Tema pentru acasa - episodul n

Dragilor, va anunt cu entuziasm ca sunt specialist in promovare. Am facut in ultimele luni campanii de promovare pentru tot felul de produse si servicii, de la inghetata, la servicii de turism, consultanta de management, site-uri de tot felul, biciclete, suplimente nutritive s.a.m.d.
Le-am facut bine - mi s-a zis - si le-am facut pro-bono.

Cum asa? Pai, noua gaselnita a oricarui angajator de PR este sa iti dea o tema pentru acasa, prin care el - chipurile - iti testeaza abilitatile de strateg in ale promovarii, dar prin care, de fapt, isi suplimenteaza rezerva de creativitate in-house. Ca sa nu fiu cu totul rea, unii chiar vroiau sa angajeze, dar tam-nesam se facea ca strategul in comunicare mai trebuia sa stie si sa conduca dubite, sa se mute in alt oras sau sa accepte sa lucreze pe 25% din salariu.

Inadmisibil. Asa ca, in timp ce ideile mele zburatacesc libere prin birourile diverselor companii din tara, contra unor tarife bunicele de PR pe care nu le voi vedea niciodata, eu continui sa explorez maruntisul din buzunar si interviurile de angajare.

Simt insa ca se leaga ceva si, cat de curand, voi veni cu vesti proaspete din lumea de biznis. Pana atunci, ma duc sa plamadesc o idee de campanie pentru niste solutii de securitate online.

Ai curaj sa sari?

O analogie cum nu se poate mai inspirata si mai adevarata, in acelasi timp:
Scara Ierarhica, conceptul atat de mult promovat in interiorul multinationalelor, este de fapt un trapez, pe care insa foarte putini ajung sa il descopere, din lipsa de initiativa, de curiozitate si de curaj. Explica mai bine Tom Fishburne, omul jumatate manager, jumatate caricaturist, care are in buzunar un creion magic si o diploma Harvard si care a impanzit lumea, presa internationala si multinationalele cu desenele sale iscusite.

Mie nu mi-a placut niciodata ideea de scara ierarhica. Am fugit de cand ma stiu de conceptul acesta, pentru ca nu m-am imaginat niciodata asteptand la coada, cu un numar de ordine in mana, in speranta ca urmatoarea cabina telefonica ce se va elibera imi va fi atribuita.. Drept pentru care anul trecut am facut un salt, cu ochii mai mult inchisi si cu speranta ca voi prinde din zbor bara care trebuie.. Mi-am dat seama apoi ca am nimerit mai sus, dar pe alta scena, una care nu se potrivea intocmai cu ceea ce imi imaginasem. Nici la bal, nici la spital.
Am stat numai cat sa imi trag sufletul, sa ma dezmeticesc si sa analizez situatia. Acum sar din nou. Inchid iar ochii (saltul e mai palpitant si merita tot efortul asa), dar virez mai mult spre dreapta, caci poate de data asta ma prind de bara care trebuie.. Daca nu, reiau salturile pana cand ori nimeresc, ori ma fac acrobat pe viata, ori antre(pre)nor..

Guma de mestecat

Azi la metrou un copil de vreo 4-5 ani invata sa faca baloane din guma. Mama i-a explicat pe scurt cam care sunt pasii de urmat, dupa care i-a zis "Si de acum, trebuie sa incerci de unul singur, incerci, incerci si o sa vezi ca poti sa faci si tu." Dupa care a urmat inevitabila replica din partea copilului (spusa in timp ce punea guma la incercare): "Si daca nu stiu?.."
Am zambit atunci mamei (ca reactie la inocenta copilului) si in sinea mea (cand am intrezarit metafora).
Cu totii suntem niste copii care invatam sa facem baloane. La inceput ne conduce curiozitatea sau dorinta de a face si noi ce pot altii. Si apoi, teama ca nu stim, sau, mai bine zis, credem ca nu stim pentru ca nu am mai trecut niciodata prin experienta respectiva. In cazurile fericite, avem alaturi de noi o persoana care ne indruma, cu caldura sau prefacuta autoritate, aratandu-ne atat cat e nevoie sa stim ca sa putem pleca din loc. De aici incolo, e treaba noastra sa ne descurcam, sa ne dorim suficient de mult reusita incat sa incercam si a doua, si a treia, si a zecea oara. Copilul a incercat si probabil in curand se va intrece cu colegii de gradinita la facut baloane cat mai mari.
Iar mentalitatea asta va trebui sa o pastreze toata viata. Pentru ca, pe parcurs, vor fi multe gume de mestecat, mai tari sau mai usor maleabile, care vor trebui sa prinda forma si dimensiunea dorite. Si cand nu va fi cineva acolo care sa-i spuna sa nu inghita guma sau sa nu sufle prea tare, ca bula se va sparge... ei bine, experienta ori cel putin instinctul format cu timpul vor trebui sa o suplineasca. Important e sa incerce.