De ce acasa mi-e tot timpul bine

Nu stiu altii cum sunt... dar eu cand vin acasa imi incarc bateriile pentru inca o luna de Bucuresti.
Eu, sambata dimineata, dupa 7 ore de drum, noaptea, Bucuresti-Suceava: invinetita de somn si frig, cu aceleasi multe cute intre sprancene de la uitat-sa-privesc-senin, necomunicativa si cu fata de "capitalist" pe care o adopt in mod consecvent, care vrea sa aduca a "voi nu vedeti ca eu sunt un om cu griji si probleme serioase de rezolvat?!"
Eu, (aproape) marti dimineata, inainte de alte 7 ore de drum, ziua, Suceava-Bucuresti: cred ca mai am vreo doua cute in frunte, dar asta pentru ca sunt cam chioara de somn, si totusi, ascult muzica pe net, fara niciun chef de dormit, fara grija ca maine ma asteapta "probleme serioase de rezolvat"; Comunicativa, dar nu prea mai am cu cine, am vorbit pana i-am adormit pe toti din casa mea (si din alte case:) Ba, am si facut vreo doua texte, si le-am facut cu drag si-n tihna, de parca ar fi cu totul alte texte decat cele care ma asteapta la birou.

Mda, datele problemei nu prea sunt schimbate, doar locul. Ei, si atunci, de ce oare la SV tot timpul lucrurile par mai simple decat la Buc, de parca viata ar deveni dintr-o data rozalie?

SENZATIONAL!!! M-a lovit revelatia: Pentru ca aici viata chiar este mai roz! Camera mea intreaga e roz!! M-am obisnuit atat de tare cu ea ca nici nu-mi mai dau seama, dar, da! camera mea de acasa, in care am crescut in chip de fluturas vesel care este, are patru pereti roz ca bomboanele. Mi-aduc si acum aminte cum sora mea mai mare, metalista la vremea aceea, a innebunit cand la alegerea varului, puiul mic al familiei a avut drept de preemptiune asupra culorii si a decis, invariabil, ROZ...

Gata! cand ma mut in garsoniera mea, cand si unde o fi, imi varuiesc peretii. Poate nu roz, dar o culoare vesela tot gasesc:)