Tine minte: 1 iulie. Bucuresti. Music Club. Seara de alternativ, cu Byron, Publika si Amsterdams.
De Byron m-am indragostit ultima data cand am fost in Silver Church. Canta, interpreteaza, dar, mai ales, compun, foarte-foarte frumos.
Baietii de la Publika m-au convins aseara, intr-un concert live care m-a energizat mai mult decat mi-as fi inchipuit ca e posibil, dupa o zi intreaga de alergatura prin oras. M-a impresionat vocea incredibila a solistului, foarte depeche-like, cu care a interpretat si Personal Jesus, si Du Hast, si Teardrop - toate la fel de bine. M-a dus un pic inapoi in vremurile copilariei, cand faceam cunostinta cu Depeche si Metallica pentru prima data, ascultand casetele furate de la sora si verisorii mai mari. Astept sa ii vad mai mult cu piese proprii.
Pe Amsterdams inca nu i-am vazut (rushinica...), dar o surpriza e intotdeauna bine-venita. In plus, ceva imi spune ca va fi o surpriza placuta:)
Ne vedem acolo!!!
sâmbătă, 19 iunie 2010
luni, 7 iunie 2010
Danii's on the job

Na, motivul pentru care nu mai scriu. M-am facut constructor. Trebaluiesc zi si noapte la baze de date, relatii noi, fac ordine si disciplina in casa, in carti, printre directoare si fisiere, dezinstalez, sterg, instalez lucruri noi, inchid socoteli, fac altele, semnez acte, pun stampile si semnaturi si asez lucrurile frumos, din nou, in ordine. Partea nasoala cu curatenia generala este ca nu stii niciodata cat va tine.
Dar de data asta chiar fac smotru general, cu gandul ca prea devreme nu mai am de gand sa reiau povestea. Una peste alta, am descoperit gustul bun al supei de spanac, al covrigilor cu stafide si al unui pahar de vin alb si rece, servit seara tarziu, sentimentul ciudat de placut pe care ti-l da programul fix de munca si, mai mult ca niciodata, placerea cartilor citite pe franturi.
Si pentru barbatul care intotdeauna va fi numarul unu in viata mea: La multi ani, Bazil!
miercuri, 2 iunie 2010
Aici n-am spus
Vineri, 4 iunie, incepand cu orele 17.00 (ora Romaniei), Mishu are ceremonia de absolvire a MIT-ului. Citit pe litere sau ca un cuvant romanesc, pentru oamenii de rand, tot aia-i.
Prima oara cand am auzit de el, la 15 ani, Massachusetts Institute of Technology, cel de peste rau de Boston si de peste ocean de Romania, nu mi-a parut mai mult decat prescurtarea sa: un mit. Mishu ne povestea despre el ca despre viitorul sau sigur. Nici nu intrase bine la liceu si avea deja in cap cum va deveni olimpic international la chimie, cum va fi el acceptat cu bursa si cum va face cercetare in lab. Noi (si in special persoana de fata) ne zgaiam la el, dadeam reprobator din cap si ne plangeam ca nu e fun, ca-i serios cand noi vrem sa bem suc cu ochii-n stele.
Mai tarziu, pe la 20-si-un-pic de ani, MIT citit pe litere era locul ala abstract de unde veneau studiile cu impact global si descoperirile revolutionare din domeniul energiei, neurologiei, biochimiei s.a.m.d. Despre care mai citeam ocazional in presa internationala, mai putin in cea romaneasca. Si unde fusese acceptat Mishu.
A mai trecut o vreme si MIT a devenit cazarea mea pentru cateva zile, din care n-am inteles mai mult decat "Ce fain ca poti sa te plimbi prin facultate noaptea", "Ce de chestii faine au astia pe aici, ia uite, parca-i un muzeu", "Au si parc, ce tare", "Uite niste cladiri strambe, colorate si interesante", "Uite inca una pe sub care trece trenul (intamplator, era si institut de cercetat creierul - n.r.)", "Subway e cel mai bun sandvis", "Uite-asa functioneaza stroboscopul" si "Aici va fi elementul duduțiu (vorbim de tabloul lui Mendeleev, da?)".
Acum, la 25 de ani, ma mandresc cum n-am stiut sa ma mandresc vreo zece ani de zile, de ce om fain am cunoscut in viata mea. Ii mai zic si acum ca n-are nicio sansa, doar asa, de dragul vremurilor trecute si, nu de alta, dar sa nu uite de unde a plecat:)
L.E.: Daca stau bine sa ma gandesc, tocmai ce s-au facut 9 ani de cand ne cunoastem: ii datorez multe lucruri, dar cel mai tare ii multumesc ca mi-a setat din start standarde foarte inalte - in relatii, in viata profesionala, in general.
