Mi-a luat o zi intreaga, dar...

Aud pe fundal aplauzele in cinstea primului contract negociat de subsemnata la noul job. Sau sunt doar eu care ma felicit singura?

Daca a fost pana acum un lucru pe care sa-mi fie greu sa il fac, sa simt ca ma depaseste, ca n-am chef si nici idee de unde sa-l incep si cum sa-l iau, acela a fost negocierea. De orice fel. Ma oboseste. In special cea care implica expresii care-mai-de-care mai voalate, desi toate spun in final "Ba, nu-mi convine. Mai vreau ceva."
Ce-i asta?? Ce-atata pierdere de timp? Daca s-ar putea, as prefera sa se stabileasca din start niste formule precise, niste clauze contractuale clare, astfel incat partilor sa nu le ramana de facut decat un fel de fill-in-the-blanks dupa ecuatiile respective. Economistesti timp si bani, cum zic reclamele la detergenti.
Fara ocolisuri, fara subterfugii si strategii de a trage plapuma cat mai mult pe partea ta de pat. De ce sa nu stabilesti din start, simplu si direct: "Astea-s regulile mele, astea-s regulile tale, hai sa vedem cum se pupa. Nu se pupa? Na bineee, atunci hai sa ne intalnim la jumatate si suntem amandoi multumiti."
WTF? Scriind astea imi dau seama ca e cam greu ce vreau eu. Da, pana si eu m-am bucurat azi pentru fiecare procent in plus obtinut. Si pe orice parte as intoarce situatia, se incapataneaza sa iasa in fata o concluzie de genul "Tu esti multumit, iar eu sunt multumita ca nu esti tu atat de multumit pe cat ai vrea."

Problema asta cu satisfactia invers proportionala e nasoala, si totusi justificata in afaceri. Business-ul e business, banii dicteaza, c'est la vie.
Dar proportionalitatea inversa e grava in celalalt tip de contracte, esential din punctul meu de vedere, si anume cel care implica doi oameni, un plus, un egal si o relatie.. La urma urmei, tot un contract este si o relatie, nu? Investesti si vrei sa primesti ceva in schimb, ca sa se puna egalul ala intre efort si efecte, cum ne invata manualul de economie.
Iar cand rentabilitatea investitiei scade pe termen lung, efortul nu mai e justificat de efecte, atunci una din parti se declara nemultumita si contractul este reziliat.
Daca ar fi stabilite din start clauzele contractuale, fiecare parte ar sti in ce se baga si rezilierea s-ar putea face civilizat prin acordul partilor - in timp util, fara litigii si fara interventia vreunui tert.
La polul opus, sunt insa relatiile care incep cu si persista in lipsa unei discutii sincere si deschise, in ideea ca oricum pe parcurs se vor purta negocieri care sa aduca partile pe un front comun (fara a se sti exact care e si cum arata acesta). Nu-i de mirare deci ca majoritatea contractelor intre indivizi iau forma unei serii de negocieri taraganate, a unei rugi continue ca poate-poate va mai tine, a unui tom intreg de stratageme prin care fiecare incearca sa il pacaleasca pe celalalt si sa ocupe un centimentru patrat in plus de plapuma... Pana la un moment dat cand plapuma cedeaza sub greutatea de scotch, petice, adevaruri ascunse si negocieri de genul "Nu sunt multumit/a, dar macar nici tu sa nu fii".
Atunci, subiectii contractului se trezesc brusc descoperiti, cu (asta-mi place cel mai mult) o expresie de maxima stupoare si nedumerire pe fata, iar circul de acuze, comisii si victimizari ia locul frontului comun de altadata.

Dar poate ca oamenilor chiar le plac astfel de situatii, din moment ce sunt tot mai multe, la tot pasul. Oriunde ma invart, dau peste tot felul de interpretari unilaterale, alambicate si diforme, lungite la nivel de comisii de interpreti ad-hoc, cand de fapt raspunsurile si rezolvarea stau intr-o cu totul alta parte: pe cealalta jumatate de pat.

Deci, revenind: "Astea-s regulile mele, astea-s regulile tale, hai sa vedem cum se pupa." Gresesc, sau merita o aplauza mica acolo?