Ce tare:)

Site-ul unde nu se intampla nimic (poate doar un marketing foarte bun, in linie perfecta cu atributele de brand:)

Azi mi se rupe

Mi se rupe de lista mare de subiecte la care ar trebui sa lucrez;
Mi se rupe de pretentiile sefilor si frustrarile mele de angajat;
Mi se rupe de dezordinea din calculatorul, agenda, capul meu, de pe biroul, fotoliul, patul plin de carti/foi/documente de acasa;
Mi se rupe de aglomeratia de la coada creditorilor mei, de lista lunga si dezorganizata cu chestii personale, pe care mi le-am propus inca de acum 4 ani si pe care inca nu le-am rezolvat;
Mi se rupe de tipul interesant cu care in ultimele saptamani m-am conversat aiurea, pueril si contrar filozofiei mele de agatat, pe mail (!!) si care nu mai vine cu invitatia aia la cafea, odata;
Mi se rupe de tipul si mai interesant care ma intriga, ma enerveaza si ma atrage totodata prin felul lui barbar de egoist, dar plin de sarm, in care se poarta;
Mi se rupe de dilemele existentiale, de to do-urile obligatorii ale varstei, de planurile pe termen lung.
Azi mi se rupe de toate. Azi e soare afara si am cu mine o carte careia am sa ma dedic trup si suflet, pana tarziu in noapte. Azi am sa beau suc cu paiul si am sa bifez inca o zi fara X-urile toxice din tigara, fara sa invalui frustrari si rebeliuni in rotocoale de fum.

Ultimele urme de zapada

Azi am parcurs un drum lung, lung de tot, cam la fel de lung ca cel de la adult la copil. Timp de aproape 7 ore am privit prin geamul aburit de la masina cum peisajul se schimba treptat in fata mea. Blocuri, case darapanate, depozite, campii pe care erau aruncati neglijent boscheti de tot felul, apoi iar blocuri, mai mici de data asta, iar case, depozite si magazine, benzinarii si apoi, dealuri, livezi, ogoare cu rod in ele, gospodarii si iar dealuri, rauri, livezi, ogoare cu pete de zapada pe ele, mall, metro si.. acasa:) Si tot asa, de la omul chinuit de somn care isi bea cafeaua mai mult din reflex decat din placere la 6 dimineata, am trecut prin angajatul tanar, obosit deja la ora 12, de munca si de companie, dar dornic sa faca ceva cu cariera lui, care presta sarcini de serviciu pe fuga inainte de a se arunca catre alta indatorire, si m-am descoperit copil matur, lasat de masina de serviciu in fata blocului parintilor, cu geanta cu floricele intr-o mana, si cu bucurie nerabdatoare in ochii mijiti catre luminile de la etajul doi.
Maine dimineata redevin angajatul dornic de devenire profesionala, dar pentru cateva ore am fost copilul mic, lenes pe canapeaua din fata televizorului, pe care parintii l-au bombardat cu intrebari si cu tot felul de atentii:) Si in urmatoarele seri o sa fiu la fel, chiar daca nu pentru totdeauna. Dar momentele astea ma bucura si ma energizeaza intocmai ca petele alea de zapada de pe drum, care-mi aduc aminte ce frumoasa e iarna cand copilaresti si ca nu e nevoie, teoretic, sa strabati 7 ore de deal-drum-depozite ca sa te afli copil, dar cand o faci, descoperirea e cu atat mai draga.

