Cine este Cristina?

Cristina 1984, despre care am aflat din reportajul lui Razvan Butaru, este sotia unui om cu 8 ani mai mare ca ea, pe care l-a cunoscut la ora de botanica si cu care a impartit acelasi pat ani buni, pana intr-o noapte, in 1984. De atunci, "Tata, sa fii tare", una dintre ultimele vorbe ale Cristinei, rasuna in mintea sotului aproape la fel de puternic ca sentimentele de iubire in suflet. La 72 de ani, dupa mai bine de 25 de ani fara ea, n-a incetat nicio clipa sa o iubeasca. Acum, ii sta alaturi o alta Cristina, eleva de liceu. Invata si ea botanica, dar cu alti colegi.

Cristina 2010 este fata cu ochii mari si curati, ce aduce din cand in cand un zambet in singuratatea batranului. Merg brat la brat ca doi buni prieteni, asa cum mergea el odata cu sotia sa. Primeste cu inima deschisa micile poezii de dragoste ale batranului stiind ca, in adancul sau, i le dedica altcuiva. Invata de la el ce inseamna viata si iubirea adevarata. Prietenia lor e de o duiosie, de o puritate si de o intimitate greu de inteles pentru ochiul profan.

Am fost, si eu, un fel de Cristina 2007. Desi Cristina mea era suedeza si nu o chema asa. Iar sotul ei era american si n-avea 72, ci 77 de ani. Mi s-au compus si mie poezii, mi s-au facut cadouri din cele mai induiosatoare. Pe toate le-am primit cu drag, stiind ca ofer in schimb cel mai mare cadou cu putinta: o clipa de tovarasie. Nu e nimic mai frumos pe lume decat iubirea cea mai adanca, rasfranta din privirea inlacrimata a unui om cu parul nins. Chiar daca nu esti tu persoana iubita, ci reflexia in oglinda a unui sentiment ce dainuie dincolo de moarte.

Richard mi-a fost unul dintre cei mai buni prieteni in vara mea petrecuta in State. Chiar daca deseori nu schimbam mai mult de 10 cuvinte pe zi. Dar in fiecare zi, veneam si venea sa ma vada. Ca un prieten de nadejde. Ne erau suficiente o privire si un zambet. Mi-am zis, atunci cand l-am cunoscut, ca nu-mi doresc nimic mai mult pe lumea asta decat sa iubesc si eu asa intr-o zi. Caci numai o astfel de iubire te purifica, te face om.

--

Dupa 25 de ani fara Cristina, sotul sau spune ca nu se poate adapta la lumea de azi. E prea tumultoasa, prea trepidanta. Cu toate astea, are de gand sa traiasca mult si din plin. Prefera sa cante la acordeon, sa compuna poezii si sa invete limbile pe care nu le-a putut invata in copilarie.

Ca si el, Richard s-a retras departe de tumult. Din New York-ul unde traise frenetic si condusese bancile de pe Wall Street, in Maine, unde admira oceanul si muntii. Din tumultul vietii petrecute cu frumoasa sa suedeza, in tinutul unde iubirii ii iau locul frunzele cazatoare. Nu canta la acordeon, dar asculta CD-uri cu muzica de pe Broadway. Cat despre poezii, le scrie intr-o alta limba decat sotul Cristinei, dar pune in ele aceleasi sentimente.

Nu mai tin minte cum o chema pe sotia cea blonda, frumoasa si cu ochi albastri a lui Richard. Mi-a vorbit despre ea o singura data. Dar am cunoscut-o foarte bine, reflectata in ochii lui inlacrimati. Stiu ca era plina de viata. Stiu ca il facea sa se simta tanar. Stiu ca il facea fericit.
Mi-ar fi placut sa mai raman in Maine, sa beau cafea amara cu Richard si sa-mi explice fiecare dintre medaliile de veteran ce-i decoreaza haina. Sper din suflet ca e bine.

Si ma intreb - oare cati oameni au mai iubit asa?