De ce acest cantec

Pentru ca a inceput un an nou. Pentru ca vine primavara. Pentru ca ne pregatim de experiente noi. Pentru ca n-am mai scris de mult. Pentru ca fiecare lucru bun vine presarat cu lucruri rele, la fel cum fiecare lucru rau vine presarat cu bune - trebuie doar sa le accepti pe unele, sa le intelegi si sa le depasesti pe altele. Pentru ca, uneori, e nevoie sa faci drumul inapoi ca sa iti dai seama ca nu mai aveai cale de intoarcere. Pentru ca fiecare dintre noi trebuie sa isi accepte imperfectiunile; si apoi, sa investeasca de cateva ori mai mult efort ca sa accepte si imperfectiunile celor din jur. Pentru ca potrivirea bate perfectiunea. Pentru ca iubirea nu are limite. Pentru ca sanatatea are. Pentru ca viata e cate putin din toate lucrurile astea, dar in final e asa cum ne-o facem. Pentru ca versurile astea o spun mai bine:
"This could be heaven or this could be hell [...] You can check out everytime you want, but you can never leave." Iar daca ai noroc, cineva va aprinde o lumanare si iti va arata calea.

De 1 Martie

Cu riscul de a parea stupid, am simtit nevoia sa pun aici un martisor, unul singur, pentru un om drag.

De unde vin eu, 1 Martie e ziua in care sunt celebrati barbatii, iar toate femeile (in special tinerele domnite cu obrajii bucalati si un ghiozdan mai mare decat ele in spinare) ofera martisoare baietilor si barbatilor dragi din viata lor. De-a lungul unei zile intregi (sau poate chiar o saptamana), baietii isi scot la inaintare, plini de mandrie, pieptul pe care sta ancorata o intreaga armata de martisoare.

La randul meu, ani de-a randul, am inceput ziua de 1 Martie cu acelasi proces riguros de evaluare a stocului de martisoare: mai intai le numaram, apoi le clasam pe categorii si publicuri tinta, pastrand intotdeauna cele mai frumoase exponate pentru persoanele care imi erau cu adevarat dragi. Iar la final, ordonam frumos martisoarele pe o foaie mare, alba, de hartie, astfel incat nu cumva ritualul de impodobire a colegilor de clasa sa ma prinda nepregatita.

Fara exceptie, un martisor era intotdeauna calculat si pus deoparte pentru destinatarul care prima in lista de favoriti ai zilei - tata. N-am sa uit bucuria retinuta, dar copilaroasa, cu care primea martisorul fetei lui de nici un metru jumatate. Ori mandria cu care isi purta apoi martisorul pe reverul drept al hainei, pe drumul spre birou, spre casa de la tara ori chiar spre garajul din spatele blocului. Nu uit nici cu cata stradanie il supravegheam apoi, zile in sir, ca nu cumva - din neatentie sau din graba - sa uite sau - Doamne fereste - sa piarda martisorul de la mine.

Prin urmare, am si acum, ascunsa intr-un sertar acasa, o colectie bine pusa la punct de martisoare. Nu le pot arunca, la fel cum nu m-am indurat ani de-a randul, nici in criza acuta de alternative, sa le ofer altor persoane. Sunt martisoarele copilariei mele.

Cand am crescut si, mai apoi, odata cu venirea in Bucuresti, am renuntat la gestul pueril de a oferi martisoare. Dar am pastrat cu sfintenie obiceiul de a darui, in fiecare an, macar un singur martisor, lui tata. Chiar daca trecerea timpului a redus din entuziasmul ce insotea ritualul, stiu sigur ca in adancul sufletului, bucuria momentului ramasese nechimbata.

Anul acesta, din pacate, oricat as vrea, nu o mai pot face. Asa ca ingaduiti-mi gestul pueril de a transmite astfel martisorul meu cu drag pentru barbatul cel mai drag din viata mea. Asa cum unii arunca o farama de dragoste in spatiul virtual, sperand ca va ajunge la cei pe care ii iubesc in taina, asa si eu pun aici martisorul meu pentru tata, cu speranta, naiva, ca il va vedea, va sti cat de mult il iubesc si se va bucura de el.

O primavara fericita,
Danii

Primul meu 2 in carnet

Azi am vazut The Notebook, din nou. Am ridicat sceptic din spranceana. M-am mai maturizat.

"La crucea dintre ani si lumi" sau Mesajul meu cu drag pentru voi

Privesc pe geam, din camera roz, din orasul mic, de unde se agata harta in cui.

Ma uit la lumile astea care se desfasoara in jurul meu si nu simt nimic. Niciuna nu-i a mea desi toate-s ale mele.
Inainte, masinile de lux aliniate in fata unei usi opulente ma anunta ca lumea "buna" din oras petrece in singurul club de fitze al municipiului. Acolo unde am petrecut si eu mai demult seri voioase si lipsite de prea multe griji.
Cam la aceeasi distanta in stanga, credinciosii (oare cati or mai fi?) s-au adunat in Biserica sa petreaca cumpana dintre ani in cantec de rugaciune. E prima data cand remarc asta. Rugaciunile ajung pana la mine odata cu basul si bubuielile clubului.
Sub nasul meu de la etajul doi, trec periodic grupuri de oameni veseli, precipitati, preocupati sa ajunga mai repede la caldura (sau alcoolul) din casa urmatoarei gazde primitoare.
La capatul firului, o seama de oameni dragi isi intrerup pentru cateva minute petrecerea de departe, ca sa imi transmita gandurile lor bune.
In camera din dreapta, cel mai drag barbat din viata mea se chinuie sa respire, sa doarma, sa mai castige cateva ore, o zi, doua, poate chiar mai multe. Si, poate, sa bea cu mine gura de sampanie promisa. Astazi e ziua lui. Si ziua aceasta petrecuta impreuna e tot ce am sperat in 2010. In urma cu cateva ore, era cat pe-aci sa o pierdem. Sper insa ca am recuperat-o si ca vom reusi sa ne bucuram de inceputul de an pe de-a-ntregul.

