Din categoria lucrurilor mici, care aduc bucurii mari

Petrec un weekend minunat, nu cu fetele la mare, nu cu baietii la bere, ci cu mama. Si nu e nimic care sa ma fi bucurat mai tare weekendul asta, decat expresia mamei mele care redescopera Bucurestiul dupa ani buni in care nu l-a mai vizitat, ori ma redescopera pe mine, in habitat natural, la cativa ani dupa ce mi-am luat zborul de acasa.
Am iesit ca fetele la promenada, am vizitat multe parcuri, i-am facut cunostinta cu centrul vechi dupa ce tot restul orasului s-a modernizat si am simtit din plin acel joie de vivre autentic. Impreuna.
Si tot impreuna, mi-am re-confrimat ca Bucurestiul e un loc frumos, pe care toate imperfectiunile nu-l fac decat si mai fascinant. European, balcanic si cosmopolit in acelasi timp.
Poate ca nu e locul cel mai bun in care sa fii gospodina sau macar odihnita, dar e un loc cu suficiente resurse de bucurat sufletul. De-abia astept ziua de maine - etapa a doua a programului turistic va fi dedicata in totalitate chefului de moment.

Alternativ

Tine minte: 1 iulie. Bucuresti. Music Club. Seara de alternativ, cu Byron, Publika si Amsterdams.

De Byron m-am indragostit ultima data cand am fost in Silver Church. Canta, interpreteaza, dar, mai ales, compun, foarte-foarte frumos.

Baietii de la Publika m-au convins aseara, intr-un concert live care m-a energizat mai mult decat mi-as fi inchipuit ca e posibil, dupa o zi intreaga de alergatura prin oras. M-a impresionat vocea incredibila a solistului, foarte depeche-like, cu care a interpretat si Personal Jesus, si Du Hast, si Teardrop - toate la fel de bine. M-a dus un pic inapoi in vremurile copilariei, cand faceam cunostinta cu Depeche si Metallica pentru prima data, ascultand casetele furate de la sora si verisorii mai mari. Astept sa ii vad mai mult cu piese proprii.

Pe Amsterdams inca nu i-am vazut (rushinica...), dar o surpriza e intotdeauna bine-venita. In plus, ceva imi spune ca va fi o surpriza placuta:)



Ne vedem acolo!!!

Bucuresti

Ploua si e frig. Frig si umezeala din acelea, care iti intra in oase si nu mai ies decat dupa cateva ore de dormit cu nasul sub plapuma, ca sa intre imediat la loc dupa ce ai facut primul pas pe podea.
E gol la mine in frigider. Imi tine de urat un singur iaurt, luat in maxima graba de la non-stop, noaptea, in timp ce ma grabeam spre plapuma. Dar parca nici foame nu e, mai ales cand trebuie confruntata cu vremea urata de afara si distanta mare pana la primul supermarket.
E dezordine si mizerie in casuta mea. Cred ca e felul ei de a riposta ca am lasat-o singura si a nimanui mai bine de 3 luni, pentru o alta casuta, mai plina, mai calduroasa si mai moldoveneasca.
E bahaos in capul meu, port in suflet emotii si stres, dar si dorinta de izbanda. Planul de bataie dospeste in creier, se ingramadeste in frunte, se agita si se buluceste prin fiecare nerv din corp, vrea scris pe hartie, riposteaza si isi cere drepturile, asa ca nu mai e mult si va trebui sa il scot la lumina.

Dar incep usor. Cu un iaurt usurel, care e aproape gata si imi da de inteles ca la un moment dat va trebui sa ma confrunt cu ploaia insistenta de afara. Cu o vitamina C, in speranta ca voi putea alunga raceala ce-mi da tarcoale. Cu un ceai verde, in incercarea de a compensa lipsa cafelei din sistem. Dau drumul la calorifere si apa calduta isi face loc lenes prin elementi. Casa parca se mai dezmorteste si isi cere dreptul la curatenie, la perdele, covoare si lumanari parfumate.

Aici va fi biroul meu in urmatoarele... nu stiu pentru cat timp. Nu stiu mai nimic despre felul in care va decurge jobul meu din Bucuresti. Stiu sigur ca va iesi bine. Pentru ca altfel nu se poate, nu concep.
Am emotii, dar undeva, printre ele, sunt foarte bucuroasa.

Imobiliarele, viata mea!

