Asist de ceva vreme la o piesa trepidanta, tulburatoare, fascinanta de-a dreptul, care ma tine pironita in fata ecranului si-mi da pusee de suspans in stomac. Dar al carui gen nu am reusit inca sa il dibuiesc. O semi-epopee tragi-comica cu puternice accente grotesti. Va las sa o descoperiti siguri, aici.
Pentru opinii avizate, aici.
Din punctul meu de vedere, pana sa vedem finalul, emigram toti din tara. La urma-urmei, au si filmele cu final ambiguu farmecul lor, nu?
marți, 13 iulie 2010
duminică, 11 iulie 2010
5 lucruri mici care ne fac ziua frumoasa
1. Cafeaua sau fresh-ul de dimineata.
2. O melodie buna-buna, dupa stare si pofta inimii.
3. Telefonul matinal dat sau primit de la cineva drag. Cel mai dragi imi sunt oamenii dimineata la prima ora, cand au vocea bosumflata si usor nauca de "abia trezit din somn".
4. Copacii incarcati cu fructe din fata blocului. Cei mai fericiti dintre noi nu trebuie decat sa intinda o mana pe geam dupa o duda sau o caisa proaspat coapta.
5. Soare, mult soare dimineata, sau furtuna calda de vara.
Si atunci cand pare greu sa gasim macar unul singur:
6. Dr. Seuss - Oh, the places you'll go! - din punctul meu de vedere, lectura obligatorie pentru orice copil, carte de capatai pentru orice casa.
2. O melodie buna-buna, dupa stare si pofta inimii.
3. Telefonul matinal dat sau primit de la cineva drag. Cel mai dragi imi sunt oamenii dimineata la prima ora, cand au vocea bosumflata si usor nauca de "abia trezit din somn".
4. Copacii incarcati cu fructe din fata blocului. Cei mai fericiti dintre noi nu trebuie decat sa intinda o mana pe geam dupa o duda sau o caisa proaspat coapta.
5. Soare, mult soare dimineata, sau furtuna calda de vara.
Si atunci cand pare greu sa gasim macar unul singur:
6. Dr. Seuss - Oh, the places you'll go! - din punctul meu de vedere, lectura obligatorie pentru orice copil, carte de capatai pentru orice casa.
miercuri, 7 iulie 2010
Ce-ai face daca ai descoperi ca unul dintre prietenii tai e un criminal?
Nu v-ati pus intrebarea asta prea des pana acum, hmm..
Ei bine, mie nici nu mi-a trecut prin cap. Pana zilele trecute, cand presa americana a inceput sa duduie de o stire pe care cu greu mi-a venit sa o citesc, sa o cred, sa o inghit, sa o admit, sa o dau mai departe. Nici acum nu-mi vine, dar intrebarea din titlu nu-mi da pace, asa ca imi fac curaj si spun pe nerasuflate:
Unul dintre prietenii mei din State a fost acuzat de uciderea a trei persoane - doi barbati de 55, respectiv 30 de ani, si un copil de 10 ani.
Brrr...
Mi se blocheaza si acum creierul, mi se incurca cozile neuronilor in tot felul de sentimente si resentimente. Si, pe cat de convinsa sunt de veridicitatea stirii, pe atat de greu imi vine sa mi-l inchipui pe Thayne drept un criminal. Sa va explic:
L-am cunoscut acum 3 ani, in semi-vacanta de cateva luni in State. Eram o mana de romani (mai exact, trei romani si un turc) care s-au imprietenit cu o gasca mare de americani (mai exact, gasca s-a coagulat in jurul nostru, deh, romani sunt ospitalieri si prietenosi din fire..).
Thayne era puiul cel mic al trupei, avea doar 17 ani si - se vedea de la distanta - o gramada de probleme si putina copilarie la activ. Nevoia lui de apartenenta, de a fi ascultat, de atentie, ne-a facut pe toti sa il adoptam, cu toate cele - ochi, urechi, casa, masa. Asa cum l-am cunoscut atunci, Thayne era un pusti blond cu ochi albastri, pierduti, pofta de atletism si ambitii de a deveni US Marine soldier. Grave probleme de incredere in sine, grav background familial (parinti divortati, mama devenita lesbiana si narcomana, bunicul avar era unicul pilon stabil al familiei).