Mishu, sa nu te umfli in pene, daa? Si sa zambesti frumos la camera cand arunci chipiul in sus! Se uita poporul la tine..
Prima oara cand am auzit de el, la 15 ani, Massachusetts Institute of Technology, cel de peste rau de Boston si de peste ocean de Romania, nu mi-a parut mai mult decat prescurtarea sa: un mit. Mishu ne povestea despre el ca despre viitorul sau sigur. Nici nu intrase bine la liceu si avea deja in cap cum va deveni olimpic international la chimie, cum va fi el acceptat cu bursa si cum va face cercetare in lab. Noi (si in special persoana de fata) ne zgaiam la el, dadeam reprobator din cap si ne plangeam ca nu e fun, ca-i serios cand noi vrem sa bem suc cu ochii-n stele.
Mai tarziu, pe la 20-si-un-pic de ani, MIT citit pe litere era locul ala abstract de unde veneau studiile cu impact global si descoperirile revolutionare din domeniul energiei, neurologiei, biochimiei s.a.m.d. Despre care mai citeam ocazional in presa internationala, mai putin in cea romaneasca. Si unde fusese acceptat Mishu.
A mai trecut o vreme si MIT a devenit cazarea mea pentru cateva zile, din care n-am inteles mai mult decat "Ce fain ca poti sa te plimbi prin facultate noaptea", "Ce de chestii faine au astia pe aici, ia uite, parca-i un muzeu", "Au si parc, ce tare", "Uite niste cladiri strambe, colorate si interesante", "Uite inca una pe sub care trece trenul (intamplator, era si institut de cercetat creierul - n.r.)", "Subway e cel mai bun sandvis", "Uite-asa functioneaza stroboscopul" si "Aici va fi elementul duduțiu (vorbim de tabloul lui Mendeleev, da?)".
Acum, la 25 de ani, ma mandresc cum n-am stiut sa ma mandresc vreo zece ani de zile, de ce om fain am cunoscut in viata mea. Ii mai zic si acum ca n-are nicio sansa, doar asa, de dragul vremurilor trecute si, nu de alta, dar sa nu uite de unde a plecat:)
L.E.: Daca stau bine sa ma gandesc, tocmai ce s-au facut 9 ani de cand ne cunoastem: ii datorez multe lucruri, dar cel mai tare ii multumesc ca mi-a setat din start standarde foarte inalte - in relatii, in viata profesionala, in general.
Mishu, sa nu te umfli in pene, daa? Si sa zambesti frumos la camera cand arunci chipiul in sus! Se uita poporul la tine..
luni, 31 mai 2010
Sa mai pun un cantecel..
.. sa ne veselim nitel:)
Asta, ca sa compensez tacerea din ultimul (mult) timp. Am implinit 25 de ani. Am muncit. Si-am invatat. Ca asa fac oamenii maturi si responsabili.
Asta, ca sa compensez tacerea din ultimul (mult) timp. Am implinit 25 de ani. Am muncit. Si-am invatat. Ca asa fac oamenii maturi si responsabili.
vineri, 21 mai 2010
Prea-plin-ca-sa-incapa-in-titlu
Am mai zis-o si sper sa pot sa o tot zic: Exista oameni pe lumea asta care iti inspira respect pana la lacrimi. Atat de mare, atat de mari, incat nu indraznesti decat sa ii privesti de la distanta.
Astazi, distanta a fost de maxim 5 metri. Mai mult n-am indraznit, desi fara doar si poate, s-ar fi putut. Dar cand moderatorul conferintei a zis "Sunt sigur ca aveti foarte multe intrebari pe care vreti sa i le adresati dlui Beligan".. eu m-am blocat.
O mie de intrebari zburataceau in creier - aceleasi pe care asa frumos le ordonasem in repetate randuri, cand visam cu ochii deschisi "Cum ar fi sa ma intalnesc cu Maestrul si sa am ocazia sa ii vorbesc, fie si pentru 3 secunde? Ce l-as intreba??.."
"- Ce sfaturi i-ati da unui copil - nu, copilului dvs.! - cand face primul pas in viata?"
"- V-ati intrebat vreodata, de-a lungul deciziilor pe care le-ati luat, unde va duc ele si cum va vor marca existenta? Si v-a pasat de asta?"
"- V-ati fi inchipuit, la 21 de ani, ca veti ajunge aici?"
"- Ce inseamna aici-ul asta pentru dvs.?"
"- Ce compromisuri ati facut, dar mai ales, ati evitat? Si cum?"
"- Care au fost greselile (caci trebuie sa le fi facut, altfel nu stiu ce sa mai cautam noi, imperfectii, pe lumea asta) care v-au determinat viata? Si fara de care practic n-ati fi fost?"
