As vedea filmul asta oricand, on and on, si nu m-as plictisi. Ziua, noaptea, in pat, pe scaun, in picioare, pe bucati sau tot odata.. Sa fie Asia, Scarlett, ideea de a calatori in lumea larga, faptul ca personajele isi gasesc cu greutate locul? Ori, poate, chiar e un film foarte bun, cu muzica buna?.. Dap, tocmai l-am mai vazut o data.
duminică, 6 decembrie 2009
joi, 3 decembrie 2009
Pe vremea mea...
Anul trecut pe vremea asta (plus/minus o saptamana) mergeam la festivalul de film francez, chicoteam si ascultam muzica la birou, pierdeam o revista draga, castigam un om drag, faceam planuri indraznete, aveam gauri in buget, dar si mici bucurii in suflet.
Acum doi ani, in 2007, tot pe vremea asta, abia ma dezmeticeam dupa o vara completa in State si visam la un Craciun de poveste, tot american, undeva in Maine.
Cu patru ani in urma, traiam din plin prima iubire pe - ce alta melodie mai buna decat - Happy Hippo, "The lion sleeps tonight". Eram un copil care crea coregrafii, canta din toata inima in vazul tuturor, zambea cat casa si in tot acest timp isi imagina ca e un om mare.
Acum, pe vremea asta, ma simt ca Romania - intr-o perpetua tranzitie. Tot cant din inima, dar in intimitatea casei mele. Tot zambesc, desi uneori ca sa maschez lacrimile. Dansez, uneori ca medicament, alteori din pura placere.
Nu-s chiar copil, dar nici om mare dupa norma societatii nu vreau sa fiu.. mai ales ca Happy Hippo e inca printre video-urile mele preferate. La urma urmei, pe ce criterii clasifici oamenii in mari si mici?
Daca esti posac, vesnic ingrijorat si zaci in resemnare, nu mai gusti un cantec shod, nu mai razi prosteste si nu mai dansezi, se cheama ca esti mare? Matur??
Iar daca ai 35 de ani, un job ticsit de responsabilitati, casa ta, masina, verigheta, si inca te pierzi printre rafturile cu jucarii din hipermarket si-ti umpli casa de obiecte si rasete vesele, se cheama ca esti pueril?? Copil??? Sau se cheama ca te bucuri de viata?
Sa tupaim, asadar!
Acum doi ani, in 2007, tot pe vremea asta, abia ma dezmeticeam dupa o vara completa in State si visam la un Craciun de poveste, tot american, undeva in Maine.
Cu patru ani in urma, traiam din plin prima iubire pe - ce alta melodie mai buna decat - Happy Hippo, "The lion sleeps tonight". Eram un copil care crea coregrafii, canta din toata inima in vazul tuturor, zambea cat casa si in tot acest timp isi imagina ca e un om mare.
Acum, pe vremea asta, ma simt ca Romania - intr-o perpetua tranzitie. Tot cant din inima, dar in intimitatea casei mele. Tot zambesc, desi uneori ca sa maschez lacrimile. Dansez, uneori ca medicament, alteori din pura placere.
Nu-s chiar copil, dar nici om mare dupa norma societatii nu vreau sa fiu.. mai ales ca Happy Hippo e inca printre video-urile mele preferate. La urma urmei, pe ce criterii clasifici oamenii in mari si mici?
Daca esti posac, vesnic ingrijorat si zaci in resemnare, nu mai gusti un cantec shod, nu mai razi prosteste si nu mai dansezi, se cheama ca esti mare? Matur??
Iar daca ai 35 de ani, un job ticsit de responsabilitati, casa ta, masina, verigheta, si inca te pierzi printre rafturile cu jucarii din hipermarket si-ti umpli casa de obiecte si rasete vesele, se cheama ca esti pueril?? Copil??? Sau se cheama ca te bucuri de viata?
Sa tupaim, asadar!
sâmbătă, 28 noiembrie 2009
Fata cu agenda, v-ati pierdut sirul!
Stiti care-i culmea agendelor?
Dezorganizarea.
Cand scoala, jobul, munca domestica, cheltuielile, pana si intalnirile cu prietenii stau frumos oranduite intr-o agenda, se intampla ca devii dependenta de ea. Nu mai poti gandi, face cumparaturi si lucra eficient in absenta nelipsitei prietene de nadejde care-ti ordoneaza frumos si colorat ideile, dimineata la cafea sau seara inainte de culcare.. Ajungi sa gandesti ca o agenda, sa gasesti reconfortanta insiruirea de idei si planuri pe hartie (fie ea si hartie imaginara uneori).
