Guma de mestecat

Azi la metrou un copil de vreo 4-5 ani invata sa faca baloane din guma. Mama i-a explicat pe scurt cam care sunt pasii de urmat, dupa care i-a zis "Si de acum, trebuie sa incerci de unul singur, incerci, incerci si o sa vezi ca poti sa faci si tu." Dupa care a urmat inevitabila replica din partea copilului (spusa in timp ce punea guma la incercare): "Si daca nu stiu?.."
Am zambit atunci mamei (ca reactie la inocenta copilului) si in sinea mea (cand am intrezarit metafora).
Cu totii suntem niste copii care invatam sa facem baloane. La inceput ne conduce curiozitatea sau dorinta de a face si noi ce pot altii. Si apoi, teama ca nu stim, sau, mai bine zis, credem ca nu stim pentru ca nu am mai trecut niciodata prin experienta respectiva. In cazurile fericite, avem alaturi de noi o persoana care ne indruma, cu caldura sau prefacuta autoritate, aratandu-ne atat cat e nevoie sa stim ca sa putem pleca din loc. De aici incolo, e treaba noastra sa ne descurcam, sa ne dorim suficient de mult reusita incat sa incercam si a doua, si a treia, si a zecea oara. Copilul a incercat si probabil in curand se va intrece cu colegii de gradinita la facut baloane cat mai mari.
Iar mentalitatea asta va trebui sa o pastreze toata viata. Pentru ca, pe parcurs, vor fi multe gume de mestecat, mai tari sau mai usor maleabile, care vor trebui sa prinda forma si dimensiunea dorite. Si cand nu va fi cineva acolo care sa-i spuna sa nu inghita guma sau sa nu sufle prea tare, ca bula se va sparge... ei bine, experienta ori cel putin instinctul format cu timpul vor trebui sa o suplineasca. Important e sa incerce.