Fizica emotionala

Cand am implinit 18 ani am primit probabil cele mai frumoase doua cadouri din viata mea:
1. Un buchet de bujori de la baiatul de care eram indragostita pana in varful urechilor (adus acolo de bunele si nebunele mele prietene, carora li-l cerusem cadou - pe baiat:) N-au gasit o funda rosie suficient de mare sa mi-l ambaleze asa cum cerusem, asa ca i-au amplasat bujorii in mana.
2. O minge de ping-pong cu o felicitare atasata, de la un bun si drag coleg de liceu.
La vederea bujorilor am rosit, la citirea felicitarii mi-au dat lacrimile de emotie.
A trecut prea mult timp ca sa mai tin minte exact ce scria pe ea, desi mult timp dupa aceea am putut recita dintr-o suflare mesajul. In mare, mi se spunea ca atunci, la 18 ani, eram perfecta, sferica, precum mingiuca, roza si saltareata de bucurie si de atata energie pozitiva.

Am si acum mingea de ping-pong acasa, la loc de cinste, desi multi din cei ce imi pasesc pragul se mira la ce mi-o fi folosind. Acum un an sau doi, am gasit-o deformata, cu o gaura imensa in mijloc, care fura cam jumatate din forma ei initiala. Probabil tot cam atunci am patit si eu la fel. Numai ca, daca imi pot inchipui ce a patit mingiuca mea candva perfecta - vezi lectia despre ciocnirea plastica de la fizica -, nu prea am stat sa ma gandesc ce se intampla cu mine.
M-am plans zilele trecute bunului meu prieten ca mingea nu mai e rotunda, si am primit un raspuns nesperat de drag: " In sufletul tau, e."

Pentru ca deformarea pe care am suferit-o eu e elastica:)