Acum in casa e cald si liniste. Ma uit la oameni, la artificii, la silicoanele si mustatile de pe TV, ascult vorbele tipate ale trecatorilor, si, din cand in cand, aud si cate o rugaciune. Mi-e foarte greu sa spun ce simt. Aproape ca nu simt nimic. In schimb, constat.

Un 2010 foarte greu, dar si foarte frumos pe alocuri, s-a terminat. Nu stiu foarte multe despre 2011, insa simt si sper ca ne va aduce tuturor mai mult bine.
Unii schimba anii cum si-ar schimba sosetele. Automat, fara prea multe ganduri si introspectii. Altii recurg la toate mobilizarile de forte necesare pentru a bifa una dintre putinele ocazii de distractie din an. Unii profita de ocazie sa isi justifice setea de betie. Altii, ca sa dea ctrl-alt-delete, reboot si refresh pentru a porni de la zero ceva mai bun. Mai sunt si cei ce construiesc metodic, care isi rezerva 2-3 minute pentru a trage linia, a face bilantul si a stabili bugetul de obiective si realizari din Noul An. Sunt insa si cei care, pur si simplu, se bucura de moment. Ca l-au atins, ca sunt, ca simt, ca iubesc, ca spera. Primul an ca familie, primul Revelion in doi, ultimul Revelion ca celibatar s.a.m.d. Ma incadrez si eu pe aici, chiar daca nu in cele mai fericite conditii. Sunt insa extrem de recunoscatoare pentru acest An Nou.

Asa ca dati-mi voie, de la capatul unui 2010 plin de lectii, sa va urez multa sanatate, suficienta intelepciune incat sa alegeti - din noianul de oportunitati out-there - pe cele care vi se potrivesc si va pot umple viata de lumina. Suficient zel incat sa va urmariti obiectivele si sa munciti cu spor pentru ceea ce va implineste. Mai adaug un strop de noroc, echilibru, liniste, o inima mare si deschisa ca sa ii iubiti pe cei dragi si sa apreciati fiecare minutel petrecut langa ei.

La multi ani cu drag,
Danii

Batranica din Piata Romana

In seara asta, in Romana. O batranica - mica, mai mica decat mine, imbrobodita si cu privirea blanda - a venit la mine cu un buchet de flori - mare, galben. M-a intrebat daca nu vreau sa le cumpar, ca sa se poata duce si ea acasa. Am intrebat-o cat costa - 6 lei. Am deschis geanta si, cat scotoceam prin ea dupa portofel, batranica a inceput sa mi se destainuie - ca are artrita, ca strange bani pentru medicamente. Mecanic, mi-am inchis urechile fata de vorbele ei - aceeasi pleiada de povesti pe care o spun toti pe pilot automat ca sa ii induplece pe potentialii cumparatori, mi-am zis. Doar ca eu eram induplecata de cand am zarit-o - blandetea aceea din ochii ei o mai vedeam in copilarie, in privirea bunicii mele. Am scos 10 lei si i-am intins batranicii care imi ajungea pana la umar.
Nu pot sa-mi scot din cap reactia ei - a scos un sunet temator, de uimire bucuroasa, a intins mana si, in aceeasi secunda, si-a aplecat si fruntea si mi-a sarutat mana care tinea bancnota. Asa cum saruta credinciosii mana preotului care le intinde impartasania.
Nu am cuvinte sa descriu ce durere simt si acum cand imi revine imaginea in fata ochilor. Pentru unii, fericirea inseamna aceiasi 10 lei pe care noi nu dam doi bani.

Lectia zilei

Pastreaza intotdeauna o sticla de vin rosu in casa. Nu se stie niciodata cand vei avea nevoie de ea.

Acestea fiind spuse, ma declar oficial.. bucatareasa! Ha-ha, la ce altceva v-ati gandit?:)
Profit de extazul pe care mi-l provoaca minunatia de pui in sos picant cu vin, pe care tocmai am scos-o din cuptor, si ma proclam totalmente in favoarea gatitului. Din cand in cand, din pura placere, cu masura si mult drag, face bine la dezvoltarea personala:)

Cap, burtica, INIMA - via Tudor Chirila

Tudor Chirila descrie foarte frumos, prin cuvintele unui copil, ce simti cand iubesti pe cineva.

Am vrut sa scriu initial un post despre lectiile de maturitate pe care le-am primit in ultimii 3 ani si, mai ales, in ultima perioada. M-am oprit insa inainte, aproape intamplator, pe blogul lui Chirila. Si n-am mai simtit nevoia sa scriu decat atat. Intr-un fel sau altul, "Cap, burtica, INIMA" e tot ceea ce am simtit in ultima perioada.