Din exces de zel, adesea agenda zilnica depaseste cu mult limita umana de obiective. Si atunci incepi sa separi obiectivele - ca la carte - in functie de prioritate, importanta, destinatie.. In contextul acesta, achizitia de agende capata o semnificatie aparte; devii un critic exigent in materie de forma, culoare, grafica si structura. Si uite-asa, ajungi sa iti incarci viata cu agende frumoase, pe care esti oricand bucuros sa le dai oamenilor dragi, sa le rasfoiesti cu pofta anticipand ideile marete pe care urmeaza sa le gazduiasca. Si mai ajungi sa ai mult prea multe agende, toate pline: una pentru idei, una pentru planificarea zilei, una pentru casa&cumparaturi, una just-in-case..
Si-apoi stai sa te intrebi de ce e bahaos in capul tau. De ce trec zile la rand in care nu faci decat sa reportezi sarcini de azi pe maine, desi te simti muncit la maxim? Cum de esti dezorganizat si te simti ineficient cand te cari mereu cu 3 agende dupa tine?! Eu cred ca mi-am atins culmea. Paradoxal, singura solutie care-mi vine in minte acum e sa imi iau o agenda maaare (si doar una), cu care sa incep o revolutie a planificarii: gata cu stresul si nervii, reintra in vigoare pauza de masa, cititul presei si cel putin o melodie pe zi. Nu stiu de ce imi pare tare nerealist planul asta de bataie...
Voi cum va organizati munca? Cine castiga in fata deadline-ului: munca sau viata personala?
Dezorganizarea.
Cand scoala, jobul, munca domestica, cheltuielile, pana si intalnirile cu prietenii stau frumos oranduite intr-o agenda, se intampla ca devii dependenta de ea. Nu mai poti gandi, face cumparaturi si lucra eficient in absenta nelipsitei prietene de nadejde care-ti ordoneaza frumos si colorat ideile, dimineata la cafea sau seara inainte de culcare.. Ajungi sa gandesti ca o agenda, sa gasesti reconfortanta insiruirea de idei si planuri pe hartie (fie ea si hartie imaginara uneori).
Din exces de zel, adesea agenda zilnica depaseste cu mult limita umana de obiective. Si atunci incepi sa separi obiectivele - ca la carte - in functie de prioritate, importanta, destinatie.. In contextul acesta, achizitia de agende capata o semnificatie aparte; devii un critic exigent in materie de forma, culoare, grafica si structura. Si uite-asa, ajungi sa iti incarci viata cu agende frumoase, pe care esti oricand bucuros sa le dai oamenilor dragi, sa le rasfoiesti cu pofta anticipand ideile marete pe care urmeaza sa le gazduiasca. Si mai ajungi sa ai mult prea multe agende, toate pline: una pentru idei, una pentru planificarea zilei, una pentru casa&cumparaturi, una just-in-case..
Si-apoi stai sa te intrebi de ce e bahaos in capul tau. De ce trec zile la rand in care nu faci decat sa reportezi sarcini de azi pe maine, desi te simti muncit la maxim? Cum de esti dezorganizat si te simti ineficient cand te cari mereu cu 3 agende dupa tine?! Eu cred ca mi-am atins culmea. Paradoxal, singura solutie care-mi vine in minte acum e sa imi iau o agenda maaare (si doar una), cu care sa incep o revolutie a planificarii: gata cu stresul si nervii, reintra in vigoare pauza de masa, cititul presei si cel putin o melodie pe zi. Nu stiu de ce imi pare tare nerealist planul asta de bataie...
Voi cum va organizati munca? Cine castiga in fata deadline-ului: munca sau viata personala?
joi, 26 noiembrie 2009
N-am voie somn
Uf... citesc pe blogurile altora ca "ce bine ca maine e vineri, ca vineri e inainte de weekend, ca-n weekend e bine si roz".. si ma intreb: Cum era, dom'le, pe vremea aia?.. Ca la mine maine e vineri, si vineri e inainte de weekend, dar asta numai motiv de bucurie nu e. Asta inseamna doar ca mai am o zi sa rezolv lucrurile alea multe si nasoale pentru care am avut la dispozitie o saptamana, apoi 3 zile, apoi 2 si-acum una.. Si promit ca n-am stat degeaba pana acum! Ma dor oasele de la bagajele pe care le-am carat prin 3 trenuri si multe masini, ochii de la laptopul cu care traiesc in simbioza, capul de la nervii inutili si totusi prezenti, ma doare urechea de la atata ascultat, iar pe telefonul meu il doare bateria de la atatea descarcari si incarcari incomplete, pe fuga, mereu cu incarcatoare de imprumut. Zambetul amabil e imbecil acum, iar stresul sufera o depresie din lipsa de concediu.