Thayne ne-a privit ca pe familia lui. Timp de o vara, in fiecare seara, aproape cu religiozitate, ne astepta sa ne duca cu masina acasa - ca sa nu fim nevoiti sa strabatem pe jos drumul de jumatate de ora pana la hotel, iar el sa poata sa mai vorbeasca cu cineva care chiar pare ca il asculta. Ne-a dus cu masina oriunde am vrut, oricand am vrut - un fel de pui de om docil si bucuros la cel mai mic strop de atentie.
La plecare, Thayne a fost unul dintre prietenii nostri americani care ne-au condus in zori de zi, cu tona de bagaje cu tot, pana la autobuz, cateva zeci de mile distanta de oras. Si tot el a fost cel care a parut cel mai afectat de plecarea noastra, cel care a si vrut sa vina dupa noi in Romania, desi nu stia nici macar unde e pe harta (tot ce ii trebuia era banuiala e ca acolo sunt mai multi oameni dispusi sa il asculte si sa ii fie prieteni).
N-am mai vorbit cu el de atunci, n-am mai stiut nimic de el, cu exceptia celor cateva fotografii de pe facebook, care il aratau intr-un fel imbucurator - mai matur, mai inconjurat de prieteni, mai indragostit.
Si acum, noianul asta de stiri, care-mi rascolesc prin creier si arunca un mare semn de intrebare asupra tuturor amintirilor mele. De la ziarele locale la washington post si msnbc, toata presa americana vuieste de crima groaznica al carei suspect principal este Thayne. Nu vreau sa vorbesc despre ea mai mult de atat, refuz, e prea oribil.
Dar vreti sa stiti care mi-a fost primul gand, dupa ce am depasit faza parului zburlit de pe sira spinarii? M-am intrebat cum se da un-friend pe FaceBook. Da, da, intr-atat de egoist si superficial.
M-am potolit cand mi-am dat seama ca nu se poate, iar apoi am bagat capul la cutie de rusine - unu, ca FaceBook nu e vreo piatra de temelie a relatiilor de prietenie. Si doi - ca nu te dezici de un prieten intr-o asemenea situatie, mi-am zis. Desi.. nici in ochi nu cred ca l-as mai putea privi, daca sentinta finala dovedeste ca este, intr-adevar, un criminal. Iar aici, ma bucur ca oricum sansele sa ne mai vedem vreodata erau minime.
Ma bucur sincer si egoist, caci, daca ar fi fost vorba de un prieten adevarat, apropiat... ei bine, nu stiu ce as fi facut.
Acum, spuneti si voi: Imaginati-va un prieten bun, cu care ati impartit casa, masa, timp, masini, aspiratii si amintiri frumoase. Si imaginati-vi-l acum cu tricoul patat de sange si numele pecetluit de o crima. Morbid, da. Infiorator, asemenea. Ipotetic, sa speram. Dar, totusi, ce ati face?
Va pun si-un cantec, pentru meditatie
Ei bine, mie nici nu mi-a trecut prin cap. Pana zilele trecute, cand presa americana a inceput sa duduie de o stire pe care cu greu mi-a venit sa o citesc, sa o cred, sa o inghit, sa o admit, sa o dau mai departe. Nici acum nu-mi vine, dar intrebarea din titlu nu-mi da pace, asa ca imi fac curaj si spun pe nerasuflate:
Unul dintre prietenii mei din State a fost acuzat de uciderea a trei persoane - doi barbati de 55, respectiv 30 de ani, si un copil de 10 ani.
Brrr...
Mi se blocheaza si acum creierul, mi se incurca cozile neuronilor in tot felul de sentimente si resentimente. Si, pe cat de convinsa sunt de veridicitatea stirii, pe atat de greu imi vine sa mi-l inchipui pe Thayne drept un criminal. Sa va explic:
L-am cunoscut acum 3 ani, in semi-vacanta de cateva luni in State. Eram o mana de romani (mai exact, trei romani si un turc) care s-au imprietenit cu o gasca mare de americani (mai exact, gasca s-a coagulat in jurul nostru, deh, romani sunt ospitalieri si prietenosi din fire..).