In urma cu cateva zile, colega mea de apartament m-a anuntat ca va trebui sa se mute asap la o ruda. Atunci, am tras o gura mare de aer in piept, am pus repede lucrurile cap la cap si am concluzionat: e cea mai buna solutie pentru ea in momentul de fata, eu ma voi muta singura intr-o garsoniera, ca tot e ceva timp de cand cochetam cu ideea, desigur, momentul nu e ideal pentru mine si asta inseamna ceva situatii delicate, dar hei! fiecare sut in fund e un pas inainte. Scurt si la obiect, am decis sa ne mutam in mai putin de 2 saptamani.
Prima saptamana a trecut in spiritul de "totul va fi bine", "eu sunt matura, responsabila si descurcareata", "timp e destul" si "de bani se face rost". Prin urmare, m-am dedicat intr-un val de entuziasm (ca niciodata) muncii si am preferat sa aloc timpul si energia scrisului pana la 12 noaptea ori serilor de depanat amintiri cu viitoarea mea fosta colega de apartament. Talk about denial..:)
Si apoi a venit saptamana cu numarul doi.. saptamana cu mutatul (care de fapt nu e o saptamana, ci doar 3, maxim 4 zile, pentru ca vine Pastele), inceputa cu un sentiment de panica, o falca in cer si una in pamant si, ca sa vezi ca universul chiar se invarte in jurul meu, ploaie..:) Si de atunci tot trag in mod repetat si la frecvente din ce in ce mai mici guri de aer...
Ieri am strabatut jumatate de oras (alaturi de un prieten care intotdeauna se cunoaste la nadejde, pe care l-am furat din randul atributiilor zilnice), ca sa mi se traga o foarte mare tzeapa. Da, agentul imobiliar a uitat de mine.. si in cele 2 ore care au trecut de cand stabilisem cu ea intalnirea, a si inchiriat altcuiva garsoniera... In 2 minute sunam la o alta agentie care ma chema la o alta jumatate de oras distanta. Acolo am reusit performanta de a vedea o garsoniera in 5 secunde si 360 de grade de aruncat cu privirea (adica timp aproape suficient cat sa iau o alta gura mare de aer); de aceasta data, agentul imobiliar era grabit de parca il astepta Basescu sa cumpere o vila de 1 milion de euro..
Am sunat-o si pe Ruxandra, o tipa de la o alta agentie, super draguta pe care mi-au recomadant-o niste prieteni; ea a fost si serioasa, si supportive, dar vai! de data aceasta nu aveam eu banii necesari..
Asa ca a venit garsoniera de azi.. spatioasa, decenta, ieftina, si foarte-foaaaarte departe. Atat de departe incat dupa un drum dus si un drum intors de peste 2 ore in total, in RATB-ul aglomerat si plin de batranei suparati pe viata, OK-ul meu mare si sigur a devenit un NU la fel de hotarat, cu putin timp inainte sa pic in pat ca lovita de trasnet si sa atipesc sub influenta RATB-ului vreme de 4 ore.. Deci, sunt homeless again si arunc si eu in virtual intrebarea, poate vreunul din cei multi (probabil 2) cititori ai mei ma poate ajuta cu un indiciu: stiti pe cineva care are de inchiriat o garsoniera decenta in Bucuresti?

P.S.: Un prieten drag mi-a dedicat si versuri care sa mearga bine cu viata mea de Bucurestean ne-neaos:) Toparceanu-Balada chiriasului grabit

Ma mut din Bucuresti

Eee.. nici chiar asa, dar poate ar fi mai intelept s-o fac.
Zilele trecute un prieten ma intreba de ce nu vin in provincie, pe bani putini, dar trai mai bun ca in Bucuresti? (salariu mai mic, dar chirie si mai mica, totul mai ieftin, mai chill, trafic usor, timp mai mult pentru mine, aer mai curat, bla-bla..)
I-am zis ca nu stiu. Ceva ma tine aici. Si apoi s-a facut AZI.
Azi m-am trezit de dimineata (la 8), n-am zabovit prea mult acasa (am renuntat la cafeaua lunga cu cele doua tigari fumate pe background muzical), ca sa ajung devreme la birou (la 11, dupa o ora de metrou), de unde am plecat la 1, ca sa ajung la 2 la aeroport. Ca sa vad un avion cum aterizeaza.
Dupa o ora de aterizare, taiat panglica, interviu si poze, am pornit la drum inapoi spre redactie (care e undeva la km 0 al Capitalei).
La 5 (!!!) am ajuns (daca nu coboram din masina pe Ion Campineanu, ajungeam si mai tarziu) - lesne de inteles ca multimea din birou se rarefiase la ora aia. Si am mai avut timp sa dau un mail si un telefon (ambele fara raspuns, pentru ca lumea din companii isi terminase programul de lucru).

Deci cine se scoala de dimineata, ajunge departe (si vede avioane toata ziua).