Cu ochii larg deschisi

Iau o pauza de respiro.
Mi se zburatacesc nervii prin vene, imi misuna lacrimile in spatele pleoapelor, imi bate inima in stomac, ma doare capul de suparare, si ciuda, si neputinta, iar pe alocuri, mi se opreste respiratia pentru cateva secunde.
Nu mai pot.
Nu pot continua sa ma zbat pentru problemele altora, cand ei nu vor sa inteleaga, sa si le rezolve. Mi se rupe inima in doua, de mila si de durere, cand vad atata nefericire, dar si atata incrancenare in sufletele oamenilor. Mai mult, dau peste tot de probleme - ale altora, caci in vartejul asta, nici nu mai am energie sa ma gandesc la mine. Si nici nu mai vreau - daca descopar cumva si pe acolo ceva in neregula? Parca am deschis usa unui cersetor, si toti amaratii si sarmanii din lumea asta au navalit dupa el. Toti. Si eu ii las pe toti sa intre asa, cu bocancii murdari de existenta lor mizera, si sa navaleasca la mine in casa. In goana lor orbeasca, nu-si dau seama ca ma calca pe talpi, ca ma imbrancesc si ca bagajele lor greoaie ma zgarie in treacat pe maini si pe fata. Si eu nu ripostez, ca-i simt ai mei si ma simt responsabila pentru ei.
Dar boala, ura, mizeria, saracia, nefericirea, rautatea, neputinta sunt peste tot.
Iar cand nu le au, oamenii si le creeaza: printr-o tendinta bolnava de a vedea doar intr-o directie (si aia prost aleasa), prin refuzul de a (se) intelege, de a actiona cu cap, matur si responsabil, prin lipsa acuta de empatie si incapacitatea totala de comunicare. Si de aici, un intreg cerc vicios: caci nimic nu se impregneaza mai bine in peretii caselor, in haine, in par si in inimi ca nefericirea.
Cand nu sunt in cercul imediat de cunostinte, sunt la televizor, pe undele radio, la coada la magazin, in discutiile colegilor de autobuz, in urechea omului care vorbeste la telefon in apropiere.
Se spune ca virusul B e cel mai contagios si mai viclean dintre virusi, dar un studiu pe care l-am citit recent spune ca starile emotionale il detroneaza cu brio. Studiul respectiv arata ca proasta dispozitie, nefericirea si orice sentiment negativ se transmit de la distanta si ajung sa influenteze nu numai actiunile individuale, dar si decizii de business ori politice. Principiul de actiune e bataia de fluture care provoaca o furtuna in coltul opus al lumii.

In asemenea context, orice om prins in mijlocul vartejului provocat de altii are cam doua optiuni: se agita sa-i ajute pe ceilalti si se afunda in noroi pana la ochi dupa ei, pana se pierde in mocirla, tot tinand mana intinsa degeaba, sau se sustrage cu egoism si cu inima crapata, ia o gura mare de aer, lasandu-i pe ceilalti sa-si vada de ale lor in continuare (sau sa NU vada, dupa caz).

Eu azi am zis stop. Cred ca poti ajuta mai mult pastrandu-ti mintea intreaga si sufletul curat, decat acolo, cu manecile suflecate si noroiul pana la piept. Iti pastrezi energia pentru momentul cand cineva chiar va dori sa iasa din groapa.
Mai cred si ca fericirea sau nefericirea e o chestiune legata de alegere; iar chestia asta poate fi inteleasa in mai multe feluri: ca alegi zilnic cum sa fii, fericit au ba; dar si ca o alegere proasta la momentul T zero poate da nastere unui lant al slabiciunilor egal cu nefericire la infinit.

Si poliloghia asta as putea-o duce la infinit, dar pun stop si aici. La urma urmei, concentrandu-te prea mult pe aspectele nasoale e ca si cum le-ai trai. Mai bine casc ochii, inhalez aer rece de noiembrie, miros Craciunul pe strazi si aud optimism in vocea lui Armstrong. Hai sa alegem o viata frumoasa.