"- Cum v-ati descrie viata intr-un singur cuvant?"
"- Care sunt lucrurile de capatai in familia Beligan? Sa stim si noi, sa ne oranduim frumos viata.."
Banale intrebari. Ele, aceleasi, ordonatele de mai demult, stateau naclaite acum, cand aveau sansa sa iasa la suprafata, si nu mai faceau nicio noima. M-am surprins, deci, ascunzandu-ma in spatele stalpului pe care pana atunci il sprijinisem: ca nu cumva privirea directa si patrunzatoare a Maestrului sa cada asupra privirii mele goale.
Si am mai observat ceva: Cand Beligan a tacut, sala s-a golit si ea subit. Nu sesizasem pana atunci cat fusese de goala de fapt (cu cateva exceptii notabile) inca de la inceput. Un tropot s-ar fi auzit, de pasi ezitanti dand inapoi, la unison, daca invitatii n-ar fi fost frumos oranduiti pe scaune. Asa, s-a lasat doar o tacere lunga si o singura privire de 91 de ani scruta vioi, aproape sfidator, pe toate celelalte cateva zeci. Nu avea insa nicio asteptare si nu cred c-a fost dezamagita sa primeasca inapoi doar 2 intrebari.
Caci Maestrul e obosit. Nu de viata, ci de lipsa de consistenta din jur. De aceea n-am indraznit sa ma aproprii, sa spun, sa intreb. Si-mi place sa ma amagesc ca tot de aceea inghetasera si reporterii cu microfoanele lor atarnate - nu din indolenta.
**
Am cunoscut-o insa pe Lamia. LAMIA BELIGAN. Un om si o figura care mi-au placut mult pe scena, dar care m-au cucerit total in realitate. O persoana care poate n-aduce decat prin nume si fizionomie cu Maestrul. Dar de o bogatie launtrica extraordinara. Care cred ca va acapara, la un moment dat, scena.
Am abordat-o cu nod in gat si rugamintea sugrumata, incoerenta, inoportuna, sa duca mai departe mesajul meu de stima catre tatal sau. Apoi am amutit. Si am zabovit asa, nauca si muta minute bune, ascultand naturaletea discutiilor cu cei din jur. Si, nu stiu cum, m-am trezit vorbind si eu cu ea, vreo 30 de minute, tinandu-ne de mana si lacrimand. Teama de penibilul abordarii mele s-a dus cand mi-a intins prieteneste mana. A revenit rapid ulterior, desi mi-e greu sa cred ca un zambet si o privire inlacrimata ca acelea pe care mi le-a oferit pot fi "jucate".
Astazi m-am simtit mai mica decat oricand. Dar la plecare, oamenii nu mai aveau loc pe trotuare de zambetul pe care il duceam. Al meu, al Lamiei, al lui Beligan la intrebarile cele doua.
**
Exista oameni pe lumea asta care iti inspira respect pana la lacrimi. Astazi am plans ceva mai mult.
Astazi, distanta a fost de maxim 5 metri. Mai mult n-am indraznit, desi fara doar si poate, s-ar fi putut. Dar cand moderatorul conferintei a zis "Sunt sigur ca aveti foarte multe intrebari pe care vreti sa i le adresati dlui Beligan".. eu m-am blocat.
O mie de intrebari zburataceau in creier - aceleasi pe care asa frumos le ordonasem in repetate randuri, cand visam cu ochii deschisi "Cum ar fi sa ma intalnesc cu Maestrul si sa am ocazia sa ii vorbesc, fie si pentru 3 secunde? Ce l-as intreba??.."
"- Ce sfaturi i-ati da unui copil - nu, copilului dvs.! - cand face primul pas in viata?"
"- V-ati intrebat vreodata, de-a lungul deciziilor pe care le-ati luat, unde va duc ele si cum va vor marca existenta? Si v-a pasat de asta?"
"- V-ati fi inchipuit, la 21 de ani, ca veti ajunge aici?"
"- Ce inseamna aici-ul asta pentru dvs.?"
"- Ce compromisuri ati facut, dar mai ales, ati evitat? Si cum?"
"- Care au fost greselile (caci trebuie sa le fi facut, altfel nu stiu ce sa mai cautam noi, imperfectii, pe lumea asta) care v-au determinat viata? Si fara de care practic n-ati fi fost?"
"- Cum v-ati descrie viata intr-un singur cuvant?"
"- Care sunt lucrurile de capatai in familia Beligan? Sa stim si noi, sa ne oranduim frumos viata.."
Banale intrebari. Ele, aceleasi, ordonatele de mai demult, stateau naclaite acum, cand aveau sansa sa iasa la suprafata, si nu mai faceau nicio noima. M-am surprins, deci, ascunzandu-ma in spatele stalpului pe care pana atunci il sprijinisem: ca nu cumva privirea directa si patrunzatoare a Maestrului sa cada asupra privirii mele goale.