Ma mut din Bucuresti

Eee.. nici chiar asa, dar poate ar fi mai intelept s-o fac.
Zilele trecute un prieten ma intreba de ce nu vin in provincie, pe bani putini, dar trai mai bun ca in Bucuresti? (salariu mai mic, dar chirie si mai mica, totul mai ieftin, mai chill, trafic usor, timp mai mult pentru mine, aer mai curat, bla-bla..)
I-am zis ca nu stiu. Ceva ma tine aici. Si apoi s-a facut AZI.
Azi m-am trezit de dimineata (la 8), n-am zabovit prea mult acasa (am renuntat la cafeaua lunga cu cele doua tigari fumate pe background muzical), ca sa ajung devreme la birou (la 11, dupa o ora de metrou), de unde am plecat la 1, ca sa ajung la 2 la aeroport. Ca sa vad un avion cum aterizeaza.
Dupa o ora de aterizare, taiat panglica, interviu si poze, am pornit la drum inapoi spre redactie (care e undeva la km 0 al Capitalei).
La 5 (!!!) am ajuns (daca nu coboram din masina pe Ion Campineanu, ajungeam si mai tarziu) - lesne de inteles ca multimea din birou se rarefiase la ora aia. Si am mai avut timp sa dau un mail si un telefon (ambele fara raspuns, pentru ca lumea din companii isi terminase programul de lucru).

Deci cine se scoala de dimineata, ajunge departe (si vede avioane toata ziua).

Greva literelor

Dap.. cum era vorba aia cu cizmarul care n-are cizme?.. Cand nu vezi padurea de copaci si asa mai departe? Cam asa sunt eu in ultima vreme, de cand am intrat direct cu capul in doua interviuri si doua materiale pe zi, care trust me (si nu pe sefii mei), dureaza mai mult, muuuult mai mult de 10 minute fiecare.. atat de mult incat degetele mele au facut bataturi, palmele carcei si creierul meu refuza, dar refuza cu incapatanare sa mai proceseze cuvinte. In ultima vreme, parintii, rudele, prietenii si chiar colegii de birou, m-au dat disparuta. Ma numesc straina si asta pentru ca, well, asa se cheama un om pe care nu il vezi/auzi vreme indelungata. Dar partea cea mai trista e ca sunt un jurnalist care nu citeste presa, pentru ca singurul moment disponibil pentru asa ceva ar fi cafeaua de dimineata sau dusul de seara. Si, zica lumea ce-o vrea, daca o stire mai pot digera in tandem cu cafeaua, la dus nu renunt!
Greva literelor e din pacate, un mare bluff, pentru ca maine dimineata o iau de la zero, cu foaia alba in fata si miile de semne inghesuite la coada, asteptand sa fie scrise..

In chinurile facerii unui brand

Un brand a carui facere e mai chinuita decat chinurile Anei lui Manole, Romania, se bucura de 75 de milioane de euro si nicio directie. Informatii aici si aici.
Cat despre cum vor acoperi cele - putine - 75 de milioane de euro, nevoile reale ale turismului romanesc... imi vine in minte replica din All the King's men: ce nu stii, nu te omoara.

Pentru ca prea fac titluri scurte, dupa regula-de-trei-simple de la ziar

Pe scurt, despre Parisul vazut acum o luna:


Mi-au placut porumbeii din Turnul Eiffel, care zburau printre turisti si veneau pe masa pe care noi ne beam cafeaua, fara nicio frica;

Vrabiutele care mancau din mana turistilor la Notre Dame; Frantuzoaicele pe scuter (aici n-am poza..) si francezii care aruncau ocheade in metrou; Clatitele din Piata Saint Michel si italianul care ne-a vorbit in italiano-romano-franceza pana ni le-a gatit;

Micul Auberge pe care l-am descoperit pe o straduta laturalnica, la o aruncatura de bat de centru, dar parca dintr-o alta lume:) Primaria, cu patinoarul din fata, cu caruselul, cu prajiturelele vanzatorilor ambulanti;

Montmartre (chiar cand am ajuns, ne-am intersectat cu un nene care canta o melodie la o cutie muzicala, din aia cu manivela:P) - aici las pozele sa vorbeasca...





Si cel mai mult si cel mai mult, mi-a placut Sacre Coeur, unde pe langa spiridusul ghidus - we had a thing going on;)- ori peisajul superb (panorama vazuta de sus, carusel, numai alb si soare cat vedeai cu ochii), se auzea pe fundal muzica lui John Lennon si Eric Clapton, cantata de un artist pe treptele bazilicii; si lumea s-a asezat sa il asculte; si a fost cel mai frumos concert din cate am vazut.






Fin:)