Vremea pocaintei

Am inviat dupa aproape o saptamana in care patul, febra, ceaiurile si spirtul medicinal au fost singurii mei tovarasi. Simt capul limpede, corpul usor, vocea vioaie si primavara afara. Sorb cafeaua cu bucuria primei guri de aer proaspat dupa o lunga perioada de penitenta. Fac planuri. Cant. Ascult muzica tare. IES LA PLIMBARE. AFARA.
Dap, viata azi pare ceva mai frumoasa. Rozalie, ghidusa, ca o bucata de plastilina colorata careia pot sa-i dau ce forma vreau eu. Ce mai, azi sunt Prometeu!!
Am scapat de pe stanca cu un mare sentiment de recunostinta. Presarat poate cu ceva vina ascunsa.
Sa va explic.

De fiecare data cand trec printr-o perioada nasoala, in timp ce ma lupt si-s chirchita sub greutatea momentului si pare ca n-am s-o mai scot la capat niciodata, fac tot felul de promisiuni solemne si imi asum tot felul de angajamente pe termen lung, cu convingerea maxima ca le voi respecta daca scap.
- Ma las de fumat. Definitiv.
- De acum inainte, fac sport zilnic.
- Mananc sanatos. Imi ticsesc frigiderul si stomacul cu legume, fructe si zarzavaturi.
- Fac acte caritabile pana la limita sfinteniei.
- Devin cel mai bun om dintre oameni si cel mai iubit dintre pamanteni.

Sunt convinsa ca nu sunt singura. Pe langa betivii loviti de mahmureala in fiecare dimineata, mai trebuie sa existe si oameni normali care se pocaiesc cand penitenta ii loveste dur. Nu stiu ce reusesc ei, dar eu!..

Eu, cum spuneam, imi sorb cafeaua. Plimb recunoscatoare degetul pe marginea fina a canii, inspir adanc aroma, las aburii fierbinti sa-mi mangaie fata, desenez cu migala rotocoale de fum. Cum care fum?! De tigara...

PR, mult glam si o lopata

Dintotdeauna am visat sa ma fac PR. Bine, pe la 10 ani ideea de PR nu se numea asa, nu se numea in niciun fel, dar se confunda cu imaginea unei cucoane faine de 30 de ani, musai blonda, cu parul strans in coc frantuzesc (foarte chic la vremea aia) si musai-musai cu ochelari-de-vaduva-de-mafiot pe nas sau macar pe cap, iesind detasata de la volanul unei masini de lux.
Atunci, eram nelipsita de la petreceri selecte, cocktailuri rafinate, pe care reuseam sa le strecor cu brio in programul si asa incarcat de super-business-ul in care aveam un rol cheie.
Si au trecut vreo 10-15 ani...

Si sunt PR. Mai mult chiar, director de comunicare (asa-i ca suna mai bine?)
Am fost la evenimente si cocktailuri, si petreceri (ca mi se par mai degraba plictisitoare e partea a doua)
Sunt blonda si uneori port coc frantuzesc.
Am ochelari-de-vaduva-de-mafiot. Pe raft, in biblioteca, acasa.
N-am masina.. dar n-am nici 30 de ani:D

Pe scurt, in scris, am parte de tot glamul la care am visat cand eram mica. Unde mai pui ca m-am plimbat azi cu un super-extra SUV, Mercedes, dotat cu congelator la bord, plus sofer personal!
(In realitate, am stat in dreapta unei camionete dotate cu agregat frigorific, in incercarea de a distribui 18 torturi de inghetata in 18 puncte distincte din Bucuresti - Incercati voi asta prin traficul de dinainte de Craciun). Si am avut parte de glam cu varf si indesat, cand alergam shontac-shontac prin zapada, cu cadourile dupa mine, cand am facut spagatul pe gresia inghetata, fix la intrarea intr-o cladire de birouri, dar mai ales atunci cand masina s-a impotmolit intr-un maldar de zapada, am luat lopata vitejeste in maini si am inceput sa eliberam roata prizoniera.. Cred ca la un moment dat am si incercat sa imping utilajul de 3 tone, dar nu mai sunt sigura, e foarte posibil ca gerul sa se fi extins de la degetele congelate ale picioarelor la creier...
Nu degeaba se spune "ai grija ce-ti doresti, s-ar putea sa se indeplineasca"..