Cascaval pane? Asa sa fie!

N-am crezut ca sarutarea unei bucati de lemn imi va putea fi vreodata atat de draga. Sau ca imi va putea alina vreun dor. Sau ca visul unei bucati generoase de cascaval to-be-pane imi va aduce atata bucurie in chip si in minte.
Si iata, de Sarbatorile acestea, mi-a fost drag. Si sa pup bucata sfanta de lemn, si sa planuiesc cu ardoare achizitia unei roti de cascaval pe care sa o frig in tigaie, desi atat produsul, cat si reteta, imi par cele mai nesanatoase cu putinta. Da, total nesanatos si complet de inteles daca stai si te gandesti bine.

Mi-e dor de tata. Stiu bine acum. Si dupa aproape 4 luni de absenta de langa mine, cu astfel de lucruri am ajuns sa imi domolesc dorul. A fost primul Paste in formula minus 1. Si ar fi fost Paste minunat daca am fi fost cu totii. Intoarsa (de) acasa, la capatul celor o mie de kilometri pascali, va zic asa:

Sa-i pretuiti pe cei pe care ii aveti, atat cat ii aveti. Sa mai lasati de la voi, daca asta inseamna sa faceti o bucurie cuiva drag. Sa spuneti ce aveti pe suflet, cand aveti; mai tarziu, s-ar putea sa fie prea tarziu. Sa iubiti, cat va e inima de larga. Si sa va bucurati de fiecare farama de clipa, pentru ca ea e tot ce aveti si, fie cat de mica, ea va schimba viitorul.

Maine, o farama de clipa va consta cu siguranta intr-o felie de cascaval pane. Pe celelalte, le astept cu voiosie si curiozitate maxima.

Ultimele urme de zapada

Azi am parcurs un drum lung, lung de tot, cam la fel de lung ca cel de la adult la copil. Timp de aproape 7 ore am privit prin geamul aburit de la masina cum peisajul se schimba treptat in fata mea. Blocuri, case darapanate, depozite, campii pe care erau aruncati neglijent boscheti de tot felul, apoi iar blocuri, mai mici de data asta, iar case, depozite si magazine, benzinarii si apoi, dealuri, livezi, ogoare cu rod in ele, gospodarii si iar dealuri, rauri, livezi, ogoare cu pete de zapada pe ele, mall, metro si.. acasa:) Si tot asa, de la omul chinuit de somn care isi bea cafeaua mai mult din reflex decat din placere la 6 dimineata, am trecut prin angajatul tanar, obosit deja la ora 12, de munca si de companie, dar dornic sa faca ceva cu cariera lui, care presta sarcini de serviciu pe fuga inainte de a se arunca catre alta indatorire, si m-am descoperit copil matur, lasat de masina de serviciu in fata blocului parintilor, cu geanta cu floricele intr-o mana, si cu bucurie nerabdatoare in ochii mijiti catre luminile de la etajul doi.
Maine dimineata redevin angajatul dornic de devenire profesionala, dar pentru cateva ore am fost copilul mic, lenes pe canapeaua din fata televizorului, pe care parintii l-au bombardat cu intrebari si cu tot felul de atentii:) Si in urmatoarele seri o sa fiu la fel, chiar daca nu pentru totdeauna. Dar momentele astea ma bucura si ma energizeaza intocmai ca petele alea de zapada de pe drum, care-mi aduc aminte ce frumoasa e iarna cand copilaresti si ca nu e nevoie, teoretic, sa strabati 7 ore de deal-drum-depozite ca sa te afli copil, dar cand o faci, descoperirea e cu atat mai draga.