Cafea cu gust amar si aroma de zambet

M-am trezit tarziu, cu un mesaj tiuind in telefonul de serviciu inca de la ora 7 fara un minut. I-am raspuns, 3 ore mai tarziu, cu un zambet in glas si mii de griji in minte. Inainte insa, am zis buna dimineata teancului de reviste, acte si treburi urgente care ma intampina fidel pe birou in fiecare zi, pe drumul catre prima gura de cafea.
Azi nu e o zi mult diferita de toate celelalte. A venit, in mare, cu acelasi gen de preocupari si intrebari, cu aceeasi cantitate de oboseala acumulata de-a lungul ultimelor luni de zile si cu aceeasi pofta de muzica si de umblat hai-hui dintotdeauna.
Cu toate astea, ziua de azi o simt ca pe un re-boot.

Mi-am revazut aseara colegii. Si prin colegi, ma refer la oamenii cu care am impartit pana acum 5 luni un coltisor de redactie. Cred ca o sa-i port tot timpul in suflet, pe unii dintre ei mai mult ca pe ceilalti, si o sa le fiu vesnic recunoscatoare pentru zambetele calde, vorbele inspirate si truda zilnica pentru o presa mai buna. Aroma e de zambet, gustul e amar.

Am asistat aseara la celebrarea a 20 de ani de capitalism. Am deschis cu infrigurare ziarul de dimineata sa vad rezumatul: 20 de ani e o perioada scurta de timp, raportata la istorie. Prea scurta ca sa se intample minuni. Iar tara noastra avea oricum nevoie de mai mult timp ca sa-si revina din handicap, chiar si in ipoteza unei conduceri responsabile. Eforturile sporadice ale unor politicieni in sensul schimbarii pozitive (atunci cand au putut fi duse la bun sfarsit) i-au costat mult in termeni de nervi, timp si popularitate. Daca mai exista, mana de oameni cu initiative politice bune prefera acum conul de umbra si propria bunastare psihica si fizica, in loc sa se zbuciume pentru un popor iresponsabil. Initiativele antreprenoriale, mai dese, au pornit haotic si continua asa dupa doua decenii - un slalom perpetuu printre legi mereu in miscare.
Raportati la istorie si la contextul mondial, suntem niste inapoiati. Realizarile din ultimii 20 de ani, desi semnificative, ne tin inca departe de realitatea mondiala. Tranzitia catre democratie s-a facut in statistici, nu si in mintile oamenilor. Ca sa parafrazez un prieten american, contam pe glob cam cat negru sub unghie, poate nici atat. Intentiile bune ale unora sunt praf in ochii comparativ cu intunecimea si debusolarea norodului. Si partea trista e ca nici nu avem garantia ca modelele internationale pe care le urmam sunt bune; dimpotriva, avem toate motivele sa ne indoim de ele.
Imi vin in minte acum discursurile pompoase ale unor politicieni trasi pe dreapta. Persista zambetul de la plecare al lui Dan Sucu (Mobexpert), omul care in ultimele luni a tot tras semnale de alarma la adresa viitorului economiei romanesti. Evenimentul de aseara a avut aroma de zambet, gustul a fost insa amar.

Si cafeaua de azi are gust amar; aroma de zambet se pastreaza de aseara si are legatura strict cu bucuria revederii colegilor dragi. Mai e la mijloc si raza de speranta ca eu voi avea timp sa fac mai bine - pentru mine, daca nu pentru mai multi.
Cred ca drama tarii asteia e ignoranta, mai mult ca in alte tari in curs de dezvoltare. De aici pleaca lipsa de intelegere a poporului fata de lumea in care traieste. De unde rezulta iresponsabilitatea cronica a peste 20 milioane de romani. Un popor intreg actioneaza sub impulsul beneficiului imediat, fara strategie si fara minimul de atentie acordat efectelor pe termen lung ale actiunilor individuale. Si ramane surprins cand se trezeste dupa 20 de ani la cativa milimetri fata de linia de start. Un popor intreg se comporta iresponsabil, dar cere cu vehementa responsabilitate si eficienta unui singur om: presedintele. Pun pariu ca 99% dintre cei mai zgomotosi nici nu stiu ce inseamna asta. Ce rezulta seamana cu presul de mucuri de tigara din urma salvatorilor Rosiei Montane.
Cu putin noroc, or mai fi 1 milion de romani responsabili. As fi ipocrita sa spun ca ma numar printre ei. Dar macar caut cosul de gunoi inainte de a arunca pe jos si-mi caut propriile greseli inainte de a arunca cu vina.