Elefantul roz, mic, mic..

E prea mic ca sa conduca un Logan papuc, un SUV sau, dupa cum bine stim, o dubita..
Prea mic sa ajunga sa-si schimbe singur becul din baie sau sa-si puna draperii noi fara interventia unor echipamente si mecanisme complexe.
Suficient de mic incat sa isi balangane picioarele si sa atinga abia usor cu ele podeaua, cand sta asezat cuminte pe scaun.

DAR
Suficient de mare incat sa se simta observat ciudat de toate privirile, din toate directiile, intocmai ca Elefantul-roz-din-mijlocul-incaperii, despre care stie deja mai toata lumea.

Da, am inceput munca intr-o noua companie. Si mi-am facut urechi ca ale lui Dumbo de cat m-am zgait sa pricep noua ordine mondiala. Si mi-am prins urechile alea in tot felul de norme si proceduri de lucru. Am vrut ordine si disciplina dupa luni de trilulilu, poftim ca am. Asa ca vin iar si zic: ai grija ce iti doresti..

Ai curaj sa sari?

O analogie cum nu se poate mai inspirata si mai adevarata, in acelasi timp:
Scara Ierarhica, conceptul atat de mult promovat in interiorul multinationalelor, este de fapt un trapez, pe care insa foarte putini ajung sa il descopere, din lipsa de initiativa, de curiozitate si de curaj. Explica mai bine Tom Fishburne, omul jumatate manager, jumatate caricaturist, care are in buzunar un creion magic si o diploma Harvard si care a impanzit lumea, presa internationala si multinationalele cu desenele sale iscusite.

Mie nu mi-a placut niciodata ideea de scara ierarhica. Am fugit de cand ma stiu de conceptul acesta, pentru ca nu m-am imaginat niciodata asteptand la coada, cu un numar de ordine in mana, in speranta ca urmatoarea cabina telefonica ce se va elibera imi va fi atribuita.. Drept pentru care anul trecut am facut un salt, cu ochii mai mult inchisi si cu speranta ca voi prinde din zbor bara care trebuie.. Mi-am dat seama apoi ca am nimerit mai sus, dar pe alta scena, una care nu se potrivea intocmai cu ceea ce imi imaginasem. Nici la bal, nici la spital.
Am stat numai cat sa imi trag sufletul, sa ma dezmeticesc si sa analizez situatia. Acum sar din nou. Inchid iar ochii (saltul e mai palpitant si merita tot efortul asa), dar virez mai mult spre dreapta, caci poate de data asta ma prind de bara care trebuie.. Daca nu, reiau salturile pana cand ori nimeresc, ori ma fac acrobat pe viata, ori antre(pre)nor..

M-am casatorit!!

Draga cititorule,

Imi cer iertare pentru ultimele zile de tacere. M-a luat viata pe sus si n-am mai reusit sa adun nici doua vorbe coerente pe monitor. Am inceput anul din plin, cu rasturnari de situatii, surprize peste surprize, asteptari, idei si sperante multe, plus, spre final, o mica reunine ca pentru un nou inceput cu cativa prieteni apropiati. Zeci de schimburi de pareri, zeci de planuri pentru viitor, zeci de intrebari si cateva raspunsuri. In special unul.

Caci, da, intre timp, m-am casatorit!

De cateva zile deja, ne bem cafeaua impreuna dimineata, se uita la mine in timp ce respir o tigara si desenez alte si alte idei pe fumul din jur, ma lasa sa fac planuri de viitor si pentru el, o data cu mine.. Ascultam aceeasi muzica, ma asteapta rabdator cat timp citesc o carte, ma lasa sa dorm dimineata pana tarziu, doar ma tine noaptea treaza:)
Da, recunosc. Desi am zis ca n-am sa o fac, m-am dedicat total lui si numai lui si te-am neglijat, cititorule. Dar sa nu te superi, caci nu esti singurul. Si prietenii s-au bosumflat si pufnesc in pumni de fiecare data cand le spun ca am planuri.
Te rog sa ma ierti, draga cititor; promit ca de acum n-o sa se mai intample.

Cu drag, (inca) a ta,

Danii
Proaspat maritata cu Jobul.