Nu ma intereseaza ce se intampla peste trei ani

Azi. De fapt ieri. Adica 15 ianuarie. Prima zi cu chef de munca de la inceputul anului. Sa fie starea de satietate dupa circa doua saptamani de youtube si hilizit cu colegii, ori mai bine respiratia grea si nervoasa a deadline-ului, fix in ceafa mea?...
Oricum ar fi, am zis ca deadline-ul se traieste cel mai bine cu jumatate de ora inainte de terminarea programului, cand toti pleaca acasa si ramane doar seful, asteptand sa editeze textul tau, pe care tu atunci te gandesti sa il incepi.. Asa ca am pornit de dimineata ziua-mea-cu-chef-de-munca, la 11.30, la o cafea cu o PR-ista dragutica si Country Managerul clientului ei, sa ne cunoastem:)
Si ne-am cunoscut, vreme de doua ore, uitate de lume si de deadline-uri intr-un restaurant din Victoriei, in care sigur am sa revin, de dragul ambientului, al caracatitei din menu, al preturilor foarte ok si al celor mai profi chelneri din cati am vazut pana acum in Romania.
In fine, nu despre restaurant aveam de gand sa vorbesc, nici despre cum am scris ca o nebuna in seara aceasta, ci despre un lucru. Un lucru minunat si atat de simplu, incat nu l-as fi vazut cu atata claritate decat spus de un om care, prin functie si statut, reprezinta exact opusul esentei lucrului astuia.

Incerc sa rezum: Country Managerul - o femeie tanara, frumoasa, desteapta, super deschisa, dar si super infipta in meseria ei si foarte-foarte focusata - dar o femeie care, citita in CV-ul ticsit de pozitii de Key Account, e doar un om de vanzari, un corporatist si nimic mai mult. Femeia asta e si mama unui pui de 3 ani pentru care refuza sa se duca mai devreme de ora 10 la birou, ca sa il poata duce la gradi (desi regula corporatiei americane in care lucreaza prevede clar ocuparea pozitiei de start cel tarziu la ora 9). Mai mult, in doua ore, a fost intr-un mod impecabil si Country Manager, si mama, si prietena.

Nu m-as fi asteptat sub nicio forma ca lucrul, minunea, revelatia diminetii mele tarzii sa vina de la omul de vanzari din ea: "In vanzari, inveti sa gandesti ACUM. Vreau sa obtin ceva peste 3 luni/doua saptamani/o zi sau azi, ACUM ma duc si obtin. Nu exista daca si parca. Iar "Ce se va intampla peste 3 ani" nu intereseaza pe nimeni."

Duca-se zilele meditative in care cautam sensul vietii si rostul nostru pe pamant. Continuand asa, murim fara sa le fi aflat. Pentru ca scopul vietii noastre nu e sa cautam scopul vietii noastre, ci sa o traim. Pur si simplu.

Ca oamenii astia geniali din clip.