Greva literelor

Dap.. cum era vorba aia cu cizmarul care n-are cizme?.. Cand nu vezi padurea de copaci si asa mai departe? Cam asa sunt eu in ultima vreme, de cand am intrat direct cu capul in doua interviuri si doua materiale pe zi, care trust me (si nu pe sefii mei), dureaza mai mult, muuuult mai mult de 10 minute fiecare.. atat de mult incat degetele mele au facut bataturi, palmele carcei si creierul meu refuza, dar refuza cu incapatanare sa mai proceseze cuvinte. In ultima vreme, parintii, rudele, prietenii si chiar colegii de birou, m-au dat disparuta. Ma numesc straina si asta pentru ca, well, asa se cheama un om pe care nu il vezi/auzi vreme indelungata. Dar partea cea mai trista e ca sunt un jurnalist care nu citeste presa, pentru ca singurul moment disponibil pentru asa ceva ar fi cafeaua de dimineata sau dusul de seara. Si, zica lumea ce-o vrea, daca o stire mai pot digera in tandem cu cafeaua, la dus nu renunt!
Greva literelor e din pacate, un mare bluff, pentru ca maine dimineata o iau de la zero, cu foaia alba in fata si miile de semne inghesuite la coada, asteptand sa fie scrise..

In chinurile facerii unui brand

Un brand a carui facere e mai chinuita decat chinurile Anei lui Manole, Romania, se bucura de 75 de milioane de euro si nicio directie. Informatii aici si aici.
Cat despre cum vor acoperi cele - putine - 75 de milioane de euro, nevoile reale ale turismului romanesc... imi vine in minte replica din All the King's men: ce nu stii, nu te omoara.

Pentru ca prea fac titluri scurte, dupa regula-de-trei-simple de la ziar

Pe scurt, despre Parisul vazut acum o luna:


Mi-au placut porumbeii din Turnul Eiffel, care zburau printre turisti si veneau pe masa pe care noi ne beam cafeaua, fara nicio frica;

Vrabiutele care mancau din mana turistilor la Notre Dame; Frantuzoaicele pe scuter (aici n-am poza..) si francezii care aruncau ocheade in metrou; Clatitele din Piata Saint Michel si italianul care ne-a vorbit in italiano-romano-franceza pana ni le-a gatit;

Micul Auberge pe care l-am descoperit pe o straduta laturalnica, la o aruncatura de bat de centru, dar parca dintr-o alta lume:) Primaria, cu patinoarul din fata, cu caruselul, cu prajiturelele vanzatorilor ambulanti;

Montmartre (chiar cand am ajuns, ne-am intersectat cu un nene care canta o melodie la o cutie muzicala, din aia cu manivela:P) - aici las pozele sa vorbeasca...





Si cel mai mult si cel mai mult, mi-a placut Sacre Coeur, unde pe langa spiridusul ghidus - we had a thing going on;)- ori peisajul superb (panorama vazuta de sus, carusel, numai alb si soare cat vedeai cu ochii), se auzea pe fundal muzica lui John Lennon si Eric Clapton, cantata de un artist pe treptele bazilicii; si lumea s-a asezat sa il asculte; si a fost cel mai frumos concert din cate am vazut.






Fin:)

Paris

M-am pregatit temeinic: am vazut Paris, poate cel mai bun film dupa foarte multa vreme, am ascultat Edith Piaf, Carla Bruni si tot ce suna frantuzesc, am vazut poze, am tanjit dupa degajarea tipica parizienilor, mi-am printat biletul, mi-am facut asigurarea de calatorie, mi-am activat roamingul, am incropit o lista cu chestii de vizitat si, acum, imi las in ordine si atributiile de serviciu, bleah..:)
Maine la 7 dimineata decolez, la 9 sunt in Paris.
Vreau o saptamana de detasare, aer degajat, je m'en fiche si je ne sais quoi francais.
Paris, j'arrive!!!

18 ani, infinit

Am cunoscut-o cu cateva luni in urma, intr-o seara calduta de toamna, chiar dupa ce am iesit de la birou. Initial am vrut sa ii refuz invitatia de a bea un suc si de a vorbi despre mine - "am avut o zi grea si mai bine as merge acasa sa imi vad de problemele mele"; "nu vad ce as putea spune" (sunt obisnuita sa ii ascult pe altii, desi munca mea inseamna sa pun intrebari rascolitoare oamenilor, eu nu vreau sa fiu in postura cealalta, de intervievat).

Pana la urma am acceptat. Nu am stiut de ce, nu stiu nici acum. Nu a fost vorba de spiritul de fost AIESEC-er care vine cu sfaturi iluminatoare catre viitoarea generatie de tineri, cei care isi incep drumul catre antreprenoriat, leadership ori corporatii intr-un ONG, muncind pe gratis. Am trecut de faza aia, mi-am schimbat impresiile si, desi cred in continuare ca munca intr-un ONG e utila, nu mai cred ca este si imperativa.

Revenind, in seara aceea am iesit la suc cu Laura. A fost primul suc dupa foarte multa vreme la care nu am fumat. Dar n-am simtit nicio clipa nevoia de a lasa cuvintele din gura pentru a le inlocui cu fum.
Laura, o fata de 18 ani, are probabil mai multa maturitate in ea decat au unii oameni trecuti bine de 30 de ani. E o frumusete de fata, o bucurie de cuvinte si idei, si entuziasm, si vointa, si initiativa.

Studiaza jurnalismul, e membru AIESEC (cand ne-am intalnit, era inca in perioada de proba), scrie lunar la o revista (si scrie contagios-de-frumos) si debordeaza de energie. Dar, cel mai important, debordeaza de energie pozitiva in ciuda numeroaselor experiente negative prin care a trecut.

In seara in care am cunoscut-o m-am intors acasa pe nori de puf. Am deschis laptopul si am cautat plina de curiozitate sa vad ce poate scrie un copil de 18 ani la o revista online, despre mediul online.

Eu nu sunt o cititoare consecventa. Incep un text, il las pentru altul si il termin pe primul dupa 2 ore. Ma plictisesc repede si deseori nu-mi citesc propriile articole pana la capat. Dar in noaptea aceea am citit textele ei cap-coada, unul dupa altul, cu bucurie si surpriza.

Pentru curiosi, un material foarte simpatic si nostalgic aici.
Pentru cei si mai curiosi, Laura scrie la rubrica Agora City, iar arhiva o gasiti aici.

Blestemul Google

Je m'appelle Michelle, nu ma tem de fel si am trrrac. Fin.

Duminica

Zi de carte, de baut cafea cu o prietena draga, de vazut un film bun, bun, bun. Zi de ascultat Nouvelle Vague, de plimbat prin parcuri, ziua in care o revad pe sor-mea, o pup si ma uit la ea cum le face si le aranjeaza ea pe toate si pe toti la munca. Ziua in care colindam prin magazine, lucru pe care nu l-am facut de multa, foarte multa vreme, si in care imi iau bluza rosie pe care o tot vreau de vreo luna.
Nu ma asteptam sa fie asa, dar azi e ziua in care am stat in pat, cu advilul si toate calmantele pe langa mine, si am vazut cum, rand pe rand, nu am fost capabila sa fac toate lucrurile alea minunate pe care le planuisem de o saptamana.
Un singur lucru de pe lista am bifat: cafeaua cu prietena draga. Si mi-a facut toata ziua:)
Thanks, Cury!