Si am mai observat ceva: Cand Beligan a tacut, sala s-a golit si ea subit. Nu sesizasem pana atunci cat fusese de goala de fapt (cu cateva exceptii notabile) inca de la inceput. Un tropot s-ar fi auzit, de pasi ezitanti dand inapoi, la unison, daca invitatii n-ar fi fost frumos oranduiti pe scaune. Asa, s-a lasat doar o tacere lunga si o singura privire de 91 de ani scruta vioi, aproape sfidator, pe toate celelalte cateva zeci. Nu avea insa nicio asteptare si nu cred c-a fost dezamagita sa primeasca inapoi doar 2 intrebari.
Caci Maestrul e obosit. Nu de viata, ci de lipsa de consistenta din jur. De aceea n-am indraznit sa ma aproprii, sa spun, sa intreb. Si-mi place sa ma amagesc ca tot de aceea inghetasera si reporterii cu microfoanele lor atarnate - nu din indolenta.
**
Am cunoscut-o insa pe Lamia. LAMIA BELIGAN. Un om si o figura care mi-au placut mult pe scena, dar care m-au cucerit total in realitate. O persoana care poate n-aduce decat prin nume si fizionomie cu Maestrul. Dar de o bogatie launtrica extraordinara. Care cred ca va acapara, la un moment dat, scena.
Am abordat-o cu nod in gat si rugamintea sugrumata, incoerenta, inoportuna, sa duca mai departe mesajul meu de stima catre tatal sau. Apoi am amutit. Si am zabovit asa, nauca si muta minute bune, ascultand naturaletea discutiilor cu cei din jur. Si, nu stiu cum, m-am trezit vorbind si eu cu ea, vreo 30 de minute, tinandu-ne de mana si lacrimand. Teama de penibilul abordarii mele s-a dus cand mi-a intins prieteneste mana. A revenit rapid ulterior, desi mi-e greu sa cred ca un zambet si o privire inlacrimata ca acelea pe care mi le-a oferit pot fi "jucate".
Astazi m-am simtit mai mica decat oricand. Dar la plecare, oamenii nu mai aveau loc pe trotuare de zambetul pe care il duceam. Al meu, al Lamiei, al lui Beligan la intrebarile cele doua.
**
Exista oameni pe lumea asta care iti inspira respect pana la lacrimi. Astazi am plans ceva mai mult.
Etichete:
Lamia Beligan,
Mari Actori Romani,
onoare,
Radu Beligan,
teatru,
viata
joi, 20 mai 2010
Vineri, la 3. Neaparat!
Pentru cei care nu pot sa isi stapaneasca lacrimile dupa fiecare spectacol cu Radu Beligan. Pentru cei capabili sa admire si sa asculte prin toti porii un om care a trait - din toate punctele de vedere - dublu, triplu, cvadruplu fata de noi toti. Pentru cei pur si simplu pasionati de teatru si de viata:
Vineri, 21 mai, ora 15, Teatrul National Bucuresti - Lansare CD nr.2 din Colectia "Mari Actori Romani" - Maestrul Radu Beligan. Intrare libera.
Vineri, 21 mai, ora 15, Teatrul National Bucuresti - Lansare CD nr.2 din Colectia "Mari Actori Romani" - Maestrul Radu Beligan. Intrare libera.
sâmbătă, 15 mai 2010
Pe repede inainte
Ma trezesc, beau cafea, ma imbrac, plec de acasa, ajung la birou, muncesc, muncesc si mai muncesc putin, plec acasa, ajung acasa, dorm dusa, visez exceluri, ma trezesc transpirata si chiauna. A trecut o saptamana, e ok, inca n-am intrat in paine, dar ma pregatesc de asta. O sa gestionez un cont tare dragut, care va pune un punct istet pe 'i'-urile din 'disciplina' si mai tare decat o facea deja 'compania'.
Sunt la un excel si cateva intalniri distanta de anuntul oficial al mutarii si cele 40-si-ceva(!##%?!?) de aparitii saptamanale in media. Pana atunci, e weekend, asa ca sarbatoresc cum se cuvine, tocind pentru examene..
Pentru voi restul, va recomand din suflet sa mergeti la Visul unor simfonii de vara.
Sunt la un excel si cateva intalniri distanta de anuntul oficial al mutarii si cele 40-si-ceva(!##%?!?) de aparitii saptamanale in media. Pana atunci, e weekend, asa ca sarbatoresc cum se cuvine, tocind pentru examene..
Pentru voi restul, va recomand din suflet sa mergeti la Visul unor simfonii de vara.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)