As da o dushca mare de vodca pe gat, as striga din adancul plamanilor - nu, as urla de-a binelea - mi-as baga elegant picioarele in tot si m-as duce haiduceste in lumea larga.
Dar... trag aer in piept, gandesc pozitiv (sau, ma rog, incerc), caut rabdarea cu lupa si o scot la inaintare, caci maine e o noua zi. Adica, azi. Ca a trecut de 12.
Si daca va intrebati, da, sunt la Suceava.
De la nivelul oboselii acumulate in ultimul timp, ziua de vineri se anunta pantagruelica in termeni de efort, concentrare, munca, nervi si strans din dinti. Iar singura solutie ca sa ma menajez vineri e sa nu dorm azi.. adica tot vineri, dar la inceput. Am la dispozitie 17 ore. Asta mi-aduce aminte de task-force-urile din timpul facultatii, cand am atins performanta sa citesc 400 pagini in 4 ore. Sper ca mai stiu cum se face...
AMR: 16 ore si 45 minute.
As da o dushca mare de vodca pe gat, as striga din adancul plamanilor - nu, as urla de-a binelea - mi-as baga elegant picioarele in tot si m-as duce haiduceste in lumea larga.
Dar... trag aer in piept, gandesc pozitiv (sau, ma rog, incerc), caut rabdarea cu lupa si o scot la inaintare, caci maine e o noua zi. Adica, azi. Ca a trecut de 12.
Si daca va intrebati, da, sunt la Suceava.
De la nivelul oboselii acumulate in ultimul timp, ziua de vineri se anunta pantagruelica in termeni de efort, concentrare, munca, nervi si strans din dinti. Iar singura solutie ca sa ma menajez vineri e sa nu dorm azi.. adica tot vineri, dar la inceput. Am la dispozitie 17 ore. Asta mi-aduce aminte de task-force-urile din timpul facultatii, cand am atins performanta sa citesc 400 pagini in 4 ore. Sper ca mai stiu cum se face...
AMR: 16 ore si 45 minute.
marți, 24 noiembrie 2009
Oda tehnologiei
Celei care ma duce acum de la Bucuresti la Iasi si ma va duce maine de la Iasi la Suceava. Celei care, in tot acest timp, imi duce vorbele din locuri uitate de lume la Bucuresti, Suceava, Braila, Ploiesti si deleaga sarcini in numele meu.
Celei care, tot acum, imi poarta gandurile bune catre Iasi, din nou Suceava, Bucuresti si dincolo de ele.
Celei care, in ultimele 4 ore, m-a ajutat sa ma deplasez, in timp ce munceam, rezolvam, dezbateam, planificam si imi imaginam o gramazime de lucruri:)
Zi buna sa aveti, trec pe off-line, ca e apus de soare in miristile astea pe unde ma aflu si asemenea peisaj merita o carte.
Celei care, tot acum, imi poarta gandurile bune catre Iasi, din nou Suceava, Bucuresti si dincolo de ele.
Celei care, in ultimele 4 ore, m-a ajutat sa ma deplasez, in timp ce munceam, rezolvam, dezbateam, planificam si imi imaginam o gramazime de lucruri:)
Zi buna sa aveti, trec pe off-line, ca e apus de soare in miristile astea pe unde ma aflu si asemenea peisaj merita o carte.
duminică, 22 noiembrie 2009
Faceti copii
Da, da. Ati auzit bine. Faceti copii, dragilor. E pentru binele vostru.
1. Azi 22% dintre romani au votat cu bunul simt si cu masurile anti-criza adevarate, alea despre care scrie in carti si pentru care economistii din lumea larga nu au luat degeaba premii. Bag mana in foc ca cel putin jumatate dintre cele 22% au venit de la oameni sub 30 de ani si in special de la aceia care au stat cate 3-4-5 ore la cozi sa-si exercite amaratul de drept care le-a mai ramas. Inca 10 procente de copii si dadeam o sansa si bunului simt sa faca ce-i poate mintea. N-aveam garantia ca reprezentantii lui poarta chiloti de Superman si aveau sa scoata tara din criza, dar macar dadeam o sansa bunului simt ca ideologie reprezentativa, daca nu ca masura salvatoare. Eu zic in continuare ca cea mai mare drama a tarii asteia nu e criza economica, ci criza de caracter a oamenilor sai.
