Where you're gonna be?

Cand te-ai trezit ultima data in zori de zi, la 5 dimineata, cand soarele inca nu a rasarit? Cand, dintr-un motiv necunoscut, nu mai ai stare in cearsaf, iar ganduri si imagini semi-onirice se imbulzesc in fata pleoapelor inca lipite, asa ca decizi dintr-o data sa iei tot boom-ul asta de energie si prospetime neasteptata si sa faci tot ce iti vine in cap pe moment, sa seize the day (sau, ma rog, the morning, pana bateria incomplet incarcata pe timpul noptii se va fi terminat)?
Sa deschizi geamul larg si sa te intampine aerul rece, pe care il simti pana in adancul inimii, si linistea atemporala? Un latrat de caine ici, un ciripit adormit de vrabiuta colo, un cucurigu nu prea convins de la un cocos inca somnoros din departare?
Sa iesi din pat direct pe usa, sa faci o tura de parc, sa zambesti tamp si energic oamenilor-marmota care apar pe rand din vizuine si se tarasc cu greu spre o noua zi de munca.
Sa citesti, sa scrii, chiar si pe blog, sa faci planuri pentru o zi sau doua, sau noua, sau pentru viata intreaga. Nu stiu de ce, dar mie una, in astfel de momente toate lucrurile imi par atat de simple, gasesc solutii pentru orice, am pana si curajul necesar pentru acele lucruri-pe-care-nu-am-avut-niciodata-curaj-sa-le fac-ori-spun. De-as gasi o modalitate de a stoca toata starea asta pozitiva (si curajul, butofhorse) asa cum fac savantii cu energia... La o adica, nu pot sa ma trezesc in fiecare dimineata la 5 am. Sau bine, pot, dar starea de spirit n-ar mai fi sub nicio forma una de exaltare. Si, oricum, de aia e frumoasa o dimineata cum e asta, pentru ca e rara. (Ultima pe care o tin minte s-a intamplat la tara si cred ca aveam vreo 14 ani, pe vremea cand ascultam melodia de mai jos la un casetofon stereo). Carevasazica, neata!