Despre a spune nimic si a intelege totul (1)

Ma intreb de multe ori ce il face pe om sa rezoneze cu alti oameni. Sa rezoneze, nu sa se inteleaga, nu sa se admire, sa se placa sau sa se iubeasca. Nu ma refer nici la acele relatii aparent indestructibile, construite in urma unor investitii - considerabile, comune si de durata - la aceeasi temelie, sustinute de experiente si valori comune. NU.
Sa rezonezi cu cineva inseamna.. altceva. O atractie indescifrabila.

Cand anticipezi existenta celuilalt. Apoi, ii anticipezi la nivel de subconstient gandurile, actiunile, sentimentele.
Cand simti, din prima fractiune de secunda in care il/o vezi, acea chestie, un fel de vibratie pozitiva care razbate dinspre celalalt corp si ti se izbeste fix in inima, iti umple sufletul de caldura plus inca ceva, iti da un sentiment incredibil de confort, de siguranta si de apartenenta cum rar intalnesti.
Cand stii, dinainte de a schimba macar si prima privire cu celalalt, ca intr-un fel sau altul, e pentru tine.
Si, fara a-i sti istoria, numele sau macar glasul, incepi sa ghicesti usor ca iti va ramane in suflet toata viata. Si ghicesti bine.

Care e explicatia logica din spatele secventelor acestora de film?

Bineinteles, am trecut prin cateva. Pe multe am incercat sa le ignor, in favoarea ratiunii, a contextului si a normelor. Dar intamplarile ce au urmat mi-au indreptatit intr-un final convingerea aceea de la inceput, oricat de lipsita de logica ar fi fost: da, era pentru mine. Si m-au schimbat fundamental chiar cand aveam cea mai mare nevoie. Am iubit, am inceput sau am incheiat relatii, mi-am dorit sa cresc mare, mi-am dorit sa ma razvratesc, mi-am dorit sa ma asez, m-am maturizat, m-am resemnat si iar m-am razvratit, m-am imbogatit sufleteste. Nu neaparat in ordinea asta.

Toti oamenii-milestone din viata, daca pot sa le zic asa, mi-au intrat din prima pe sub piele, retina si miocard si m-au completat pana la forma de astazi. Desi cu unii am impartit doar priviri, cu altii impresii, ganduri bune si zambete, cu unii saruturi flamande, cu altii planuri si vise naive.

In toate cazurile, n-am irosit vorbe. N-a fost nevoie. Am stiut esentialul din prima fractiune de secunda, iar tot ce mai era de stiut, daca mai era, a incaput in cateva propozitii.