeva unde sa vad cat pot cuprinde cu ochii nisip necalcat de picioare de oameni, mare si vant curat. Si as staaa... pe nisip si cu picioarele in apa, si m-ar bate vantul pana mi s-ar umple parul de nisip sarat.

- As merge departe de oras, la o casa taraneasca fara pretentii, cu cerdac, covoare traditionale pe pereti, stiva de lemne si pasari in ograda, as intinde o masa lunga unde mi-as aseza toti prietenii si familia la o portie generoasa de mici, cu paine proaspata si mujdei de usturoi si bere. Si am ramane uitati la masa sau pe patura, intinsi pe iarba, pana seara tarziu, cand oracaitul broastelor de departe ne-ar aminti ca e ora culcarii. Iar la 4 dimineata, m-as trezi si as merge cu baietii la peste, de dragul vremurilor de altadata.

- As sta cu prietenii, uitata de lume si de timp la o terasa, din cele cu scaune de plastic si umbrele galbene pe care sunt scrise logo-uri vechi de beri, si as manca si acolo din micii si berea la halba date cu voiosie de crasmarul de cartier, pe fond muzical lautaresc.

- As umbla hai-hui toata ziua, mana in mana, pas mic langa pas mare, pe strazi, dealuri, drumuri inca nedescoperite.

- As dansa, as face repetitii pe scena Casei de Cultura din Suceava, as sari, m-as invarti, as obosi, m-as incurca si m-as aseza imbufnata, turceste, in mijlocul scenei, ca dupa 5 minute zambetul neobosit dintre urechi sa revina ghidus si sa o iau de la capat, transpirata si rosie la fata. Si asa, toata ziua, pana nenea de la paza, satul de noi, ar stinge luminile pe rand ca sa ne dea afara.

Suficient pentru o zi:)

Un Paste, 15 texte si un apartament mai tarziu

Asta ca sa rezum ce am facut in ultimele zile de cand n-am mai postat. De fapt, au fost (aproape) 2 saptamani, din care una de lene maxima si chef de nimic. Dar ultima a fost fructuoasa, am scris mult, am schimbat o casa cu una provizorie (in care netul se joaca de-a v-ati ascuns cu noi), m-am intalnit cu niste oameni faini, si la birou si acasa, am trait cu 3 lei in buzunar (si aia imprumutati), am fumat mult, mult prea mult (rushinica...), am depanat amintiri si poze cu prieteni dragi, am facut altele:)
Ma surprinde in continuare cum atitudinea schimba aceleasi date ale problemei intr-un tablou cu culori si pasarele care canta. Ma minunez de chestia asta, de parca dupa atatia ani am ramas la stadiul de copil care invata cum arata propriile-i degete.

A! Si m-am invartit foarte mult printre filme, cantece, vorbe, oameni si stari frantuzesti in ultimul timp. {J'ai voulu exprimer mon attitude par un seul mot ici, mais je l'ai pas trouve, desolee..}

There's a monkey on my back

Monkey 23


Maimuta de pe spatele meu poarta cu mandrie numarul 23 (acelasi ca si numarul meu de ani); mai si aduce cu ea probleme existentiale specifice varstei, iubiri neimpartasite, chirii mari si joburi inca mici. Bine macar ca e zglobie:)

Je n'aime que toi

Unicei, marii mele iubiri

Bine-ai revenit in viata mea:)



Stiu, cam lame titlul, dar pe cat de mushii sunt, pe atat de dor mi-a fost.

Un pas mic pentru omenire, un battement mare pentru mine

Azi m-am inscris la balet dupa 5 ani de pauza. Dupa o alta zi de plafon la job, mi-am ascultat in sfarsit inima si am plecat sa vad ce e cu scoala aia la care tot vreau sa merg de anul trecut. Profesoara ma astepta la 8.20, inainte de ora cu fetele de nivel avansat; eu mi-am propus sa ajung la si zece, dar o incurcatura cu tramvaiele si un caine mare din mijlocul drumului (la 3 case distanta de scoala) m-au dus acolo la 8.40. Ora incepuse, asa ca am stat si am asteptat cuminte la intrare sa pot vorbi cu profesoara. Mi-am sucit gatul in stanga si dreapta dupa fetele in body si colanti, le-am urmarit fiecare miscare si aproape ca uitam unde sunt si miscam si eu din picioare odata cu ele... M-am intors acasa pe nori de puf. De joi incep:) Wish me luck sa ma tin-si de cursuri, si pe picioare:)

Azi mi se rupe

Mi se rupe de lista mare de subiecte la care ar trebui sa lucrez;
Mi se rupe de pretentiile sefilor si frustrarile mele de angajat;
Mi se rupe de dezordinea din calculatorul, agenda, capul meu, de pe biroul, fotoliul, patul plin de carti/foi/documente de acasa;
Mi se rupe de aglomeratia de la coada creditorilor mei, de lista lunga si dezorganizata cu chestii personale, pe care mi le-am propus inca de acum 4 ani si pe care inca nu le-am rezolvat;
Mi se rupe de tipul interesant cu care in ultimele saptamani m-am conversat aiurea, pueril si contrar filozofiei mele de agatat, pe mail (!!) si care nu mai vine cu invitatia aia la cafea, odata;
Mi se rupe de tipul si mai interesant care ma intriga, ma enerveaza si ma atrage totodata prin felul lui barbar de egoist, dar plin de sarm, in care se poarta;
Mi se rupe de dilemele existentiale, de to do-urile obligatorii ale varstei, de planurile pe termen lung.
Azi mi se rupe de toate. Azi e soare afara si am cu mine o carte careia am sa ma dedic trup si suflet, pana tarziu in noapte. Azi am sa beau suc cu paiul si am sa bifez inca o zi fara X-urile toxice din tigara, fara sa invalui frustrari si rebeliuni in rotocoale de fum.