Thayne era puiul cel mic al trupei, avea doar 17 ani si - se vedea de la distanta - o gramada de probleme si putina copilarie la activ. Nevoia lui de apartenenta, de a fi ascultat, de atentie, ne-a facut pe toti sa il adoptam, cu toate cele - ochi, urechi, casa, masa. Asa cum l-am cunoscut atunci, Thayne era un pusti blond cu ochi albastri, pierduti, pofta de atletism si ambitii de a deveni US Marine soldier. Grave probleme de incredere in sine, grav background familial (parinti divortati, mama devenita lesbiana si narcomana, bunicul avar era unicul pilon stabil al familiei).
Thayne ne-a privit ca pe familia lui. Timp de o vara, in fiecare seara, aproape cu religiozitate, ne astepta sa ne duca cu masina acasa - ca sa nu fim nevoiti sa strabatem pe jos drumul de jumatate de ora pana la hotel, iar el sa poata sa mai vorbeasca cu cineva care chiar pare ca il asculta. Ne-a dus cu masina oriunde am vrut, oricand am vrut - un fel de pui de om docil si bucuros la cel mai mic strop de atentie.
La plecare, Thayne a fost unul dintre prietenii nostri americani care ne-au condus in zori de zi, cu tona de bagaje cu tot, pana la autobuz, cateva zeci de mile distanta de oras. Si tot el a fost cel care a parut cel mai afectat de plecarea noastra, cel care a si vrut sa vina dupa noi in Romania, desi nu stia nici macar unde e pe harta (tot ce ii trebuia era banuiala e ca acolo sunt mai multi oameni dispusi sa il asculte si sa ii fie prieteni).
N-am mai vorbit cu el de atunci, n-am mai stiut nimic de el, cu exceptia celor cateva fotografii de pe facebook, care il aratau intr-un fel imbucurator - mai matur, mai inconjurat de prieteni, mai indragostit.
Si acum, noianul asta de stiri, care-mi rascolesc prin creier si arunca un mare semn de intrebare asupra tuturor amintirilor mele. De la ziarele locale la washington post si msnbc, toata presa americana vuieste de crima groaznica al carei suspect principal este Thayne. Nu vreau sa vorbesc despre ea mai mult de atat, refuz, e prea oribil.
Dar vreti sa stiti care mi-a fost primul gand, dupa ce am depasit faza parului zburlit de pe sira spinarii? M-am intrebat cum se da un-friend pe FaceBook. Da, da, intr-atat de egoist si superficial.
M-am potolit cand mi-am dat seama ca nu se poate, iar apoi am bagat capul la cutie de rusine - unu, ca FaceBook nu e vreo piatra de temelie a relatiilor de prietenie. Si doi - ca nu te dezici de un prieten intr-o asemenea situatie, mi-am zis. Desi.. nici in ochi nu cred ca l-as mai putea privi, daca sentinta finala dovedeste ca este, intr-adevar, un criminal. Iar aici, ma bucur ca oricum sansele sa ne mai vedem vreodata erau minime.
Ma bucur sincer si egoist, caci, daca ar fi fost vorba de un prieten adevarat, apropiat... ei bine, nu stiu ce as fi facut.
Acum, spuneti si voi: Imaginati-va un prieten bun, cu care ati impartit casa, masa, timp, masini, aspiratii si amintiri frumoase. Si imaginati-vi-l acum cu tricoul patat de sange si numele pecetluit de o crima. Morbid, da. Infiorator, asemenea. Ipotetic, sa speram. Dar, totusi, ce ati face?
Va pun si-un cantec, pentru meditatie
luni, 5 iulie 2010
Melodia de azi
Stiu, stiu, nu disculpa lipsa indelungata. Dar sa-mi fie cu iertare, dupa 2 ore de somn si 500 de kilometri, doar melodia asta mi-a mai trezit simturile azi. Norma de semne, maine, dupa ce rumeg putin o veste tare tulburatoare pe care-am primit-o azi.
sâmbătă, 19 iunie 2010
Alternativ
Tine minte: 1 iulie. Bucuresti. Music Club. Seara de alternativ, cu Byron, Publika si Amsterdams.