2. Alte cate 30 de procente s-au dus spre subventii, pensii si salarii - atentie - de la stat. Asta sustin cele doua variante semi-onirice ramase, adanc ancorate in trecutul nostru comunist. Acelea care "ne dau pensii mari, tot mai mari" in paralel cu cresterea salariilor bugetarilor. Peste cateva decenii, eu, voi si altii ca noi (care muncesc pana la epuizare pentru un trai decent pe planeta asta) o sa ajungem la pensie. Surpriza: n-o sa aiba cine sa contribuie la stat pentru pensia noastra, din moment ce tara asta e in criza de copii (aia care se mai nasc ori mor prin spitale mucegaite, ori fug mancand pamantul peste granite). Asa ca faceti copii ca sa aiba cine sa va dea bani de pensie, orbecaind pana la 12 noaptea prin birouri.
3. In momentul de fata, suntem batrani si-n buletin, si-n gandire. Suntem prosti, ignoranti, iresponsabili si naivi. Behaim cu steaguri in mana in speranta ca "tatucul" recunoscator ne va da si noua un mic si o bere in timp ce ne bate superior cu mana pe spate. Suntem mici, dar mici de tot, din moment ce trebuie sa stam cu sutele ore in sir ca sa compensam, printr-o stampila, ceea ce altii cu autocarele rezolva in 15 minute.
Asa ca faceti copii si apoi luati-va macar 30 minute pe zi ca sa le faceti educatie. Puneti-le o carte in mana, o vorba inteleapta in cap si o samanta de personalitate. Ca noi aparent n-am prea avut sansa.
1. Azi 22% dintre romani au votat cu bunul simt si cu masurile anti-criza adevarate, alea despre care scrie in carti si pentru care economistii din lumea larga nu au luat degeaba premii. Bag mana in foc ca cel putin jumatate dintre cele 22% au venit de la oameni sub 30 de ani si in special de la aceia care au stat cate 3-4-5 ore la cozi sa-si exercite amaratul de drept care le-a mai ramas. Inca 10 procente de copii si dadeam o sansa si bunului simt sa faca ce-i poate mintea. N-aveam garantia ca reprezentantii lui poarta chiloti de Superman si aveau sa scoata tara din criza, dar macar dadeam o sansa bunului simt ca ideologie reprezentativa, daca nu ca masura salvatoare. Eu zic in continuare ca cea mai mare drama a tarii asteia nu e criza economica, ci criza de caracter a oamenilor sai.
2. Alte cate 30 de procente s-au dus spre subventii, pensii si salarii - atentie - de la stat. Asta sustin cele doua variante semi-onirice ramase, adanc ancorate in trecutul nostru comunist. Acelea care "ne dau pensii mari, tot mai mari" in paralel cu cresterea salariilor bugetarilor. Peste cateva decenii, eu, voi si altii ca noi (care muncesc pana la epuizare pentru un trai decent pe planeta asta) o sa ajungem la pensie. Surpriza: n-o sa aiba cine sa contribuie la stat pentru pensia noastra, din moment ce tara asta e in criza de copii (aia care se mai nasc ori mor prin spitale mucegaite, ori fug mancand pamantul peste granite). Asa ca faceti copii ca sa aiba cine sa va dea bani de pensie, orbecaind pana la 12 noaptea prin birouri.
3. In momentul de fata, suntem batrani si-n buletin, si-n gandire. Suntem prosti, ignoranti, iresponsabili si naivi. Behaim cu steaguri in mana in speranta ca "tatucul" recunoscator ne va da si noua un mic si o bere in timp ce ne bate superior cu mana pe spate. Suntem mici, dar mici de tot, din moment ce trebuie sa stam cu sutele ore in sir ca sa compensam, printr-o stampila, ceea ce altii cu autocarele rezolva in 15 minute.
Asa ca faceti copii si apoi luati-va macar 30 minute pe zi ca sa le faceti educatie. Puneti-le o carte in mana, o vorba inteleapta in cap si o samanta de personalitate. Ca noi aparent n-am prea avut sansa.
sâmbătă, 21 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
