Running out of pink...

Chipul vesel, prietenos isi arata coltii.
Brusc, dintr-o data, tradand perioada mare de timp in care s-au chinuit cu greu sa se ascunda in spatele buzelor zambitoare. Cu obraji rosii, ochi inlacrimati de furie, cu tremur in vene si in glas. Si rand pe rand, imi toarna ca-ntr-un repertoriu bine cugetat toata pleiada de venin pe care am tot sperat sa n-o cunosc aici. Incerc sa domolesc potopul, sa ii explic ca nu e locul lui aici si acum, ca daca precipitatiile depasesc volumul maxim acceptat toata cultura din ultimele (aproape) doua luni se strica.. Si nu vreau asta. Si intentia mea nu a fost si nu este sa iau locul nimanui, sa stric ciorbele nimanui, ci doar sa fac treaba, sa facem treaba bine, sa accept pareri diferite de ale mele si sa pot exprima pareri diferite, cu unicul scop de a face lucrurile sa mearga in directia dorita.
Cred ca spectrul roz prin care vad eu munca in echipa e ori deformat, ori prost perceput de altii. Ori, mai nasol, e desuet intr-o societate in care munca intr-o companie nu mai e de mult vasala bunului mers al companiei.
Acum, anticipam o reactie de genul asta. Era prea frumos ca sa fie adevarat. Si stropul de scepticism (pe care bine am facut ca l-am pastrat) se dovedeste a fi foarte util. Imi pare rau insa ca e asa.
De acum, da-i inainte cu discursuri bine studiate ca sa nu lase loc de cutite pe la spate, inainte cu obraz gros si pielea spatelui bine batucita, caci cutitele oricum isi vor cauta loc intre coaste; tot inainte cu rabdare si cu speranta ca pana la urma chipul va redeveni vesel si va intelege.
Am probabil unul dintre cei mai fain sefi din lume. Lucrez intr-o companie pe care o promovez cu mandrie, caci cred in produsele, istoria si valorile ei. E locul in care am sperat din tot sufletul sa ma integrez, caci nu vad acum alt loc mai bun pentru mine - poate doar sa mi-l creez singura.
So wish me luck. And strength. And very good communication skills.