De Byron m-am indragostit ultima data cand am fost in Silver Church. Canta, interpreteaza, dar, mai ales, compun, foarte-foarte frumos.
Baietii de la Publika m-au convins aseara, intr-un concert live care m-a energizat mai mult decat mi-as fi inchipuit ca e posibil, dupa o zi intreaga de alergatura prin oras. M-a impresionat vocea incredibila a solistului, foarte depeche-like, cu care a interpretat si Personal Jesus, si Du Hast, si Teardrop - toate la fel de bine. M-a dus un pic inapoi in vremurile copilariei, cand faceam cunostinta cu Depeche si Metallica pentru prima data, ascultand casetele furate de la sora si verisorii mai mari. Astept sa ii vad mai mult cu piese proprii.
Pe Amsterdams inca nu i-am vazut (rushinica...), dar o surpriza e intotdeauna bine-venita. In plus, ceva imi spune ca va fi o surpriza placuta:)
Ne vedem acolo!!!
De Byron m-am indragostit ultima data cand am fost in Silver Church. Canta, interpreteaza, dar, mai ales, compun, foarte-foarte frumos.
Baietii de la Publika m-au convins aseara, intr-un concert live care m-a energizat mai mult decat mi-as fi inchipuit ca e posibil, dupa o zi intreaga de alergatura prin oras. M-a impresionat vocea incredibila a solistului, foarte depeche-like, cu care a interpretat si Personal Jesus, si Du Hast, si Teardrop - toate la fel de bine. M-a dus un pic inapoi in vremurile copilariei, cand faceam cunostinta cu Depeche si Metallica pentru prima data, ascultand casetele furate de la sora si verisorii mai mari. Astept sa ii vad mai mult cu piese proprii.
Pe Amsterdams inca nu i-am vazut (rushinica...), dar o surpriza e intotdeauna bine-venita. In plus, ceva imi spune ca va fi o surpriza placuta:)
Ne vedem acolo!!!
Etichete:
alternativ,
Amsterdams,
Bucuresti,
Byron,
Music Club,
Publika
luni, 7 iunie 2010
Danii's on the job

Na, motivul pentru care nu mai scriu. M-am facut constructor. Trebaluiesc zi si noapte la baze de date, relatii noi, fac ordine si disciplina in casa, in carti, printre directoare si fisiere, dezinstalez, sterg, instalez lucruri noi, inchid socoteli, fac altele, semnez acte, pun stampile si semnaturi si asez lucrurile frumos, din nou, in ordine. Partea nasoala cu curatenia generala este ca nu stii niciodata cat va tine.
Dar de data asta chiar fac smotru general, cu gandul ca prea devreme nu mai am de gand sa reiau povestea. Una peste alta, am descoperit gustul bun al supei de spanac, al covrigilor cu stafide si al unui pahar de vin alb si rece, servit seara tarziu, sentimentul ciudat de placut pe care ti-l da programul fix de munca si, mai mult ca niciodata, placerea cartilor citite pe franturi.
Si pentru barbatul care intotdeauna va fi numarul unu in viata mea: La multi ani, Bazil!
miercuri, 2 iunie 2010
Aici n-am spus
Vineri, 4 iunie, incepand cu orele 17.00 (ora Romaniei), Mishu are ceremonia de absolvire a MIT-ului. Citit pe litere sau ca un cuvant romanesc, pentru oamenii de rand, tot aia-i.
Prima oara cand am auzit de el, la 15 ani, Massachusetts Institute of Technology, cel de peste rau de Boston si de peste ocean de Romania, nu mi-a parut mai mult decat prescurtarea sa: un mit. Mishu ne povestea despre el ca despre viitorul sau sigur. Nici nu intrase bine la liceu si avea deja in cap cum va deveni olimpic international la chimie, cum va fi el acceptat cu bursa si cum va face cercetare in lab. Noi (si in special persoana de fata) ne zgaiam la el, dadeam reprobator din cap si ne plangeam ca nu e fun, ca-i serios cand noi vrem sa bem suc cu ochii-n stele.
Mai tarziu, pe la 20-si-un-pic de ani, MIT citit pe litere era locul ala abstract de unde veneau studiile cu impact global si descoperirile revolutionare din domeniul energiei, neurologiei, biochimiei s.a.m.d. Despre care mai citeam ocazional in presa internationala, mai putin in cea romaneasca. Si unde fusese acceptat Mishu.
A mai trecut o vreme si MIT a devenit cazarea mea pentru cateva zile, din care n-am inteles mai mult decat "Ce fain ca poti sa te plimbi prin facultate noaptea", "Ce de chestii faine au astia pe aici, ia uite, parca-i un muzeu", "Au si parc, ce tare", "Uite niste cladiri strambe, colorate si interesante", "Uite inca una pe sub care trece trenul (intamplator, era si institut de cercetat creierul - n.r.)", "Subway e cel mai bun sandvis", "Uite-asa functioneaza stroboscopul" si "Aici va fi elementul duduțiu (vorbim de tabloul lui Mendeleev, da?)".
Acum, la 25 de ani, ma mandresc cum n-am stiut sa ma mandresc vreo zece ani de zile, de ce om fain am cunoscut in viata mea. Ii mai zic si acum ca n-are nicio sansa, doar asa, de dragul vremurilor trecute si, nu de alta, dar sa nu uite de unde a plecat:)
L.E.: Daca stau bine sa ma gandesc, tocmai ce s-au facut 9 ani de cand ne cunoastem: ii datorez multe lucruri, dar cel mai tare ii multumesc ca mi-a setat din start standarde foarte inalte - in relatii, in viata profesionala, in general.
Mishu, sa nu te umfli in pene, daa? Si sa zambesti frumos la camera cand arunci chipiul in sus! Se uita poporul la tine..
Prima oara cand am auzit de el, la 15 ani, Massachusetts Institute of Technology, cel de peste rau de Boston si de peste ocean de Romania, nu mi-a parut mai mult decat prescurtarea sa: un mit. Mishu ne povestea despre el ca despre viitorul sau sigur. Nici nu intrase bine la liceu si avea deja in cap cum va deveni olimpic international la chimie, cum va fi el acceptat cu bursa si cum va face cercetare in lab. Noi (si in special persoana de fata) ne zgaiam la el, dadeam reprobator din cap si ne plangeam ca nu e fun, ca-i serios cand noi vrem sa bem suc cu ochii-n stele.
Mai tarziu, pe la 20-si-un-pic de ani, MIT citit pe litere era locul ala abstract de unde veneau studiile cu impact global si descoperirile revolutionare din domeniul energiei, neurologiei, biochimiei s.a.m.d. Despre care mai citeam ocazional in presa internationala, mai putin in cea romaneasca. Si unde fusese acceptat Mishu.
A mai trecut o vreme si MIT a devenit cazarea mea pentru cateva zile, din care n-am inteles mai mult decat "Ce fain ca poti sa te plimbi prin facultate noaptea", "Ce de chestii faine au astia pe aici, ia uite, parca-i un muzeu", "Au si parc, ce tare", "Uite niste cladiri strambe, colorate si interesante", "Uite inca una pe sub care trece trenul (intamplator, era si institut de cercetat creierul - n.r.)", "Subway e cel mai bun sandvis", "Uite-asa functioneaza stroboscopul" si "Aici va fi elementul duduțiu (vorbim de tabloul lui Mendeleev, da?)".
Acum, la 25 de ani, ma mandresc cum n-am stiut sa ma mandresc vreo zece ani de zile, de ce om fain am cunoscut in viata mea. Ii mai zic si acum ca n-are nicio sansa, doar asa, de dragul vremurilor trecute si, nu de alta, dar sa nu uite de unde a plecat:)
L.E.: Daca stau bine sa ma gandesc, tocmai ce s-au facut 9 ani de cand ne cunoastem: ii datorez multe lucruri, dar cel mai tare ii multumesc ca mi-a setat din start standarde foarte inalte - in relatii, in viata profesionala, in general.
Mishu, sa nu te umfli in pene, daa? Si sa zambesti frumos la camera cand arunci chipiul in sus! Se uita poporul la tine..
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)